Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Cord Meier-Klodt

|versiune pentru tipar||
PCRM / 25 septembrie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Astăzi, 25 septembrie Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Împuternicitul Ministerului de Externe al Germaniei pentru Europa de Sud, Caucaz şi Asia Centrală, Cord Meier-Klodt.

Liderul comuniştilor moldoveni a salutat instituirea unui armistiţiu în Ucraina şi şi-a exprimat speranţa că în continuare mediatorii care participă la negocierile din Minsc vor găsi o soluţie paşnică şi durabilă pentru depăşirea crizei. El şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că actuala putere de la Chişinău utilizează criza din Ucraina pentru a exercita presiuni asupra regiunii transnistrene, ceea ce nu contribuie la identificarea unor mecanisme de soluţionare a conflictului transnistrean. În acest sens, V. Voronin a accentuat că PCRM pledează pentru adoptarea statului de neutralitate permanentă a RM.

De asemenea, Vladimir Voronin a remarcat că nu pot fi justificate declaraţiile frecvente ale conducerii ţării vecine România privind lichidarea statului moldovenesc or, acestea îngrijorează cetăţenii ţării, marea majoritate a cărora îşi doresc să trăiască într-un stat suveran şi independent — Republica Moldova.

Preşedintele PCRM s-a referit şi la situaţia internă. În context, el a menţionat că din cauza crizelor interne şi a intereselor personale şi de grup atît în interiorul coaliţiei, cît şi în interiorul partidelor care formează guvernarea, viaţa politică, dezvoltarea economică şi socială a Moldovei este practic paralizată.

Vladimir Voronin a mai spus că PCRM este pregătit pentru a intra în campania electorală pentru alegerile din 30 noiembrie. Formaţiunea are elaborat programul care este orientat spre dezvoltarea multilaterală a ţării. Totodată, Voronin a remarcat că formaţiunea pe care o reprezintă va merge în alegeri nu pentru a diviza societatea aşa cum o face în prezent coaliţa care impune cetăţenii să aleagă între Vest sau Est, dar va merge cu îndemnul de a consolida statalitatea şi identitatea moldovenească, de a spori bunăstarea şi încrederea cetăţenilor în ziua de mîine.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia fracţiunii parlamentare a PCRM Sesizare la Curtea Constituţională