Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele PCRM Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit.
Interlocutorii au trecut în revistă evoluţia situaţiei din ţara noastră, inclusiv manifestările din PMAN, precum şi răsfrîngerea acestora asupra activităţii Parlamentului, Guvernului şi a activităţii politice din Republica Moldova.
Dnii Voronin şi Pettit au căzut de acord, că manifestările sînt o consecinţă a nemulţumirii cetăţenilor de starea actuală a lucrurilor din economia naţională şi din domeniul social, incapacităţii guvernării de a realiza reformele declarate şi a scăderii generale a nivelului de trai, subliniind, că este un drept constituţional al populaţiei de a protesta împotriva fărădelegilor.
Vladimir Voronin la acest subiect a menţionat, că în opinia lui, de aceste nemulţumiri expuse public şi legal încearcă să beneficieze persoane mai puţin oneste, care pretind să capete capital politic pe seama îndurărilor conaţionalilor noştri. În calitate de argument al poziţiei sale, Vladimir Voronin a atras atenţia, că la manifestarea din 6 septembrie organizatorii au promovat cerinţe politice şi mai puţin de ordin economic şi social.
Vladimir Voronin a subliniat, că PCRM susţine solicitările cetăţenilor de îmbunătăţire a condiţiilor de trai, dar nu oferă încredere celor ce se expun din numele manifestanţilor aflaţi în piaţă.
Vladimir Voronin şi James D. Pettit au efectuat un schimb de opinii privind agenda parlamentară pentru sesiunea de toamnă-iarnă ce urmează să demareze în a doua jumătate a lunii septembrie, subliniind, că există mai multe proiecte prioritare, care necesită examinare neîntîrziată. Printre acestea au fost menţionate — legea cu privire la procuratură, revizuirea prerogativelor Unităţii teritorial — administrative Gagauz-Yeri, proiectele de ordin social-economic.
Cu referinţă la legea cu privire la Gagauzia, Preşedintele PCRM a accentuat, că nu este împotriva extinderii capacităţilor de autoadministrare a regiunii gagauze, dar este de părerea, că această situaţie trebuie să fie examinată în complex, inclusiv şi prin reexaminarea principiilor de interacţiune dintre Chişinău şi Comrat, care la rîndul său ar putea deveni un bun exemplu de construcţie a raporturilor dintre Chişinău şi Tiraspol în contextul reglementării trasnistrene.
La finele întrevederii Vladimir Voronin şi James D. Pettit au confirmat, că pentru Republica Moldova este necesară o avansare rapidă economică, care ar permite soluţionarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii, pentru aceasta fiind necesară o conlucrare activă a forţelor politice din ţara noastră.
În acest context, Vladimir Voronin a subliniat, că fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor va susţine şi în continuare proiectele de ordin economic şi social, menite să aducă la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor Republicii Moldova.
Sursa: www.pcrm.md