Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 9 aprilie 2014 a avut loc întrevederea Preşedintelui PCRM Vladimir VORONIN cu domnul Pirkka TAPIOLA, Ambasador, Şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Vladimir VORONIN l-a informat pe dl Pirkka TAPIOLA despre intenţia Ministerului Justiţiei de a înregistra o nouă formaţiune politică, şi anume — Partidul Comunist Reformator din Moldova, al cărei denumire şi simbolică va coincide cu denumirea şi simbolica Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Potrivit preşedintelui PCRM, această acţiune va veni în contradicţie cu prevederile Codului Civil şi Legii privind Partidele Politice.
Preşedintele PCRM a menţionat că există toate premisele pentru a considera că Ministerul Justiţiei îndepleneşte comanda politică a unor forţe aflate astăzi la guvernare, iar menirea acestor acţiuni este de a prejudicia imaginea PCRM în ajunul şi în timpul campaniei electorale, care va începe în a doua jumătate a anului curent. Totodată, Vladimir VORONIN a ţinut să sublinieze că un astfel de comportament din partea Ministerului Justiţiei este inadmisibil într-o societate cu adevărat democratică, bazată pe principiul supremaţiei legii. În cazul în care va fi înregistrată această formaţiune politică, PCRM va ataca în instanţa de judecată acţiunile Ministerului Justiţiei. În final, Vladimir VORONIN, a solicitat ca Delegaţia UE în RM să ia o atitudine faţă de aceste acţiuni ale guvernării.
În continuare, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii cu privire la situaţia internă din Republica Moldova, ultimele evoluţii din regiune şi perspectivele colaborării dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Serviciul de presă al PCRM
Sursa: puls.md