Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 3 iunie 2015
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova condamnă declaraţiile militariste şi acţiunile provocatoare, din ce în ce mai insistente, ale unor reprezentanţi ai guvernării.

Nicolae Timofti, care se pronunţă în mod deschis pentru aderarea Moldovei la NATO, a fost urmat de ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, care s-a grăbit şi el să intre în “faza de război”. Cibotaru aşa şi nu a depăşit imaginea unui “analist” televizat pro — guvernamental, de duzină. El continuă să facă uz de o terminologie iresponsabilă. Ba mai mult, această retorică este îndreptată în exclusivitate împotriva Federaţiei Ruse. Este inadmisibil de utilizat în adresa partenerului istoric şi strategic al Republicii Moldova noţiuni de genul “război hibrid” sau “potenţial duşman”.

Oare acest analist “de doi bani”, care a ajuns întîmplător în fotoliul de ministru, nu cunoaşte că Republica Moldova şi Federaţia Rusă au semnat Acordul de parteneriat strategic? Şi cum procedăm cu Constituţia Moldovei în care este consfinţit statutul de neutralitate permanentă a ţării noastre? Poate Viorel Cibotaru suferă de ameţeli după ce a ajuns în ipostaza de ministru? Sau poate este condus de cei, care au organizat evenimentele din 7 aprilie 2009? Cei care pînă în prezent rup în bucăţi frăţeasca Ucraină?

În orice caz, este inadmisibil ca Viorel Cibotaru să păstreze funcţia de ministru al Apărării, deoarece el, prin postul pe care-l deţine, prezintă un pericol impunător pentru ţara noastră, pentru suveranitatea şi independenţa Moldovei.

Trezeşte indignare şi lipsa de reacţie din partea Consiliului de Securitate de lîngă Preşedintele Republicii Moldova, a conducerii Guvernului şi Parlamentului la această provocare fără de precedent. Conducerea statului aşa şi nu l-a dat la brazdă pe acest “caporal”.

La fel este neclară poziţia reprezentanţilor multiplelor structuri internaţionale, a ONU şi OSCE.

Fracţiunea PCRM din Parlamentul Republicii Moldova insistă asupra demiterii imediate a lui Viorel Cibotaru din funcţia de ministru al Apărării.

Sursa: www.pcrm.md

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea privind colegiul medicilor Vladimir Voronin: Alianţa de guvernare nu are o viziune integră, comună asupra economiei. Teze de la conferinţa de presă a preşedintelui PCRM