Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe 10 octombrie preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a declarat că partea moldovenească este responsabilă de întroducerea de către Federaţia Rusă a restricţiilor în comerţul bilateral.
În acest context preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vladimir Voronin a făcut următoarea declaraţie:
La summit-ul CSI de la Minsk s-a confirmat poziţia comuniştilor din Moldova vizavi de politica deschiderii integraţioniste, neschimbată de la summit-ul CSI din Chişinău din 2002. Ideea modernizării după modelul european a fost susţinută de către Vladimir Putin atunic, este susţinută şi astăzi. “Noi niciodată nu am fost împotriva apropierii partenerilor din CSI de UE, intenţionăm şi noi să ne apropiem”, anume aceasta a declarat preşedintele Rusiei la Minsk.
Este clar că mişcrea împreună este mai sigură, fiind întărită de susţinerea reciprocă, asigurînd realizarea standardelor europene nu doar în producere şi comerţ, dar şi viaţa social-politică. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, dispunînd de o experienţă de guvernare serioasă, a preîntîmpinat de nenumărate ori Alianţa şi Coaliţia că ignorarea intereselor partenerilor tradiţionali a ţării noastre vor avea consecinţe grave şi insista pe desfăşurarea unor consultări.
Majoritatea de la guvernare, acţionînd neprofesionist şi obraznic, a ignorat toate posibilităţile propuse. Coaliţia guvernamentală a decis să-şi demonstreze încă o dată rusofobia, declarînd că astfel de consultaţii nu au nici un sens.
Este evident că fiecare dintre părţile prezente la tratative urmăreşte scopurile sale. Scopurile pot fi obţinute doar prin beneficii reciproce sau prin trădarea uneea dintre părţi a intereselor naţionale. Este tragic şi periculos pentru interesele Moldovei şi a poporului ei că guvernarea trădătoare a Coaliţiei a negociat prin trădare cu UE, fără a consulta Parlamentul sau societatea.
Cîţiva funcţionari au luat decizii în numele poporului şi în detrimentul poporului şi ţării. Cînd a fost desecretizat textul Acordului de Asociere a devenit clar că Coaliţia a semnat un Acord trădător cu UE, care nu corespunde intereselor ţării noastre. Cele “500 de milioane de consumatori din UE” promise de democraţi şi liberal-democraţi nu văd produsele moldoveneşti, piaţa europeană este în continuare limitată prin cote, care nu corespund capacităţilor noastre.
În Est deja au apărut probleme serioase pentru producţia noastră agricolă. Este mijlocul lui octombrie, iar producţia rămîne în cîmp şi în livezi. Recolta record a sfeclei şi producerea zahărului rămîn fără de capacităţi de export, legumele şi fructele proaspete sînt aruncate în prelucrare la preţ de nimic. Poama nu o cumpără nimeni.
Fără de pieţele estice agricultura moldovenească va falimenta. Aceasta va crea probleme serioase în sectorul bancar, care a creditat agricultura.
Guvenarea Republicii Moldova este obligată, în interesul poporului moldovenesc, imediat şi cu recunoştinţă să accepte propunerea Preşedintelui Federaţiei Ruse cu privire la conlucrare pentru a depăşi problemele existente şi să amîne realizarea Acordului de Asociere pînă în 2016. Astfel, ei vor evita acuzarea societăţii de trădare de stat.
Sursa: www.pcrm.md