Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe 7 iunie 2014 a avut loc Plenara a IX-a a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
Plenara a examinat următoarele chestiuni:
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vladimir Voronin a prezentat un raport.
Plenara a aprobat proiectul Platformei electorale a PCRM.
Stimaţi concetăţeni,
În ultimii cinci ani, am avut numai de pierdut. Anii oferiţi de istorie, oferiţi pentru dezvoltare, au trecut în zadar. Ţara a degradat la nivelul Evului Mediu, trăim vremuri întunecate ale samavolniciei, asupririi şi lipsei de drepturi. Singurul beneficiu pe care ni l-a acordat această guvernare şi de care ea se mîndreşte este posibilitatea oferită cetăţenilor Moldovei de a pleca nestingherit din ţară. Alte realizări nu există.
Cu toate acestea, există oameni care au trăit foarte bine în acest răstimp. Ei şi-au cumpărat case şi bijuterii. Ei se odihnesc la cele mai scumpe staţiuni balneare. Copiii lor învaţă în universităţi cu renume din Occident. Ei sînt îngrijiţi de cei mai scumpi medici din Europa. Viaţa lor voioasă este protejată de judecători şi procurori, iar de securitatea familiilor lor se preocupă bodyguarzi personali.
Ei guvernează. Ei ne fură ţara, ne răpesc Moldova, ne-au falimentat economia şi au prădat poporul. Şi fără remuşcări au numit aceşti cinci ani “poveste de succes”.
Este clar că ei s-au simţit foarte bine datorită faptului că noi toţi ne-am simţit prost, noi, majoritatea absolută a celei mai sărace ţări din Europa.
Acum fiecare dintre noi trebuie să aleagă: să acceptăm situaţia sau să plecăm pentru totdeauna? Să ne lăsăm bătuţi sau să încercăm să ne schimbăm viaţa?
Trebuie să înţelegem că de unii singuri nu ne va reuşi nimic. Schimbările pot fi realizate doar împreună, mizînd pe sprijinul reciproc şi colaborare. Să ne schimbăm viaţa astăzi şi nu peste 5, 10 sau 15 ani. În toţi aceşti ani, Partidul Comuniştilor din Moldova a fost alături de voi. A opus rezistenţă activă şi permanentă regimului. În Parlament şi în stradă Partidul Comuniştilor a demonstrat şi demonstrează că Moldova şi poporul ei merită un alt destin. Astăzi, în ajunul unei bătălii decisive cu guvernarea criminală, Partidul Comuniştilor declară cu toată responsabilitatea că poate asigura un nivel de trai pe care l-aţi meritat prin munca şi conştiinţa voastră.
Ce putem face? Ce putem face împreună?
În primul rînd. Noi trebuie, în cîteva luni, să scoatem din viaţa noastră hoţii şi corupţionarii. Noi putem să-i tragem la răspundere pe funcţionarii şi judecătorii corupţi, pe oligarhi, pe toţi jefuitorii proprietăţii de stat. Noi trebuie să asigurăm condiţii normale de viaţă pentru fiecare om. Puterea de stat şi Constituţia există anume pentru aceasta.
Noi putem să redeschidem grădiniţele pentru copii, şcolile, spitalele, ca să nu achitaţi din ultimii bani studiile şi serviciile medicale. Noi putem să asigurăm ca tinerii să-şi întemeieze familii fără teamă şi să nască copii cu bucurie. Noi putem să asigurăm ca viaţa cetăţenilor, cel mai scump dar, să fie mai lungă şi mai calitativă. Sănătatea voastră, sănătatea şi nivelul de educaţie a copiilor voştri — acesta este capitalul de aur al statului.
Învăţătorii şi medicii, ofiţerii şi colaboratorii poliţiei, angajaţii din sectorul bugetar şi funcţionarii de stat, oamenii de ştiinţă şi artiştii trebuie să simtă că se află în vizorul statului, că în activitatea lor se investeşte constant, iar volumul investiţiilor creşte. Persoanele care creează potenţialul intelectual al naţiunii, care asigură şi înmulţesc acest potenţial trebuie să beneficieze de garanţii şi susţinere din partea statului, să fie protejate de orice fel de crize.
Toate garanţiile sociale, anulate de actuala guvernare, trebuie să fie restabilite imediat. Pensiile şi salariile trebuie să fie suficiente pentru a achita plăţile comunale, pentru a asigura restabilirea sănătăţii, pentru odihna de vară. Pensia trebuie să fie mai mare decît minimumul de existenţă, iar salariul mediu trebuie să-l depăşească de trei ori. Pensionarii trebuie să fie scutiţi de plata pentru serviciile transportului public, iar studenţii trebuie să studieze gratuit în universităţile de stat. Aşa trăiesc oamenii în întreaga lume. De ce în Moldova trebuie să se trăiască altfel?
În rîndul al doilea. Toate aceste scopuri se vor realiza dacă noua guvernare va fi preocupată de modernizarea economică a ţării, promovarea economiei de piaţă, va asigura dezvoltarea tuturor formelor de proprietate.
Noi ştim cum trebuie să procedăm pentru a aduce în ţară gaze naturale şi energie electrică la preţuri accesibile atît pentru popor, cît şi pentru producători.
Noi ştim cum să-i întoarcem în Moldova pe compatrioţii noştri care au plecat în căutarea unui loc de muncă peste hotare.
Noi ştim cum în termen scurt să pornim programul de industrializare a ţării, capabil să sporească potenţialul nostru de muncă şi de producere, să readucem la viaţă satele şi oraşele noastre. Noua industrializare — este un plan de dezvoltare a ţării pentru patru ani, edificarea unui potenţial industrial şi energetic, bazat pe cooperare cu economiile Europei şi ale Uniunii Eurasiatice.
Noi ştim cum să transformăm agricultura noastră, dintr-un domeniu degradat, într-o producere agricolă modernă şi concurenţială, iar satul moldovenesc — într-un loc de trai confortabil şi prestigios. Asigurarea cu apă potabilă de calitate şi cu întreaga infrastructură comunală modernă a satelor este o sarcină strategică pentru guvernare, iar restabilirea sistemelor de irigare şi aplicarea tehnologiilor moderne de prelucrare a pămîntului — este o cale directă spre creşterea productivităţii agricole.
Noi ştim cum să-i eliberăm pe oamenii de afaceri din Moldova şi investitorii străini de şantajul structurilor mafiote, noi ştim cum să restabilim protecţia legală a afacerilor de fărădelege şi racket. Guvernarea va reveni la cota zero a impozitului pe venit.
În realizarea acestor scopuri avem aliaţi atît în Vest, cît şi în Est. Principalul: avem aliaţi în Moldova.
Europa nu mai este dispusă să susţină corupţii şi contrbandiştii din Moldova. Uniunea Europeană mizează pe un parteneriat cu poporul moldovenesc, pe un parteneriat cu ţara în care primează democraţia, legea şi se tinde spre progres. Moldova nu are nevoie de un Acord cu UE ticluit în grabă de oligarhii din Moldova, care nu contribuie la dezvoltarea multilaterală a ţării. Moldova are nevoie de un Acord care va satisface pe o perioadă îndelungată întregul popor moldovenesc.
Rusia, Kazahstan, Belarusi sînt gata să se integreze economic cu Moldova în Uniunea Eurasiatică, care este în stare să aducă în Moldova investiţii de miliarde şi să deschidă pieţe enorme pentru producătorii moldoveni. Poporul moldovenesc, în cadrul unui referendum, va decide de sine stătător calea de modernizare economică a ţării.
În rîndul al treilea. Experienţa de groază, trăită de poporul moldovenesc în ultimii cinci ani, demonstrează că democraţia moldovenească şi statalitatea moldovenească au nevoie de o protecţie adevărată. Sarcina strategică pentru întreaga societate este de a proteja libertăţile civice ale poporului şi suveranitatea lui de trădători, gangsteri politici şi oligarhi. Trebuie să ne asigurăm ca Moldova, chiar şi în cele mai nefaste timpuri, să rămînă teritoriu al dragostei, al stabilităţii şi al păcii — iată scopul tuturor patrioţilor acestei ţări, indiferent de opţiunile lor politice.
Pentru aceasta, trebuie să dăm dovadă de voinţă şi să schimbăm radical sistemul nostru democratic. Structurile de control ale statului, procuratura, organelle de drept şi sistemul judiciar din filiale ale structurilor comerciale ale clanurilor mafiotice şi oligarhice, trebuie să se transforme într-o armă eficientă de lichidare a clanurilor mafiotice şi oligarhice. Alegerea directă a judecătorilor, inclusiv a judecătorilor Curţii Constituţionale, dreptul de a-i rechema, controlul direct al societăţii asupra activităţii lor, doar aceasta poate garanta executarea comenzii sociale la onestitate, obiectivitate şi echidistanţă.
Poporul trebuie să dispună de dreptul de a rechema deputaţii de orice nivel în cazul în care ei îşi trădează alegătorii, renunţă la principiile şi scopurile politice promise. Poporul trebuie să fie sigur că cele mai principiale probleme legate de vectorul geopolitic, semnarea unor documente strategice cu structurile internaţionale financiare, schimbarea politică internă şi administrativă a ţării vor fi decise doar în cadrul unor referendumuri naţionale.
Neutralitatea constituţională a Republicii Moldova trebuie să fie reconfirmată suplimentar şi consolidată prin lege. Doar ea poate servi drept fundament pentru restabilirea unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, garantînd imposibilitatea participării ei în diferite blocuri şi operaţiuni militare, excluzînd riscul amestecului din exterior în treburile interne ale statului, asigurînd dezvoltarea relaţiilor paşnice, de prietenie, reciproc avantajoase, cu toate statele lumii.
Teza “diversitatea etnică, culturală şi lingvistică, toleranţa reciprocă şi pacea interetnică reprezintă proprietatea fundamentală a Moldovei” trebuie să fie parte a realităţii noastre. Educaţia umanitară şi democratică în ţară trebuie să se bazeze pe stima faţă de drepturile, istoria şi tradiţiile tuturor naţionalităţilor, iar identitatea lingvistică şi naţională moldovenească trebuie să fie protejate în interiorul ţării şi pe arena internaţională prin toate normele politice şi juridice.
Stimaţi concetăţeni,
Noi nu intenţionăm să vă impunem viziunile noastre referitoare la viitorul Moldovei. Noi ne obligăm să luăm toate deciziile de comun acord cu voi, în baza legii, a democraţiei, a libertăţilor civice, a capacităţii majorităţii de a lua decizii şi dreptul minorităţii de a fi auzită.
Principalul ce ne uneşte astăzi pe toţi este înţelegerea faptului că Moldova trebuie să existe! Principalul ţine de faptul că noi, toţi împreună, sîntem în stare să facem ca statalitatea noastră străveche să întinerească şi să tindă spre dezvoltare.
Principalul este ca să găsim în noi putere pentru a ne uni, să avem înţelepciune şi curaj pentru a merge mai departe — către victoria multaşteptată a Moldovei echitabile, democratice şi integre.
Sursa: comunist.md