Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Edificarea unui stat de drept este imposibilă în realităţile contemporane fără o Constituţie. Astăzi, practic orice ţară democratică are o constituţie care reprezintă un document vital, în conformitate cu care ţara îşi exercită funcţiile.
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.
Constituţia protejează cetăţenii, reprezintă cadrul legal al guvernării. Într-un stat guvernat de Constituţie toţi oamenii sunt trataţi în mod egal, indiferent de statutul social, fiind protejaţi de Legea Fundamentală.
Una din funcţiile primare ale Constituţiei este consfinţirea principiului separaţiei puterilor în stat, conturarea şi demarcarea competenţelor şi responsabilităţilor atribuite fiecăreia dintre acestea în procesul de guvernare, precum şi relaţiile dintre guvernare şi cetăţeni.
Totodată, Constituţia are menirea de a fi un mijloc de abţinere de la comiterea abuzurilor din partea puterii.
Constituţia trebuie tratată cu bună-credinţă, ceea ce am demonstrat în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pe parcursul a 8 ani. Mai mult, în această calitate, am demonstrat că Legea Fundamentală a statului nostru este una bună şi funcţională.
Supremaţia acestui act este şi trebuie garantată, fără a se supune intereselor politice şi de partid de către Curtea Constituţională care a fost investită cu această atribuţie, ceea ce nu totdeauna constatăm.
Curtea, contrar acestor rigori, a subordonat Constituţia Declaraţiei de Independenţă, căreia i-a atribui valoare supraconstituţională, numai pentru a satisface interesele ideologice ale cuiva. Astfel, ajungem la concluzia că Curtea aplică prevederile constituţionale după bunul plac.
Considerăm că Parlamentul nou ales după alegerile din 30 noiembrie a.c. trebuie serios să examineze problema statutului Curţii Constituţionale şi rolul acesteia în sistemul statal.
Sursa: www.pcrm.md