Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 16 decembrie, a avut loc prima şedinţă a deputaţilor Partidului Comuniştilor din Republica Moldova aleşi în Parlamentul Republicii Moldova la 30 noiembrie. În cadrul şedinţei, Violeta Ivanov a fost aprobată în funcţia de Preşedinte a Fracţiunii parlamentare a PCRM.
Pentru funcţia de vicepreşedinte al fracţiunii a fost aprobat deputatul Victor Mîndru, iar secretarul fracţiunii a devenit Elena Bodnarenco. În scopul coordonării şi asigurării activităţii eficiente a Fracţiunii parlamentare a PCRM au fost formate patru grupuri de lucru: politic, economic, juridic şi social, fiind desemnaţi şi conducătorii acestora.
Deputaţii nou aleşi vor trece în revistă toate proiectele de legi înaintate de Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor în Parlamentul precedent în vederea elaborării unor noi iniţiative legislative, ţinînd cont de programul electoral al PCRM.
Deputaţii PCRM s-au pronunţat pentru necesitatea convocării neîntîrziate a primei şedinţe plenare a Parlamentului nou ales, luînd în consideraţie multitudinea problemelor socio-economice şi politice din ţară, care necesită soluţii imediate.
Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md