Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 1 octombrie 2014, la Chişinău a avut loc Plenara a X-a a CC al PCRM. Plenara a examinat chestiuni ce ţin de Platforma electorală a PCRM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, de promovarea candida-ţilor la funcţia de deputat în Parlament, precum şi alte chestiuni cu privire la alegerile parlamentare. La respectiva plenară, a prezentat un raport Vladimir Voronin, preşedinte al PCRM.
Stimaţi tovarăşi!
Monitorizînd permanent situaţia social-politică din Moldova, sîntem siguri că alegerile din 30 noiembrie se vor desfăşura într-un context foarte complicat al politicii externe şi interne. Pe fundalul evenimentelor tragice din Ucraina, a activizării Uniunii Europene şi a NATO în regiune, a anunţării guvernării moldoveneşti a unui război rece Rusiei, aceste alegeri vor trece cu multiple încălcări, cu coruperea alegătorilor şi falsificarea rezultatelor scrutinului. Toţi oponenţii noştri, fără de excepţii, nu sînt în stare să propună soluţii pentru modernizarea Moldovei, pentru dezvoltarea ei social-economică. Ei cu toţii vor lupta doar împotriva Partidului Comuniştilor.
Aceste alegeri vor fi cele mai dificile pentru noi, pentru partidul nostru şi pentru susţinătorii noştri. Împotriva noastră vor fi utilizate cele mai moderne provocări şi tehnologii politice. Noi trebuie să ne aşteptăm la ameninţări, la corupere, la denigrare şi şantaj. Şi doar încrederea în forţele proprii, în înţelepciunea colectivă a partidului nostru, în superioritatea strategică faţă de toţi concurenţii ne vor permite să obţinem o victorie convingătoare.
Tovarăşi!
Aceşti cinci ani îndelungaţi au convins societatea moldovenească că doar Partidul Comuniştilor este partidul stataliştilor. Astfel, este greu de imaginat ce se poate întîmpla cu Moldova, cu poporul ei, în cazul în care noi vom suferi înfrîngere. Aceasta înseamnă că sîntem obligaţi să învingem!
Noi am început pregătirea către alegeri în interiorul partidului nu de la organizarea unor concerte. Aceasta aduce a marasm — să distrezi poporul flămînd şi sărac cu nişte concerte costisitoare. Mai bine i-ar oferi aceşti bani, furaţi de la oameni, celor sărmani.
Noi am ales calea tradiţională. Am pregătit o resursă de agitaţie foarte importantă. Noi sîntem unicul partid în Moldova care poate face agitaţie nu doar cu Cuvîntul, ci şi cu Fapta. Anume PCRM, fiind timp de 8 ani la guvernare, a readus speranţa în faptul că Moldova poate fi o ţară independentă şi suverană. Anume noi am oprit degradarea economică şi morală a ţării noastre. Anume PCRM, după aceşti cinci ani de degradare şi distrugere, este capabil să realizeze programul de stabilizare şi dezvoltare dinamică a ţării.
Partidul nostru mai dispune de o resursă electorală importantă — cea Morală. Anume aici se ascunde superioritatea principală a comuniştilor faţă de concurenţi. Noi sîntem unicul partid care nu trebuie să amăgească la întîlnirile cu alegătorii. Şi la guvernare, şi în opoziţie am fost extrem de sinceri cu cetăţenii noştri. Am îndeplinit toate promisiunile.
Anume noi, în 8 ani de guvernare, am reuşit să prevenim catastrofa naţională, am reuşit să îmbunătăţim viaţa oamenilor şi să le arătăm perspectiva reală de dezvoltare. Noi am întărit suveranitatea şi statalitatea Moldovei, am început modernizarea ţării.
PCRM şi-a păstrat faţa şi în opoziţie. A acumulat şi mai multă autoritate şi experienţă, a păstrat baza ideologică şi, cel mai important — a păstrat echipa. PCRM şi-a demonstrat fidelitatea alegătorilor, ocupînd o poziţie activă, ofensivă atît în Parlament, cît şi în societate. Comuniştii au propus în Parlament nu mai puţin de 160 de iniţiative legislative, permanent ieşeau cu propuneri constructive. În final, partidele de la guvernare care încercau să ignore şi partidul nostru, şi deputaţii noştri, şi-au recunoscut înfrîngerea morală. Chiar şi în opoziţie, Partidul Comuniştilor determina ordinea de zi politică în Moldova. Noi nu am votat pentru aşa-numitul preşedinte Timofti, am boicotat ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE, nu am votat nici un proiect de lege al Coaliţiei din cele care aveau un caracter antipopular.
Noi am făcut publice schemele corupte ale guvernanţilor. Noi am reuşit să demitem cei mai corupţi şi criminali lideri ai Alianţei: Lupu, Plahotniuc, Filat, Procurorul General, precum şi întreaga componenţă a guvernului Filat cu verdictul Curţii Constituţionale “pentru corupţie”. Anume poziţia activă a Partidului Comuniştilor a adus la descompunerea Alianţei. În final, partidele de la guvernare se apropie de aceste alegeri în scădere, pierzînd total susţinerea alegătorilor.
Stimaţi tovarăşi!
Fiind fidel principiilor sale, Partidul Comuniştilor şi la aceste alegeri propune o alternativă constructivă. Mai ales că avem experienţa guvernării în 2001–2009.
În primul rînd, a fost lichidată criminalitatea organizată.
În rîndul al doilea, economia Molodvei creştea stabil şi dinamic. Datoria externă s-a micşorat de patru ori. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de 4 ori. Rezervele oficiale ale Băncii Naţionale au crescut de 7,5 ori. Volumul investiţiilor străine directe în anul 2008 a constituit 2 miliarde 200 milioane de dolari.
În rîndul al treilea, veniturile populaţiei au crescut de 8 ori. Salariul mediu al unui lucrător a crescut de 5 ori. Salariul lucrătorilor medicali a crescut de 9 ori. Pensiile creşteau cu 20% anual.
Am reuşit să oprim degradarea sistemului educaţional. Am deschis universităţi, şcoli, grădiniţe de copii. Investiţiile statului în educaţie au crescut de 7 ori, bursele au crescut de două ori.
În rîndul al patrulea, se dezvolta dinamic infrastructura socială a ţării. Au fost gazificate 921 de localităţi, reabilitate şi construite sute de kilometri de drumuri.
Noi edificam o Moldovă stabilă, democratică. Am reuşit să orientăm societatea spre dezvoltare. Prioritare erau investiţiile în om, se dezvolta satul moldovenesc.
Anume din cauza aceasta, cu o îngrijorare deosebită, noi observăm cum actuala guvernare mafiotică şi coruptă distruge în mod planificat statul — şi politic, şi economic.
Tovarăşi!
Doar în cinci ani, regimul liberal a readus Moldova în anii 90. Datoria externă a crescut cu 90%. Leul moldovenesc a fost devalorizat intenţionat pentru scheme afaceriste. Tarifele la gaz au crescut cu 33%, la energia electrică — cu 20%, la încălzire — cu 52%. Anual creşteau impozitele, erau inventate impozite noi. Programele pentru tineret au fost anulate, numărul şomerilor printre tineri este de două ori mai mare decît media pe ţară. Numărul de locuri la buget în universităţi a fost micşorat, iar costul contractului — dublat. Au fost lichidate 250 de instituţii de învăţămînt, 6 mii de pedagogi au fost concediaţi.
Cu 70% au crescut preţurile la medicamente din cauza monopolizării pieţei farmaceutice.
Nivelul criminalităţii ameninţă nu doar securitatea cetăţenilor, dar şi securitatea statului. În schimb, reprezentanţii guvernării înaintează iniţiative de eroizare a fasciştilor, de facto au anulat Ziua Victoriei, distrug monumentele epocii sovietice.
Mijloacele de informare în masă care au mai rămas sînt presate şi lichidate. Aşa a fost interzis postul de televiziune NIT, alte posturi incomode se află sub ameninţare permanentă. Pe de altă parte, 90% din televiziunile moldoveneşti aparţin oligarhilor corupţi.
Coaliţia a uzurpat puterea în stat prin alegerea neconstituţională a aşa-numitului preşedinte şi prin distribuirea funcţiilor ministeriale în cadrul Alianţei pe criterii politice, doar între membrii Alianţei.
Guvernul Leancă — Filat — cel mai corupt cabinet de miniştri în istoria Moldovei independente. Majoritatea miniştrilor figurează permanent în diverse scandale de corupţie, inclusiv legate de vînzarea ilegală a armamentului şi a drogurilor.
În pofida statutului de neutralitate, politica externă a Moldovei este militarizată, iar orientarea spre NATO a guvernării moldoveneşti nu este întîmplătoare. Astăzi puterea în Moldova este concentrată în mîinile partidelor de război. Oligarhii, care controlează procesele politice în Moldova, luptă tot timpul: cu Rusia, unii cu alţii, cu opoziţia, cu societatea. Şi chiar cu Biserica.
În condiţiile scăderii radicale a nivelului de viaţă, guvernarea destabilizează situaţia social-politică. Şi o face intenţionat. Evenimentele din Găgăuzia, eşecul procesului de reintegrare a ţării, profanarea limbii şi a statalităţii moldoveneşti şi multe altele au demonstrat ce atitudine dispreţuitoare are această guvernare faţă de dreptul oamenilor la libertatea de exprimare şi de voinţă. Această guvernare a demonstrat cum îi poate teroriza pe cei incomozi. Cum poate dezbina şi tensiona societatea moldovenească. Puterea caută duşmani nu doar în interiorul ţării, dar şi peste hotare.
Sub paravanul eurointegrării, au fost distruse în totalitate relaţiile multiseculare de prietenie şi bună vecinătate cu Federaţia Rusă. Liderii partidelor de la guvernare, televiziunile lor pro-guvernamentale demonstrează o rusofobie fără precedent. Încă puţin şi guvernarea moldovenească va începe campania de eroizare a fasciştilor, extremiştilor, teroriştilor şi a altor degeneraţi.
Stimaţi tovarăşi!
Fiţi de acord, în astfel de situaţie, Partidul Comuniştilor este net superior acestor personaje temporare. Comuniştii sînt un partid al păcii, care apără interesele naţionale ale Moldovei. Atît în relaţiile cu ţările-membre ale UE, cît şi în relaţiile cu partenerii noştri tradiţionali din Est, în primul rînd, cu Rusia.
Rusia a fost întotdeauna aproape de Moldova — istoric, economic, spiritual. Astăzi aceste relaţii se află pe muchie de cuţit. Dar trebuie să înţelegem cu toţii că Moldova nu va fi în stare să revină la normalitate, după cinci ani de dezastru, fără a restabili relaţiile tradiţionale cu Federaţia Rusă. Şi acesta este încă un punct prioritar al Programului nostru electoral.
Mai există o situaţie în politica externă a Moldovei, care trebuie să fie corectată. Este vorba de Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Semnînd documentul, Coaliţia a trădat Moldova, a vîndut-o în robie. PCRM nu şi-a ascuns niciodată atitudinea negativă faţă de Acord. Ani în şir noi vorbim despre separarea Moldovei pe Nistru, despre degradarea economică, politică, morală. Despre colonizarea ţării şi pierederea neutralităţii, despre corupţie şi degradarea guvernanţilor. Despre faptul că realizarea Acordului va permite cetăţenilor străini să ne cumpere pămînturile, iar poporul Moldovei nu va mai fi stăpîn în propria ţară. Poziţia noastră critică faţă de Acord nu s-a schimbat sub nici o formă. Elaborat în grabă, în taină de Parlament şi popor, documentul seamănă mai degrabă cu un complot româno-basarabean, decît cu un acord de importanţă naţională. Guvernarea moldovenească a capitulat în faţa Vestului, a lăsat societatea noastră fără de perspective de dezvoltare, dar, în schimb, cu mitul despre integrarea europeană.
Tovarăşi!
Ca şi în campaniile precedente, noi îi depăşim pe concurenţi. PCRM este singurul partid care şi-a publicat, încă pe 1 mai, Programul electoral şi l-a propus spre dezbateri publice.
Proiectul Programului electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a fost dezbătut în cadrul a cinci conferinţe tematice, iar după aceasta s-a început dezbaterea populară a Programului electoral în toate organizaţiile de partid.
În acest răstimp, la Comitetul central, la comitetele raionale de partid au venit 11.500 de propuneri concrete, care au fost sistematizate şi s-au regăsit în varianta finală a Programului electoral.
Dacă analizăm plenar procesele ce au loc în Moldova pe parcursul ultmilor cinci ani, observăm că Moldova a pierdut mai mult decît a obţinut. Noi am pierdut o parte din suveranitate, o parte din independenţă, societatea este destabilizată, elita politică a revenit în anii criminali 90, economia este în prag de faliment, iar 90% din cetăţenii ţării trăiesc sub limita sărăciei.
Anume din aceste considerente Partidul Comuniştilor, ca şi în 2001, vine la alegerile parlamentare cu un program constructiv. Procesul de distrugere trebuie oprit. A venit timpul să restabilim Moldova, economia, politica, domeniile social, cultural şi spiritual. Noi nu vom căuta duşmani în Moldova sau peste hotare. Noi vom elibera ţara de persoane corupte. Noi vom readuce în mod obligatoriu Moldova în albia constituţională şi de drept.
Noi vom redeschide şcolile, grădiniţile de copii şi spitalele închise de actualul regim. Vom majora salariile şi pensiile pînă la nivelul care va permite anularea genocidului social, declanşat de coaliţia coruptă. Prioritară pentru PCRM va fi modernizarea ţării. Iar aceasta este posibil doar în condiţii de stabilitate. Dacă analizăm situaţia din Ucraina, devine clar că instabilitatea duce la jefuirea ţării de către oligarhi şi ameninţă cu pierderea statalităţii. În astfel de condiţii, ţara nu are nici o şansă la supravieţuire. Moldova trebuie să rămînă întotdeauna, chiar şi în cele mai tulbure vremuri, teritoriu al păcii şi stabilităţii. Partidul Comuniştilor este în stare să asigure aceasta.
Vom restabili toate garanţiile sociale, anulate de actuala guvernare. Salariul mediu trebuie să fie de patru ori mai mare decît minimumul de existenţă, iar pensiile — de două ori. Pensionarii trebuie eliberaţi de achitarea călătoriilor în transportul public, iar studenţii trebuie să studieze gratuit la universităţile de stat.
Vom restabili economia Moldovei, vom înviora oraşele şi satele noastre. Noua industrializare — este un plan pentru patru ani de dezvoltare a ţării, de edificare a unui potenţial industrial şi energetic modern, în baza cooperării şi colaborării intense cu economiile Europei şi al Uniunii Vamale. Anume aceasta va permite crearea unor noi locuri de muncă şi va opri evadarea oamenilor din ţară.
Moldova trebuie să recapete suveranitatea politicii sale externe. Neutralitatea constituţională a Republicii Moldova trebuie să obţină o fundamentare legislativă. Doar statutul de neutralitate poate servi ca fundament pentru restabilirea unităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Problema vectorului extern de dezvoltare a ţării noastre comuniştii o vor decide după rezultatele unui referendum naţional. Comuniştii vor fi solidari cu opinia poporului de a adera la Uniunea Vamală şi de a dezvolta relaţii convenabile cu Uniunea Europeană.
Noi, comuniştii, niciodată nu vom fi de acord cu introducerea unei guvernări din exterior de către Bruxelles. Piaţa de desfacere a producţiei moldoveneşti în valoare de miliarde de dolari este în Est. Anume din aceste considerente, încă în septembrie 2012, fracţiunea PCRM a iniţiat examinarea în plenul Parlamentului a hotărîrii cu privire la organizarea referendumului republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală.
Toate aceste scopuri, dar şi multe altele nu pot fi obţinute fără instaurarea unei stabilităţi interetnice, a respectului faţă de drepturile, istoria, tradiţiile tuturor etniilor care locuiesc în Moldova.
Noi sîntem siguri că doar un asemenea Program, concret şi detalizat, este în stare să unească societatea, să o îndrepte pe calea edificării.
Stimaţi tovarăşi!
Sarcina noastră este de a desfăşura campania electorală organizat, sigur, disciplinat. Este foarte important să obţinem consolidarea şi unificarea societăţii moldoveneşti, pentru a reda Moldovei onoarea, demnitatea, încrederea şi stabilitatea. Este foarte important de a restabili încrederea poporului în stat. Noi trebuie să-i convingem pe alegători că nu merită să-şi irosească voturile, că nu merită să voteze partidele mici, partidele fără de ideologie, partidele de unică folosinţă, care au fost create de oligarhi cu un singur scop — de a lua din voturile destinate Partidului Comuniştilor. Astfel, campania noastră electorală va decurge pe o undă pozitivă.
În condiţiile în care partidele de la guvernare şi sateliţii lor de pe flancul stîng se pronunţă pentru lichidarea statului moldovenesc, sarcina noastră propagandistică este destul de simplă: dacă votezi pentru PCRM — susţii statalitatea moldovenească! Dacă îi votezi pe toţi ceilalţi — eşti împotriva Moldovei.
Cu scopul de a organiza eficient campania electorală, cu scopul de a obţine victoria absolută, Comitetul central a organizat o structură din trei niveluri de dirijare a procesului. Ea este compusă din:
Toate aceste trei niveluri vor colabora cu nivelul de bază — agitatorii şi grupurile mobile. Principalul în activitatea lor ţine de coordonarea acţiunilor şi controlul executării.
După această plenară şi începerea campaniei electorale, comitetele raionale trebuie să definitiveze echipele electorale şi să planifice toate acţiunile ce vor urma, precum şi graficile întîlnirilor cu alegătorii.
Din cauza resurselor limitate, sîntem obligaţi să utilizăm cu o eficienţă maximală producţia tipărită: afişe, pliante, broşuri cu materialele electorale.
În perioada campaniei electorale vom participa activ la dezbateri, atît la televiziunile centrale, cît şi la cele locale. Este important ca staffurile raionale să determine şi să pregătească tovarăşii care vor participa la aceste dezbateri.
Este important să realizăm principiul nostru tradiţional “De la casă la casă, de la om la om, ochi în ochi”. Este inadmisibil ca tovarăşul nostru, care distribuie ziarele şi broşurile, să fie nepregătit, să nu poată răspunde la întrebări. Fiecare alegător trebuie să simtă că el contează pentru Partidul Comuniştilor, că de participarea lui personală şi de susţinerea lui depinde forţa partidului nostru. Şi mai este un moment extrem de important — agitatorii noştri trebuie să fie bine pregătiţi, să posede informaţii referitoare la succesele guvernării comuniste, precum şi statistica distrugerii ţării de către regimul liberal în aceşti cinci ani ai “poveştii de succes”.
Stimaţi tovarăşi!
Partidul nostru dispune atît de experienţa guvernării, cît şi de experienţa luptei eficiente în opoziţie. Această experienţă preţioasă trebuie să fie transformată în rezultate concrete.
Noi trebuie să demonstrăm alegătorului, în cel mai vonvingător mod, că doar Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este în stare să oprească degradarea sistemică a Moldovei. Să oprească căderea în prăpastia datoriilor, să oprească genocidul social şi criminalizarea ţării noastre.
Este foarte important să ajungă la fiecare cetăţean al Moldovei ideea că astăzi de fiecare dintre noi depinde — va avea Moldova viitor, va rămîne sau de pe harta politică a lumii statul Republica Moldova va dispărea.
În 5 ani de opoziţie am demonstrat că sîntem în stare să răspundem destoinic la toate încercările, din interior şi din exterior, de a distruge partidul nostru. Partidul Comuniştilor a rezistat, în pofida interzicerii simbolurilor, a coruperii deputaţilor şi consilierilor locali, a presiunii constante. În distrugerea Partidului Comuniştilor s-au investit sume enorme de bani. Dar nu le-a reuşit nimic. Partidul Comuniştilor porneşte în această campanie electorală puternic, unit, motivat, cu o echipă profesionistă de tovarăşi de idei. Şi cel mai important — fiind susţinut de majoritatea societăţii moldoveneşti.
Astăzi PCRM dispune de experienţă unică. Am trecut nu doar prin goarnele puterii, dar şi prin ciulinii opoziţiei. Astăzi partidul nostru este unit şi bine organizat. Noi nu ne-am vîndut, nu am trădat oamenii. Anume din cauza aceasta alegătorii au încredere în PCRM. În asemenea comunişti pot şi trebuie să creadă alegătorii. Sîntem obligaţi sî învingem. Sîntem obligaţi să întoarcem Moldova poporului! Datoria noastră istorică este de a construi o ţară democratică şi modernă în care să trăiască un popor fericit!
Sursa: comunist.md