Proiectul platformei electorale a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, care a fost prezentat pe 1 Mai, la mitingul consacrat Zilei solidarităţii oamenilor muncii, a fost discutat luni, 19 mai, în cadrul unei mese rotunde organizate în oraşul Nisporeni.

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat la începutul mesei rotunde că astfel de consultări vor fi cinci la număr, fiecare avînd subiectul său.

“Noi nu am declarat pe 1 Mai, la mitingul consacrat Zilei solidarităţii oamenilor muncii că aceasta este platforma electorală definitivă a partidului. Este doar un proiect al platformei. De aceea, am prezentat acest proiect cu mult mai devreme decît urmează să fie anunţată data alegerilor, pentru a putea discuta cu alegătorii aceste prevederi, pentru a putea acumula propuneri de la cetăţeni, de la activul partidului”, a explicat Vladimir Voronin.

Subiectul primei mese rotunde, din cele cinci planificate, este “Capitalul uman al Moldovei. Metode de salvare şi dezvoltare”, care va fi dezbătut cu participarea reprezentanţilor PCRM, a experţilor în domeniu, reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi locuitori din raionul Nisporeni.

PCRM propune la acest subiect elaborarea şi adoptarea unei Strategii de dezvoltare a capitalului uman, de care are nevoie Moldova. Totodată, se propune identificarea şi adoptarea direcţiilor strategice în învăţământul public, asigurarea unor garanţii ale calităţii vieţii în sistemul de sănătate, contracararea corupţiei, etc.

Potrivit organizatorilor, campania de consultare a platformei electorale a PCRM a început la Nisporeni, deoarece acest raion este unul tipic pentru centrul Moldovei: un raion agrar, cu majoritatea locuitorilor de naţionalitate moldoveni.

Discursul deputatului Ina Şupac în cadrul mesei rotunde “Capitalul uman al Moldovei. Metode de salvare şi dezvoltare”

Stimaţi colegi!

Educaţia ca o prioritate naţională: este oare un mit sau o realitate? Guvernarea actuală a răspuns la această întrebare. Ei percep educaţia ca o lozincă pur electorală. Ei nu au nevoie de tineri talentaţi şi creativi, energia cărora poate genera acţiuni de proteste.

Partidul Comuniştilor pe parcursul activităţii sale, fie la guvernare, fie în opoziţie, pune accent anume pe necesitatea dezvoltării sectorului educaţional. Mai mult decît atît. Programul partidului, adoptat în 2008, menţionează despre o clasă socială principial nouă — o clasă a proletariatului cunoştinţelor. Anume “proletarii cunoştinţelor” înaintează cele mai mari pretenţii faţă de statul modern. Sînt toţi cei care pot să creeze noi relaţii sociale în domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi umanistic, se pot autoorganiza, îşi pot realiza şi apăra drepturile.

Ce poate să propună PCRM ca, în loc de armata celor care abandonează şcoala şi pleacă peste hotare în căutarea unui loc de muncă, să stimulăm dezvoltarea activă a armatei “proletarilor cunoştinţelor” în Republica Moldova?

1) Principiul “Educaţia ca o prioritate naţională” trebuie să fie garantat de către stat prin finanţarea anuală a sistemului de învăţămînt cu nu mai puţin de 8% din produsul intern brut. Practica ultimilor ani ne arată că finanţarea învăţămîntului a scăzut de la 9,2% din PIB în 2010 pînă la 7,2% din PIB în anul curent.

2) Statul trebuie să acorde o atenţie sporită accesului copiilor şi elevilor la educaţie, începînd cu învăţămîntul primar şi secundar general.

În fiecare localitate trebuie să fie asigurat acces la servicii de îngrijire şi educaţie pentru copii de vîrstă preşcolară. Toate grădiniţele de copii, toate şcolile supuse optimizării de către guvernarea actuală, trebuie să fie redeschise.

Se propune revenirea competenţelor administraţiilor publice locale de nivelul întîi, astfel încît ei să administreze şi să decidă soarta instituţiilor de învăţămînt subordonate. Practica actuală cînd consiliile raionale împreună cu Ministerul Educaţiei în secret închid şcoli, este una totalitară şi antieuropeană.

Procesul de optimizare a şcolilor trebuie să fie imediat stopat, fiind un obstacol major pentru dezvoltarea social-economică a ţării. Se cere revenirea la practica precedentă, cînd instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general se finanţează astfel încît să fie asigurată funcţionalitatea procesului instructiv-educativ la treapta corespunzătoare de învăţămînt, indiferent de numărul de elevi.

Aceste măsuri vor ajuta inclusiv la stoparea creşterii abandonului şcolar, care în urma optimizării celor 250 de şcoli a atins nivelul critic de 30%!

3) O prioritate majoră a statului ar trebui să fie crearea stimulentelor pentru dezvoltarea durabilă a învăţămîntului mediu de specialitate. Doar trăim într-un paradox. Dintr-o parte, avem un nivel mare de şomaj, în primul rînd în rîndul tinerilor. Dar, din altă parte, vedem multe locuri de muncă vacante. Statul trebuie să aibă grijă cum să atragă atenţia tinerilor asupra colegiilor, şcolilor profesionale şi şcolilor de meserii, avînd în vedere cerinţele reale ale pieţei forţei de muncă.

4) Se propune elaborarea şi implementarea unor priorităţi educaţionale de lungă durată. Acestea reprezintă domenii alesi pentru investiţii de stat în învăţămîntul preşcolar, primar, secundar general şi superior, care garantează reproducerea unor standarde profesionale şi intelectuale ale societăţii şi necesităţile strategice în administrare publică şi securitate. Aceste priorităţi educaţionale de lungă durată se determină pentru perioada de 20 de ani.

Astfel, se propune ca învăţămîntul de stat, care include aceste priorităţi educaţionale de lungă durată, să fie gratuit, din contul bugetului de stat.

Totodată, este necesar să existe un control din partea statului asupra raportului între numărul de locuri de învăţămînt oferite de către instituţiile de învăţămînt de stat şi necesităţile reale ale economiei ţării. Organele competente de stat în fiecare an trebuie să prezinte publicului o analiză amplă — de specialişti în ce domenii va avea nevoie statul în următorii 3–4 ani de zile?

5) Este indiscutabil că statul trebuie să investească în tinerii inclusiv prin majorarea cuantumului de burse studenţeşti cu cel puţin 20% anual. Acest lucru este posibil, deoarece în anii 2002–2009 această majorare se practica anual. În comparaţie cu ultimii 4 ani de zile, cînd bursa nu s-a majorat nici cu un leu, excepţia fiind anul curent, cînd studenţii au primit un cadou electoral în valoare de majorare 10%.

Totodată, se propune reintroducerea numărului de bursieri cu finanţare de la bugetul de stat pînă la echivalentul anului 2009, avînd în vedere practica vicioasă a ultimilor ani de micşorare a numărului de bursieri.

6) Asigurarea accesului la educaţie de calitate nu va fi posibilă fără reabilitarea tuturor programelor de susţinere a tinerilor specialişti, anulate de către guvernare în perioada anilor 2009–2013.

Se propune în mod urgent relansarea programului naţional de asigurare cu spaţiu locativ pentru tinerele familii. Acest program a funcţionat numai pînă septembrie 2009, după ce guvernarea actuală a declarat mecanismul de acordare a spaţiilor locative elaborat de comunişti ca fiind unul negativ. Dar timp de 5 ani de zile ei nu au fost capabili să propună ceva mai eficient.

Un alt stimulent ar fi o atenţie sporită a statului faţă de tinerii specialişti în pedagogie, medicină, în domeniul culturii şi artelor, asistenţei sociale şi domeniul agrar. Se propune ca aceste categorii de beneficiari, care vor merge să activeze în mediul rural, să primească indemnizaţie din partea statului în valoare de nu mai puţin de 50 mii lei pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior (în comparaţie cu 30 mii lei la moment), şi nu mai puţin de 40 mii lei (la moment 24 mii lei) pentru absolvenţi ai colegiilor.

Ultimii 5 ani de zile fracţiunea PCRM permanent propune susţinerea acestor şi altor iniţiative, dar majoritatea parlamentară nici nu le include în ordinea de zi a şedinţelor plenare.

Stimaţi colegi!

Suntem cu toţi martorii ai unui exod masiv din Republica Moldova. Tinerii sunt primii care pleacă. Pleacă, fiindcă nu văd grija guvernanţilor. Pleacă, fiindcă lor li se pare că statul nu are nevoie de ei. Pleacă, fiindcă s-au dezamăgit de promisiuni deşarte.

În această situaţie de degradare şi criză social-economică, Republica Moldova are nevoie urgent de o Strategie de dezvoltare umană, în care educaţia va fi stabilită ca o prioritate naţională.

Discursul deputatului Oxana Domenti în cadrul mesei rotunde “Capitalul uman al Moldovei. Metode de salvare şi dezvoltare”

Onorată asistenţă,

Foarte curînd, societatea moldovenească va putea decide din nou viitoarea sa cale de urmat. Opţiuni principale sunt două. Calea actuală, de mimare a progreselor şi cu poveşti despre “istoria de succes a Moldovei” sau schimbarea direcţiei, pentru a traversa un drum mai anevoios, dar cu dezvoltare reală.

Alegerea trebuie făcută în favoarea beneficiilor concrete pentru fiecare cetăţean, a celor mai sesizabile perspective de îmbunataţire a calităţii vieţii umane. Acest scop corespunde aspiraţiilor umane, este unul nobil, patriotic şi demn de urmat.

Există un arsenal întreg de mijloace şi instrumente orientate spre acest obiectiv. E dovedit însă de teoria şi practica internaţională, inclusiv de cea a Republicii Moldova, la diferite etape, că aplicarea lor separată sau fragmentară poate genera anumite efecte pozitive, dar limitate.

Spre exemplu, perioada anilor 2001 — 2009 a fost marcată în istoria ţării noastre de o dinamică economică şi socială pozitivă, resimţită de majoritatea populaţiei şi exprimată prin diverşi parametri: reducerea cu 50 de puncte procentuale (sau de 3 ori) a nivelului sărăciei (de la 70% la 20%); majorarea de 8 ori a veniturilor disponibile ale populaţiei; tendinţa de apropiere a pensiei de minimumul de existentă (acoperirea minimului de existenţă cu pensia medie lunară s-a majorat de la 26% pînă la 81% în 2009 (ca mai apoi să scadă în 2013 la 73,5%); sporirea accesului le servicii de sănătate şi educaţionale; dinamica pozitivă a sporului natural al populaţiei; reducerea mortalităţii generale, micşorarea de 1,5 ori a mortalităţii infantile şi de 2 ori a celei materne; creşterea cu circa 2 ani a speranţei de viaţă la naştere (de la 67,6 ani la 69,5 (2000–2008), etc.

Trebuie să recunoaştem însă că procesul acestor îmbunătăţiri, în special în primii ani de referinţă, purta caracterul stingerii unui incendiu de proportii. Si asta pentru că problemele erau foarte acute şi strigente.

Abordarile strategice de care ne-am apropiat şi care au fost utilizate ulterior (mă refer la SCERS (Strategia de Crestere Economică şi Reducere a Sărăciei) şi succesorul acesteia PND (Planul Naţional de Dezvoltare) au fost ghidate şi direcţionate preponderent de obiectivul major de reducere a sărăciei, acesta fiind doar unul din parametrii importanţi care caracterizează calitatea vieţii şi dezvoltarea umană în general.

La etapa actuală, urmează să păşim mai departe. In condiţiile resurselor limitate de care dispunem, e nevoie de obţinerea unui efect suplimentar de nouă origine, a unui efect maximal sinergic, care poate fi generat de punerea în practică a unei strategii şi a unor modele de politici, centrate pe dezvoltare umană. Astfel, am putea obţine rezultate care s-ar amplifica prin combinarea şi influenţa reciprocă a diferitor intervenţii sectoriale. Aceste rezultate pot fi măsurate în timp prin metode recunoscute şi utilizate la nivel internaţional şi prin care nivelul de dezvoltare umană a Moldovei e comparat azi cu alte tari.

Dezvoltarea umană include diferite faţete ale vieţii omului legate de sănătate, educaţie, venituri, de acces echitabil la bunuri şi servicii, drepturi şi libertăţi politice şi culturale, securitate personală, posibilitatea de a trăi într-un mediu de calitate. Dezvoltarea umană presupune schimbări pozitive în calitatea vieţii cetăţenilor de ordin material, cît şi non material.

Gradul de dezvoltare umană creşte atunci cînd sporesc opţiunile ce permit oamenilor să traiască vieţi mai îndelungate, mai sănătoase şi mai pline. Alegerile pot fi în diverse domenii: a fi educat şi a avea libertate de exprimare, a supraveţui şi a duce o viaţă sănătoasă sau a te bucura de un standard de viaţă decent.

Chiar dacă pare greu de închipuit, economişti, laureati ai premiului Nobel (Amartza Sen şi Mahbub un Haq) au încorporat acest concept în construcţia Indicelui Dezvoltării Umane (IDU), utilizat pe larg de instituţiile ONU pentru compararea nivelului de dezvoltare a calităţii vieţii în diferite ţări.IDU ia valori între 0 şi 1, ţările fiind clasificate în funcţie de valoarea indicatorului în:

• ţări cu dezvoltare umană înaltă (peste 0,8),
• ţări cu dezvoltare umană medie (între 0,5 şi 0,79),
• ţări cu dezvoltare umană scăzută (sub 0,5).

Moldova cu un coeficient de doar 0,660 s-a pozitionat pe locul 113 din 187 de state ale lumii pentru 2012 (retrogradînd cu 2 poziţii uşor pe scara internaţională faţă de 2011), şi cu mai multe poziţii faţă de 2009 (date din raportul ONU pentru 2010), unde s-a plasat pe locul 99 din 167. Ţara noastră se situează în acest clasament peste media grupului de ţări cu o dezvoltare umană medie în urmă cu mult faţă de toate ţările europene şi majoritatea ţărilor CSI, depăşind în clasament Uzbekistanul, Turkmenistan, etc. În ultimul deceniu (2002–2012), IDU a Moldovei a crescut în medie cu 0,92 procente anual, adică cu o treime peste rata medie de creştere mondială. Creşterea dată este una semnificativă şi se compară numai cu cîteva ţări din noile state membre UE (Letonia), Balcanii de Vest (Croatia), CSI (Armenia). Ritmul de creştere al IDU al Moldovei a încetinit însă după 2009.

Gradul de dezvoltare umană astfel exprimat este influenţat, în linii mari, pe trei dimensiuni majore: 1) cea a condiţiilor de viaţă şi a sănătăţii, reflectată prin indicile speranţa de viaţă; 2) calitatea educaţiei, reflectată prin rata analfabetismului, dar şi accesul si includerea sau înrolarea în sistemul de învăţămînt; 3) PIB pe cap de locuitor.

Fără a diminua rolul şi importanţa creşterii economice şi a dinamicii pozitive a PIB, există factori sau dimensiuni care contează în aceeaşi măsură sau uneori mai mult în dezvoltarea umană. Influenţa lor e diferită. O sarcină importantă este determinarea acestor factori şi cuantificarea influenţei lor în timp.

În perspectivă imediată, gradul de dezvoltare umană în Republica Moldova va fi determinat în mod decisiv de starea capitalului uman (cantitatea şi calitatea resurselor umane). Un diagnostic general al acestuia reflectă probleme majore şi grave, care sunt pe cale să se amplifice. Ignorarea acestei situaţii poate genera un regres, practic, imposibil de stopat sau de inversat peste un anumit timp.

Caracteristicile capitalului uman

Prin prisma carasteristicilor demografice:

Numărul general al populaţiei este în scădere aproape constantă din a. 2000 o reducere de 80 de mii; din 2004 cu 60 de mii (excepţia a. 2007…).

Structura pe vîrste denotă o îmbătrînire continuă a populaţiei. Valoarea coeficientului îmbătrinirii populaţiei (numărul persoanelor în virstă de 60 de ani şi peste la 100 de locuitori (14) poziţionează şi clasifică populaţia noastră ca una îmbătrînită. Numărul populaţiei tinere cu vîrsta de pînă la 23 ani s-a redus cu 25% în ultimii 10 ani şi cu 17,3% în ultimii 5 ani.

Speranţa de viaţă la naştere sau vîrsta medie a populaţiei este de 71,12 ani (în 2013), într-o cereştere uşoară în ultimii ani (2005 a fost un an bun de pornire, odată cu introducerea asigurărilor medicale, durata medie a vieţii a crescut cu circa 3 ani). Cetăţenii noştri trăiesc însă mai puţin cu 9 ani decît europenii în mediu. Există mari disparităţi între femei şi bărbaţi (7,6 ani) dar şi în profil teritorial (la sate lumea trăieşte cu 4 ani mai puţin decît la oraş).

Factorii determinanţi: declinul demografic a fost determinat preponderent de dinamica negativă a sporului natural din ultimul deceniu (rata mortalităţii mai înaltă decît cea a natalităţii), rata scăzută a fertilităţii (1,279 în 2012; 1,326 în 2009) şi, respectiv, rata redusă de reproducere (0,599 în 2012; 0,627 în 2009). Depopularea ţării este condiţionata în mare masura de fenomenul migraţiei, care din an în an ia, spre regret, o amploare tot mai mare.

Prin prisma nivelului de educaţie

O rată de curindere a copiilor cu servicii educaţionale în descreştere, practic, la toate nivelele (exprimată prin rata de înrolare sau înmatriculare la studii). Se atestă mari inegalităţi de acces în funcţie de teritoriu, starea materială, statut social, naţionalitate.

La nivelul educaţiei preşcolară — rata de înrolare medie de 82%, cu discrepanţe majore între sectorul rural şi urban, circa 30 p.p. 157 de localităţi (9%) nu dispun de grădiniţe. Se atestă o mare stagnare în ultimii 5 ani.

La nivelul învăţămîntului primar şi gimnazial — rata de înrolare gimnazială redusă de 81% rural cu o discrepanţă de 15 p. p faţă de sectorul urban, în descreştere de la 87,3% în 2007 şi în dinamică negativă constantă. În 2012 cu 15% s-a redus numărul de instituţii de învăţămînt faţă de 2008.

La nivelul învăţămîntului superior: scădere cu 18% în ultimii 5 ani a numărul studenţilor în instituţiile de învăţămînt superior. Doar un student din 5 îşi face studii cu finanţare bugetară. Restul îşi fac studiile prin contract, cu achitarea taxei de studii care s-a dublat în doar 4 ani.

• Acces limitat la serviciile educaţionale a copiilor cu cerinte educaţionale speciale.
• Calitatea nesatisfăcătoare a studiilor şi a competenţelor capitalului uman.
• Performanţele elevilor sunt cele mai joase din regiune.

Calificarea şi competenţele resurselor umane nu corespund cerinţelor pieţei forţei de muncă, există un decalaj mare între necesităţi şi calitatea ofertei de muncă, în special în sectorul real al economiei. 85% din antreprenori nu sunt satisfăcuţi de calificarea forţei de muncă (obiecţii mari faţă de învăţămntul vocaţional tehnic).

Circa 30% de absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt nu activează conform calificărilor obţinute; fluctuaţie mare în cîmpul muncii.

Acces inechitabil pe piaţa muncii. Inegalităţi se constată în funcţie de vîrstă, zonă, nivel de studii.

Numărul şomerilor în rîndul tinerilor de 2 ori mai mare decît media pe ţară. Doar fiecare al 5 tînar se angajează imediat după absolvire.

Doar 54% din tinerii din zonele rurale îşi pot găsi un loc de muncă, la oraş 75%.

Cel mai mare număr de şomeri — 37%, sunt tineri cu studii secundare profesionale, cu un % sporit de abandon scolar (24%).

Factori ce determină aceste caracteristici: politici incoerente; finanţare neadecvată; infrastructură subdezvoltată, inclusiv slaba dotare cu TIC, tehnica de calcul este, practic, toată invechită (7–8 ani), lichidarea şcolilor; personal slab motivat; standarde reduse de calitate; lipsa sistemului de formare profesională şi instruire continuă, sistem de evaluare imperfect, management ineficient, numiri în funcţie pe criterii politice, nu în baza performanţelor, etc.

Prin prisma stării de sănătate:

• Rată înaltă de morbiditate a populaţiei. Dinamică alarmantă a îmbolnăvirilor în rîndurile populaţiei apte de muncă. Numărul zilelor de incapacitate de muncă creşte anual cu 10% în ultimii 3 ani;
• Rata sporită a mortalităţii. Decalaj semnificativ în raport cu alte state dezvoltate, inclusiv cele europene. Mari disparităţi comparativ cu ţările dezvoltate;
• Durata medie redusă a vieţii sănătoase. Pondere mare a persoanelor cu disabilităţi în număr total de populaţie, etc;
• Inegalităţi severe în starea de sănătate a populaţiei în funcţie de profilul teritorial (rural /urban);
• Morbiditate şi mortalitate sporită cauzată de boli cardiovasculare. Dinamică alarmantă a morbidităţii prin boli social condiţionate (tuberculoza) dar şi din motive ce pot fi evitate prin schimbarea modului de viaţă (abuz de alcool, fumat, droguri).

Factori determinanţi: Nonmedicali: Nivelul de educaţie; stil de viaţă nesănătos; calitatea alimentaţiei, factorii de mediu (calitatea apei, aerului, etc); veniturile reduse şi dificultăţile financiare în acoperirea costurilor servciilor medicale. Factori ce ţin de organizarea sistemului de sănătate: calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor medicale; subfinanţarea cronică a sistemului public de sănătate din partea bugetului de stat, lipsa fizică a serviciilor de asistenţă medicală (mai multe instituţii medicale au fost inchise sau optimizate în ultimii ani); deficit de medici în multe localităţi rurale (remunerare redusă, condiţii neatractive de trai pentru ei şi infrastructură slab dezvoltată); accesul fizic redus al populaţiei la medicamente calitative şi inofensive (în ultimii 5 ani situaţia s-a agravat, mai putine farmacii la sate, a crescut pretul; lista medicamentelor compensate nu este finanţată adecvat, etc); management neadecvat al sistemului de sănătate (manageri angajaţi pe criterii politice), etc.

Starea capitalului uman ar mai putea fi evaluată sub diverse alte aspecte. Colegii vor dezvolta subiectul, completînd aceste estimări. Dar chiar şi acest set limitat de caracteristici prezentate denotă clar un grad sporit de eroziune şi degradare al acestuia.

Este mai mult decît evident ca, pentru o stopa acest declin e insuficient să fie asigurată menţinerea sau simpla reproducţie a nivelului şi potenţialului actual al capitalului uman. E nevoie de fructificarea şi valorificarea acestuia prin investiţii importante în oameni: în educaţie, sănătate, în condiţiile lor de trai şi mediu.

Aceste investiţii trebuie bine ţintite, însoţite de intervenţii multisectoriale, şi direcţionate prin intermediul Strategiei de Dezvoltare Umană spre obiectivul general de a asigura oamenilor o viaţă demnă.

Cel mai important este ca dinamica pozitivă a indicatorilor să fie resimţită de cetăţeni,să corespundă şi să reflecte cu adevărat percepţia lor de îmbunătăţire a vieţii. Acesta este scopul nostru final.

Discursul deputatului Galina Balmoş în cadrul mesei rotunde “Capitalul uman al Moldovei. Metode de salvare şi dezvoltare”

Sistemul de protecţie socială în Republica Moldova a devenit un poligon unde se încrucişează spadele politicienilor în ajunul scrutinului electoral şi devine o povară enormă pentru bugetul public în restul timpului.

Şi dacă în perioada 2001–2009 a fost lansat proiectul de construcţie a statului social, consolidînd gradual şi consecvent garanţiile sociale, atunci ultimii 4–5 ani au fost întreprinse astfel de modificări care au stresat întreaga societate, orientînd sistemul spre o redistribuire a surselor bugetare şi o excludere masivă a multor beneficiari din sistem.

Arhitectura întregului sistem a fost şubrezită şi, de cele mai multe ori, cetăţenii nu mai au încredere şi nu au acces la anumite garanţii sociale, obţinute anterior.

O retrospectivă absolut succintă a celor făcute în 8 ani de guvernarea comuniştilor:

• lichidarea datoriilor enorme ale bugetului faţă de cetăţeni la plata pensiilor, salariilor (datorii ce depăşeau termenul de 1–2 ani);
• introducerea în 2003 a sistemului de indexare a prestaţiilor de asigurări sociale cu o mărime care varia între 15% şi 23%;
• crearea unui sistem de alocaţii lunare de stat pentru anumite merite: veterani de război, participanţi la diferite conflicte militare, pentru unele decoraţii;
• dezvoltarea sistemului de compensaţii nominative pentru acoperirea parţială a preţurilor pentru servicii comunale şi tarife la resursele energetice, sistem care subvenţiona anual mai bine de 340 mii de cetăţeni;
• lansarea programului de creditare preferenţială a anumitor categorii de cetăţeni pentru construcţia şi reparaţia spaţiului locativ;
• lansarea proiectului de susţinere a tinerilor specialişti din învăţămînt în mediul rural şi extinderea acestuia prin procurarea de spaţiu locativ tinerilor specialişti din mediul rural din sfera bugetară;
• proiectul de protecţie a copiilor orfani şi semiorfani, cărora statul le oferea 13 tipuri de plăţi lunare şi unice;
• program al dezinstituţionalizării copiilor orfani;
• a fost creat un sistem de servicii sociale cu atragerea finanţelor extrabugetare şi a partenerilor societăţii civile: centre de zi pentru copii, persoane cu disabilităţi, persoane în etate, aziluri, centre de reabilitare, servicii la domiciliu;
• a fost instituită reţeaua de asistenţi sociali în toată ţara şi multe alte proiecte care implicau eforturi, resurse dar mai ales au creat locuri de muncă, au oferit un grad de siguranţă, protecţie socială.

De la o depărtare de 5 ani observăm că au fost comise şi greşeli, uneori intenţiile erau profanate de birocratismul excesiv, de rezistenţa sistemului, de anumite interese mercantile.

Cert e că pentru toate iniţiativele au fost identificate surse şi toate planurile de mai departe erau reale, calculate şi nici într-un caz represive.

Cu 5 ani în urmă am fi putut presupune că vor fi cel puţin menţinute acele măsuri de protecţie socială şi dezvoltate, după posibilitate.

Ce a urmat a fost cu adevărat antisocial, contrar nu numai conceptului de protecţie socială, dar şi contrar Constituţiei RM. Se creează impresia că actualii guvernanţi s-au răzbunat pe cetăţenii acestei ţări.

Garanţiile sociale au devenit foarte şubrede, nesigure şi manipulatorii.

Ajutoarele unice din Fondul republican de susţinere a populaţiei, aproximativ 80 milioane de lei pe an, au devenit daruri electorale şi de partid, precum şi ajutoarele umanitare venite din afară.

Funcţiile de asistent social şi lucrător social au fost totalmente condiţionate de calitatea de membru al PD-ului, la fel şi funcţiile din cadrul CTAS.

Experimentele cu indemnizaţiile de maternitate şi concediul de îngrijire a copilului au scos mămicile şi femeile gravide în stradă.

Indexările între 4 şi 8% ale pensiilor au făcut ca acestea să se devalorizeze şi să nu poată acoperi nici cele mai stringente nevoi, iar pensionarii au devenit disperaţi, pentru că sunt lăsaţi să moară în sărăcie şi nepăsare.

Încă în 2008 am lansat strategia de unificare a sistemului de pensii, care s-a înglodat definitiv şi s-a redus doar la unele restricţii în privinţa a 2–3 categorii de angajaţi. Este ridicolă hotărîrea Curţii Constituţionale la acest capitol, care consideră aceste restricţii în privinţa procurorilor ca fiind legale, iar aceleaşi prevederi pentru judecători — ca fiind neconstituţionale.

“Comuniştii au izgonit oamenii din ţară” — acesta era mesajul actualilor aliaţi de guvernare, dar ei nu au reuşit să aducă nici un moldovean acasă, mai mult, i-au decepţionat şi pe cei care-şi legase speranţele de ei.

Toate modificările şi reformele legate de optimizări, reduceri nu numai că n-au adus economii la buget, dar şi au introdus mai multă inechitate şi nemulţumire în societate.

Şomajul nu mai este o măsură de protecţie socială, oamenii nu mai au încredere că vor găsi un loc de lucru şi pleacă. Şi dacă la începuturi plecau muncitorii, apoi au urmat intelectualii, mai recent pleacă tineretul, copiii — fenomen grav şi ireversibil.

Avînd în vedere declinul demografic care se datorează sporului natural negativ şi emigrării masive, care au cauzat procesul de îmbătrînire, avem nevoie de proiecte de salvgardare, de stopare a procesului depopulării şi asigurarea dezvoltării stabile a ţării.

Avem nevoie de un sistem social bazat pe relaţia dintre nevoile sociale şi merit. Aşa-zisul concept de “stat al bunăstării” este un compromis între relaţiile de piaţă şi democraţie.

În anii de criză multe ţări au sporit nivelul ajutoarelor sociale familiilor, sporind astfel consumul: au creat locuri suplimentare în grădiniţe, au instituit privilegii fiscale familiilor cu copii, au sporit durata şi cuantumul plăţilor de maternitate (aşa ţări precum Franţa, Germani, Norvegia, Polonia, Slovacia etc.).

În altele, precum România, Grecia, statele baltice, aceste plăţi au fost diminuate.

În RM se pare că a fost un mixt, o atitudine spontană.

Politicile demografice trebuie să fie radicale, iar la unele măsuri mă voi referi în continuare:

1. dezvoltarea infrastructurii sociale: majorarea numărului de locuri în grădiniţe, conform necesarului;
2. introducerea unor îndemnizaţii unice diferenţiate şi accentuate pentru naşterea celui de-al II-lea şi al III-lea copil. De exemplu: nivelul minimumului de existenţă înmulţit cu 10 pentru I copil şi înmulţit cu 14 pentru al doilea copil, şi aşa mai departe. Crearea capitalului matern, începînd cu cel de-al doilea copil.
3. condiţii pentru femeile între 18 şi 23 de ani care nasc şi învaţă — programe de instruire gratuită, locuinţă în cămin;
4. cofinanţarea programelor de construcţie a spaţiului locativ pentru tinerele familii la o rată de 30% pentru o familie tînără cu un copil, majorată gradual şi achitată totalmente de stat pentru o familie cu 4 copii minori şi mai mulţi — în localităţile RM (cu excepţia mun. Chişinău);
5. condiţii pentru a îmbina munca cu educaţia copiilor — prin forme flexibile de ocupare;
6. majorarea îndemnizaţiilor lunare de îngrijire a copilului (azi 30% din salariu) pentru al II-lea copil 40% şi respectiv cu o majorare graduală pentru următorii copii;
7. îmbunătăţirea politicii fiscale pentru familiile cu copii minori.

Familia cu 2 şi mai mulţi copii trebuie să fie normă socială!

Problemele migraţiei nu mai pot fi concepute doar ca remitenţe necesare şi salvatorii.

Statul parazitează pe spatele acestor persoane lipsite de garanţii şi drepturi în statul său şi care nu reuşesc de cele mai dese ori să se încadreze într-un sistem de garanţii sociale străin, pentru că au pierdut mult timp, avînd o muncă nelegală, iar statele respective îşi protejează atît piaţa de muncă, cît şi sistemele de protecţie socială.

Moldova trebuie să-şi protejeze potenţialul intelectual, cetăţenii şi perspectiva existenţei sale.

Am devenit un stat donator, forţele de muncă sunt ieftine şi oamenii noştri în majoritatea cazurilor execută munci necalificate şi prost plătite.

Cum să-i protejăm? În primul rînd, să-i respectăm şi să-i auzim! Să negociem condiţii demne şi echitabile cu cei care doresc cu tot dinadinsul să ne integreze.

Tinerii îşi doresc aici, acasă, condiţii plauzibile pentru afaceri, un climat sănătos, fără scheme corupţioniste, cu o vacanţă fiscală pentru o perioadă de început de 3–5 ani; cu o politică de creditare accesibilă şi atrăgătoare, dar mai ales, cu o politică fiscală previzibilă, stabilă şi coerentă.

În domeniul migraţiei, statul trebuie să se conducă de astfel de priorităţi: interesele naţionale, siguranţă, stabilitate politică, economică, socială în ţară.

Statul nu are o politică a imigraţiei compensatoare, dimpotrivă — ura şi discriminarea pe principii etnice a creat o atitudine negativă a societăţii faţă de imigranţi, intoleranţă, considerîndu-i ocupanţi, intruşi şi venetici.

Crearea unor diaspore pe teritoriul RM şi în afară, susţinerea lor şi conlucrarea ar face mul mai atractivă ţara noastră şi, respectiv, mai populată.

Problemele îmbătrînirii trebuie abordate cel puţin cu respect şi demnitate:

• perfectarea şi concretizarea statutului de veteran al muncii şi stabilirea nivelului de garanţii sociale adecvate;
• asigurarea pensiei minime pentru limită de vîrstă nu mai joasă decît nivelul minim de existenţă. Atunci în lanţ vor creşte şi celelalte pensii, care depăşesc pensia minimă;
• dezvoltarea şi monitorizarea sistemului de servicii sociale persoanelor în etate şi cu disabilităţi prin sistemul de lucrători sociali, îngrijire la domiciliu, centre sociale multifuncţionale, de geriatrie şi paliative;
• introducerea avocatului parlamentar pentru problemele pensionarilor şi ale persoanelor cu disabilităţi;
• introducerea unui sistem de bonusuri şi înlesniri prin intermediul autorităţilor publice locale etc.

Subiectul este pe cît de interesant, pe atît de multidimensional, important şi necesită angajamente serioase, comune, responsabile.

Sistemul de pensii, de protecţie socială nu este o sperietoare pentru buget şi nici o bătaie de cap — este exact produsul sistemului economic, politic.

Guvernul deţine toate pîrghiile pentru a crea o construcţie durabilă şi a distribui raţional mijloacele comune acumulate.

Pentru PCRM este important ca această platformă electorală să nu fie una sterilă, să fie înţeleasă şi susţinută pe larg de cetăţenii RM.

Sursa: comunist.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet