Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Partide→Declaraţii→PCRM

A avut loc Plenara a II-a a CC al PCRM

|versiune pentru tipar||
PCRM / 4 martie 2017
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Sîmbătă, 4 martie, a avut loc Plenara a II-a a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

Plenara a luat în dezbatere următoarele chestiuni:

În cadrul dezbaterilor au luat cuvîntul următorii tovarăşi: Vladimir Voronin, preşedinte al PCRM; Oxana Domenti, deputat în fracţiunea parlamentară a PCRM, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie; Gheorghe Anghel, prim-secretar al CR Ştefan-Vodă al PCRM, primar al oraşului Ştefan-Vodă; Ludmila Boiadji, prim-secretar al CR al PCRM din sectorul Centru al municipiului Chişinău, şef de secţie la casa teritorială de asigurări sociale; Iuri Eriomin, preşedinte al Consiliului de Veterani din municipiul Chişinău; Ivan Ţugulea, prim-secretar al CR Nisporeni al PCRM, vicepreşedinte al raionului Nisporeni; Viorel Neaga, prim-secretar al CR Sîngerei al PCRM.

În baza totalurilor Plenarei a II-a a CC al PCRM, au fost adoptate următoarele hotărîri:

Raportul “Situaţia social-politică din ţară şi sarcinile organizaţiilor de partid în ceea ce priveşte explicarea caracterul păgubitor al cursului promovat de actuala putere”

Prezentat la Plenara a II a CC al PCRM de către secretarul CC pe probleme social-economice, Oleg Reidman

Stimaţi membri ai Comitetului Central şi invitaţi!

Principala chestiune de pe agenda plenarei de astăzi este aprecierea politică a situaţiei sociale şi economice din ţara noastră. De aceea, în raport principala atenţie va fi acordată comparaţiei pe care o vom face între politica privind dezvoltarea ţării şi îmbunătăţirea nivelului de trai al poporului propusă de PCRM în baza documentelor sale programatice adoptate de congresele partidului nostru şi politica promovată de guvernările care au condus ţara din 2010 pînă în prezent.

Elucidarea clară a principalelor deosebiri a scopurilor şi practicilor noastre politice de scopurile şi practica uzurpatorilor puterii de la 2010 încoace, a capacităţii de a aduce la cunoştinţa oamenilor aceste deosebiri şi de a convinge opinia publică de superioritatea politicii şi practicii noastre poate şi trebuie să devină o armă pentru organizaţiile raionale şi primare de partid, pentru toţi comuniştii în ansamblu şi pentru fiecare din ei în parte în lupta pentru Republica Moldova. Convingîndu-i pe oameni de avantajele de care se pot bucura ei în rezultatul realizării politicii propuse de noi, am putea să ne aşteptăm că oamenii ne vor încredinţa puterea ca instrument de realizare a acestei politici.

Puterea nu e un premiu, ci o mare responsabilitate

Nici o guvernare nu poate şi nici nu trebuie să aştepte recunoştinţă de la oameni. Amintiţi-vă perioada dintre anii 2008–2010: ce val de critică au avut de suportat atunci comuniştii în pofida faptului că au obţinut succese evidente în toate sferele de activitate vitală a ţării. Trebuie să percepem cu toţii şi, totodată, să-i facem şi pe oameni să înţeleagă că noi, comuniştii, PCRM, nu taxăm obţinerea puterii ca un premiu cîştigat, ci ca o mare responsabilitate şi ca unicul instrument necesar pentru traducerea în fapt a obiectivelor noastre programice în ceea ce priveşte îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor din Moldova.

Haideţi să prezentăm argumente cu puterea de a-i convinge pe oameni de faptul că avem dreptate, că dispunem de capacităţile necesare şi, principalul, că dorim cu adevărat să contribuim la dezvoltarea Moldovei şi la îmbunătăţirea vieţii lor, a oamenilor.

Astăzi, slavă Domnului, trăim nu în anul 2010, cînd forţele de dreapta, care se avîntau la putere, puteau, în mod iresponsabil, să promită tot ce vrei, neavînd în spatele lor nici o experienţă de guvernare, deci, nici motive pentru a fi criticate. Astăzi, cetăţenii au posibilitatea să facă nişte comparaţii. Dar anume acest lucru îi împiedică pe oameni să-l facă autorii aşa-numitei “istorii de succes”, adică cei de la putere. Şi asta pentru că lor le este frică de această comparaţie.

“Făcînd-o pe deştepţii” în cazurile unor parametri relativ complicaţi pentru percepţie şi pe care oamenii nu-i simt şi nu-i văd în mod nemijlocit, ei încearcă “să tragă de urechi” indici ai unor succese care, de fapt, sunt fictive.

PCRM a dezvoltat economia Republicii Moldova mai intensiv şi mai calitativ decît actuala putere. Şi asta o demonstrează dinamica şi calitatea PIB-ului.

Cu adevărat semnificativ este nu însuşi PIB-ul, ci dinamica lui — rapiditatea creşterii şi adîncimea căderii. În baza anume a acestui indice se determină justeţea şi succesul conducerii economiei. Urmare a acestui indice devine descoperirea unor noi sau complementare posibilităţi pentru schimbarea înspre bine a vieţii oamenilor: creşterea investiţiilor bugetare în sfera educaţiei şi a sănătăţii, sprijinirea oamenilor în etate, precum şi a copiilor, stimulente pentru crearea familiilor şi naşterea copiilor, crearea unor noi locuri de muncă şi creşterea veniturilor oamenilor. Haideţi să comparăm. În perioada aflării la guvernare a PCRM, nivelul de creştere a PIB-ului nu a scăzut niciodată, deşi Dumnezeul e acelaşi pentru toţi, aşa încît şi în timpul guvernării comuniştilor, şi în cel al guvernării ţării de către alianţe şi coaliţii au fost secete cumplite (în 2007 şi în 2012), inundaţii serioase, probleme în domeniul comerţului extern. Măsurile de compensare luate de către guvernarea PCRM în 2007 au asigurat în final o dinamică pozitivă a PIB-ului cu o creştere de 3%, pe cînd, în timpul guvernării AIE, PIB-ul a scăzut în 2012 cu 1%. Pe parcursul a 5 ani de guvernare a PCRM, creşterea anuală a PIB-ului a alcătuit 6,3%, în timpul acestor cinci ani ajungînd la un total de +35%, pe cînd tot în cinci ani — din 2009 pînă în 2013 — AIE-CPE a reuşit să ridice creşterea lui doar cu 3,1%, iar totalul creşterii lui în această perioadă a fost doar de 15,8%. Concluzia este evidentă: în 5 ani de guvernare “proeuropeană”, ritmurile creşterii PIB-ului s-au micşorat de 2 ori. S-a înrăutăţit şi calitatea creşterii PIB-ului. El a crescut pe seama creşterii permanente a poverii fiscale şi aşa-numitei activităţi neobservate, adică neoficiale. Altfel spus, a “economiei negre”.

În timpul guvernării sale, PCRM în permanenţă a fost preocupat de îmbunătăţirea vieţii oamenilor, ceea ce făcea fără “a intra” în datorii externe, dimpotrivă, întorcînd datoriile acumulate de precedenta guvernare. Dovada acestui fapt o face restul rămas din datoria externă.

Pe parcursul întregii perioade cît s-au aflat la conducerea ţării, comuniştii în mod constant au micşorat volumul datoriei externe, această micşorare atingînd în total suma de 700 milioane de lei. Noi am reuşit să micşorăm cota datoriei externe în raport cu PIB-ul pînă la 13,9%.

Neavînd capacitatea de a stimula dezvoltarea businessului, de a dezvolta baza fiscală şi a mobiliza resursele financiare interne, AIE-CPE permanent stătea cu mîna întinsă, cerînd împrumuturi din exterior şi băgînd ţara în datorii. Din 2009 pînă în prezent, datoria publică de stat şi datoria garantată a crescut aproape de 2,5 ori şi astăzi alcătuieşte aproape 2,5 miliarde de dolari SUA contra 958 mln. de dolari în anul 2008. În timpul guvernării acestor două coaliţii, cota datoriei de stat în raport cu PIB-ul a crescut de 2 ori.

Împrumuturile pentru supravieţuire

Pentru ca tovarăşii membri ai CC să-şi facă o idee reală despre aceste cifre abstracte, vă prezint altă estimaţie: în anul 2015, PIB-ul pe cap de locuitor în Moldova a alcătuit suma de 1800 de dolari. Altfel spus, ţara noastră este datoare cu tot ceea ce au produs prin munca lor 1365000 de oameni.

Împrumuturile se iau nu pentru dezvoltare, ci pentru supravieţuire — pentru susţinerea bugetului, pe care autorităţile noastre nu pot nici să-l completeze, nici să-l echilibreze. Şi această guvernare nu se poate îndreptăţi nici cu lauda de sine, nici cu faptul că încrederea faţă de Moldova a crescut şi că nouă au început să ni se dea mai mulţi bani. Pentru ce ar putea să crească încrederea în această putere? Pentru lipsă de profesionalism? Pentru hoţie? Pentru neglijarea condiţiilor de viaţă a propriilor cetăţeni? Ei i se dau bani nu pentru că a crescut încrederea — i se dau bani pentru ca ea să renunţe la politica suverană. I se plăteşte pentru a o subjuga într-atît, încît ea pentru totdeauna să uite de interesele suverane, pentru a face tot ceea ce îi va porunci “stăpînul” din afara ţării.

Este foarte important ca guvernării să i se ceară socoteală pentru datoria externă pe care o lasă în urma sa. Pentru că prin asta se vede cît de oneste şi responsabile în faţa cetăţenilor şi a societăţii sunt partidele care conduc şi cele care au condus ţara. Pentru că politicienii care merită sprijinul societăţii trebuie să se gîndească şi la viitorul ţării, şi din contul căror surse vor trăi oamenii în ziua lor de mîine. Pentru că şi în situaţia în care dezvoltarea ţării va avansa, iar bugetul va fi completat la toţi parametrii, totuna banii nu vor putea fi direcţionaţi spre majorarea pensiilor, salariilor, burselor, deoarece va fi nevoie ca mijloacele acumulate să fie folosite pentru achitarea datoriei externe, acumulată de politicienii nechibzuiţi şi superficiali care s-au perindat la putere, conducînd ţara conform principiului “după mine, fie şi potop”. În anul 2008, Moldova a achitat datorii şi dobînda acestora în sumă de 570 milioane de lei, iar în anul 2016 — de acum 1270 milioane de lei. Aceşti bani sunt luaţi de la oameni, nefiind folosiţi pentru ceea ce s-ar fi cuvenit, adică pentru satisfacerea nevoilor pe care le au ei.

Imaginaţi-vă: datoria internă de stat în sumă de 21,5 miliarde de lei în volum de 62% se compune din datoria pe care Guvernul a luat-o pentru buget, adică a pus pe umerii cetăţenilor restituirea furtului săvîrşit la BEM. Această nu e doar trădare a intereselor poporului. Aceasta e o recunoaştere a incapacităţii, a lipsei de profesionalism, a stării de faliment. Comuniştii au propus o soluţie şi guvernării, şi aşa-numiţilor “parteneri de dezvoltare”, însă aceşti “parteneri” le-au respins în baza unor motive inventate. Iar autorităţile au făcut tot ceea ce le-au cerut “partenerii”. Instinctul lor de hoţ le-a şoptit că, dacă nu vor face ceea ce zic ei, aceia nu le vor mai da bani, deci, nu vor mai avea ce fura. Concluzia privind lipsa de profesionalism şi caracterul hoţesc al alianţei de la guvernare o facem nu noi, comuniştii. Această concluzie se impune de la sine, ea este evidentă.

PCRM a promovat o politică mult mai atractivă în ceea ce priveşte investiţiile — atît cele străine, cît şi cele locale. Dovada o face volumul de investiţii străine atrase în ţara noastră.

Doar în anul 2008, în economia Moldovei au fost atrase investiţii străine în sumă de 715 milioane de dolari, sau 11,7% din PIB. Acest indice e de 4,5 ori mai mare decît cel din anul 2012 (doar 159 milioane de dolari, sau 2,4% din PIB). Iar în 2016 au fost atrase de 9,6 ori mai puţine investiţii decît în anul 2008. Timp de cinci ani a guvernării coaliţiilor din 2009 încoace, volumul investiţiilor străine pe care ele au reuşit să le aducă în ţară a fost cu 737 milioane de dolari mai mic decît cel din cinci ani înainte de 2009, cînd la conducerea ţării s-a aflat PCRM. Şi acum, încercaţi tovarăşi membri ai PCRM să le cereţi cetăţenilor să răspundă la următoarea întrebare: cine, cum şi încotro se integrează şi, în acest context, cine ne povesteşte despre “istoria de succes” pe acest palier?

Din toate cele relatate, este evidentă concluzia că guvernarea nu este interesată de dezvoltarea ţării, ea contează pe faptul că, folosind televizorul şi “Edelveis”-ul, îl va convinge pe tatăl a 2–3 copii, care e flămînd, dezbrăcat şi fără loc de lucru, că Moldova de bună seamă este o “istorie de succes”. După cum a spus într-o emisiune televizată Constantin Starîş, secretar al CC, în conştiinţa oamenilor în mod trainic s-a instalat contradicţia dintre televizor şi frigider. Aceasta e o contradicţie antagonistă şi ea poate dispărea doar în cazul în care sau nu va avea televizor, sau nu va avea frigider. Asta, bineînţeles, e o glumă, însă, după cum se ştie, în fiecare glumă este doar o parte de glumă, în rest — totul e adevăr curat.

Investiţiile — un indice real

S-ar părea că, în raport cu cetăţeanul de rînd, investiţiile pot fi un indice abstract. Dar deloc nu e aşa. Investiţiile înseamnă noi locuri de muncă, înseamnă atragerea în cîmpul muncii a unor forţe suplimentare şi obţinerea unui venit de către aceşti oameni, înseamnă completarea bugetelor şi al statului, şi al asigurării sociale, şi al medicinii, iar asta, la rîndul său, înseamnă păstrarea şcolilor şi a locurilor bugetare în instituţiile de învăţămînt superior, dezvoltarea infrastructurii nu pe bani străini, ci pe propriile mijloace. Asta e şi o dezvoltare în aspect uman, aşa cum o subînţelege ONU şi întreaga lume. Asta e creşterea capacităţii de cumpărare a populaţiei şi, respectiv, dezvoltarea domeniilor de producere în scopul satisfacerii acestei cereri de mărfuri. Acesta e tabloul unei spirale a dezvoltării. Şi ce vedem noi? O spirală crescîndă sau descrescîndă? Noi vedem o prăbuşire. Noi vedem o degradare.

Şi asta o confirmă nu doar statistica generală, ci şi cea sectorială. Să luăm, spre exemplu, sectorul agricol. De ce anume acesta? Pentru că, cel puţin deocamdată, anume el prevalează în structura economiei noastre. În acest sector se realizează politici care ar trebui să fie direcţionate spre sporirea productivităţii şi a eficienţei lui.

Să vorbim despre cultivarea plantelor. Suprafeţele terenurilor arabile lucrate nu creşte: din 2,5 milioane de hectare, anual sunt cultivate nu mai mult de 1,5 milioane de hectare. În temei, tehnologiile de cultivare nu se respectă. Ca şi mai înainte, cea mai atractivă rămîne a fi floarea-soarelui, o cultură destul de primejdioasă pentru sol şi fertilitate. În timpul PCRM, starea de lucruri în sectorul agricol era de aşa natură încît, în ultimii trei ani ai guvernării noastre, suprafaţa cultuvată cu floarea-soarelui a fost redusă de la 380 mii de hectare pînă la 228 mii, astfel fiind asigurat un asolament normal şi nepericulos pentru sol. Pe cînd, în timpul conducerii ţării de către forţele de dreapta, suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui au început să se mărească, iar recolta la hectar stă pe loc. În ultimii trei ani de guvernare a alianţelor şi coaliţiilor, suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui din nou au ajuns pînă la 330 mii de hectare, depăşind limita periculoasă pentru asolamentul semănăturilor cu această cultură. De asta nu le pasă însă nici Ministerului Agriculturii, nici Ministerului Mediului. De parcă viaţa în Moldova va înceta odată cu încetarea guvernării lor. Creşterea legumelor, care în timpul PCRM a luat avînt, din nou s-a redus cu 30 la sută. Cît priveşte creşterea roşiilor, despre care, în anii 90, cei de dreapta declarau că vor umple cu ele şi Rusia, şi Europa, producţia lor în perioada aşa-numiţilor eurointegratori s-a redus cu 1,4 ori. Producţia fructelor sîmburoase de asemenea scade. Livezile de meri sădite în perioada guvernării PCRM, cu sprijinul statului, au ajuns în faza rodirii active şi tocmai atunci alianţa venită la putere le-au făcut “cadou” pomicultorilor: o cotă mizeră de export în UE şi închiderea pieţei din Est. E trist şi faptul că nu mai cresc fructe nici în gospodăriile populaţiei, pentru că însăşi populaţia nu mai este cea de altădată. Dispare diversitatea de fructe. Se micşorează şi producerea strugurilor. În schimb, tejghelele magazinelor sunt permanent doldora de mandarine, portocale, kivi şi alte fructe de import.

Lucrurile nu stau mai bine nici în sectorul zootehnic. Efectivul de vite cornute mari se micşorează. În 2008 el alcătuia 232 mii de capete, inclusiv 168 mii de vaci — şi asta în următorul an după crunta secetă din 2007. Iar în 2016, după patru ani de la seceta la fel de cruntă a anului 2012, efectivul de animale e de 186 mii de capete, inclusiv 128 mii de vaci. În anii 2006–2008, producţia de carne de vită a atins nivelul de 68 mii de tone, iar în 2013–2015 — doar de 42 mii de tone. În perioade egale de trei ani, lapte s-a produs mai puţin cu 220 mii tone. Încă în 2008, la o întîlnire cu specialiştii unuia dintre cei mai mari producători de produse lactate din ţară, combinatul “JLC”, ei ne-au spus că, în ceea ce priveşte laptele, Moldova nu doar că are capacităţile necesare pentru a se asigura pe sine în totalitate, ci că ea, pe lîngă asta, produce lapte praf pentru export. Iar astăzi, pentru a compensa insuficienţa de lapte, noi suntem nevoiţi să exportăm lapte praf. Cu mai mult de 100 de milioane de bucăţi s-a redus producţia de ouă.

E un tablou trist, chiar primejdios. Clar lucru, într-o asemenea situaţie, oamenii din sate pleacă. În anul 2008, în spaţiul rural au fost construite 95 mii de metri pătraţi de spaţiu locativ, iar în 2014 — doar 85,4 mii; în 2008, în sate au fost înălţate şcoli pentru 470 de elevi, în 2013 — doar pentru 130, iar în 2014, 2015, 2016 — nici pentru un elev, în schimb, au fost închise 130 de şcoli. Ultimul club sau casă de cultură în localităţile săteşti a fost construit în 2008, după aceea — nici unul.

PCRM în mod consecvent a promovat o politică bugetar-fiscală stimulatoare, parţial micşorînd presiunea fiscală, numărul de impozite, în acelaşi timp asigurînd extinderea bazei fiscale şi întărirea disciplinei bugetare. A fost stabilită cota zero la impozitul pentru venitul reinvestit, au fost propuse astfel de condiţii fiscale, ca activitatea de afaceri să se deplaseze din Chişinău spre Bălţi şi spre raioane. În acest mod era clădită temelia unei reale decentralizări bugetar-financiare, despre care acum coaliţia de la guvernare doar vorbeşte. Acesta a fost startul dat programului nostru “Patruzeci de oraşe”.

Spirală a degradării

Începînd cu anul 2009, guvernele celor care deţin puterea permanent au mărit presiunea fiscală asupra agenţilor economici şi asupra cetăţenilor prin diferite mijloace directe şi indirecte, ceea ce ridica noi şi serioase bariere în faţa dezvoltării economiei şi contribuia la creşterea părţii ei tenebre. În acest context, iată doar cîteva exemple: pentru întreprinderi, din nou a fost introdusă cota de 12% a impozitului pe venit, inclusiv a celui reinvestit; a fost majorată cu o cincime cota TVA pentru impozitul gazelor naturale; introduse accize noi şi majorate accizele existente la un mare cerc de mărfuri, printre care la produse petroliere (+70%). Printre cele noi a fost introdus şi accizul la gaz lichefiat, prin care din buzunarele cetăţenilor Moldovei se scot anual mai mult de 100 milioane de lei. Numeroasele “jocuri” cu TVA în agricultură au condus la o majorare substanţială a poverii fiscale puse pe umerii lucrătorilor din sectorul agricol. În sfera socială, Guvernul de asemenea a decis să transfere o parte din obligaţiile sale pe seama patronului: este vorba şi despre plătirea pentru 5 zile a incapacităţii de muncă a lucrătorului, şi de scumpirea considerabilă, cu 1420 de lei, a poliţei de asigurare obligatorie în medicină.

Consecinţa acestor măsuri nechibzuite şi neprofesionale a fost primirea a mai puţine mijloace în buget şi deficitul cronic de casă al tuturor bugetelor.

Impozitele şi bugetul sunt instrumente de redistribuire a avuţiei cîştigate în folosul realizării unor scopuri comune întru prosperarea ţării. Faţă de mijloacele acumulate trebuie să se manifeste anume o astfel de atitudine şi ele să fie cheltuite anume aşa, nici într-un caz altfel. Impozitele în nici un caz nu trebuie să servească drept acoperire a lipsei de profesionalism a Guvernului în ceea ce priveşte determinarea acestor scopuri comune şi a căilor prin care scopurile respective să fie atinse. Şi ele nicidecum nu trebuie să le asigure un venit obţinut în mod necinstit de persoanele corupte şi de grupurile apropiate celor de la conducere. Cît priveşte actuala guvernare, noi an de an observăm lipsa unei politici fiscal-bugetare clare şi consecvente. Ceea ce se face în acest sens, cum se spune, nici nu miroase a profesionalism. Atitudinea absolut iresponsabilă faţă de buget se exprimă şi în neexecutarea lui cronică, an după an, fără careva consecinţe pentru funcţionarii responsabili. Mai mult decît atît. Ceea ce ei numesc politică fiscal-bugetară se exprimă în mărirea poverii fiscale peste pragul supravieţuirii pentru întreprinderile din sectorul real al economiei. Noi suntem martorii unei reduceri a businessului autohton. O asemenea politică nu-i deschide perspective pentru dezvoltarea în continuare…

PCRM a promovat o politică socială mult mai eficientă, mult mai apropiată de nevoile oamenilor, a asigurat o reală creştere a veniturilor cetăţenilor de 3,7 ori şi mai mult în comparaţie cu anii precedenţi. Sper că la acest capitol mă vor completa şi tovarăşii noştri competenţi în aspect profesional în tot ceea ce ţine de problemele dezvoltării sociale.

Iar aici aş vrea să vorbim despre altceva. Politica de sporire a veniturilor cetăţenilor a constituit centrul întregii politici a PCRM. În ultimă instanţă, principalul constă în faptul ca indicii macroeconomici (PIB, investiţii etc.) să fie simţiţi de cetăţeni în viaţa lor de toate zilele. Doar PIB-ul nu-l poţi turna în pahar, nu-l poţi pune în farfurie şi nu te poţi încălţa cu el. În acest sens, care e situaţia comparativă?

În ultimii cinci ani ai guvernării comuniste, salariul lunar a crescut de 3,2 ori mai repede decît în perioada de cinci ani a guvernării “proeuropene”. Totodată, numărul de oameni care în 2008 primeau salariu era cu 80 de mii mai mare decît cel de acum. În anii 2004–2008, anual, salariul creştea nominal în mediu cu 24% şi cu 11% în expresie reală. În perioada 2009–2013, creşterea medie nominală anuală a salariului a alcătuit 7,7%, iar a celei reale — doar 3,5%.

Cît priveşte veniturile disponibile ale populaţiei, comparaţia e şi mai mult în avantajul PCRM care, prin anumite măsuri întreprinse, în perioada relativ scurtă a timpului pe care-l examinăm, a asigurat un ritm mediu de sporire atît în expresie nominală, cît şi reală a veniturilor populaţiei de 3,7 ori mai mare decît cel al actualilor guvernanţi. Cifrele demonstrează că, în timpul guvernării comuniştilor, şi salariul, şi veniturile populaţiei creşteau în acelaşi ritm: în 2004–2008, sporirea nominală a veniturilor, precum şi a salariului a fost la nivelul de 124%, iar a celor reale — de 111%. Iar cît priveşte “proeuropenii”, sporirea veniturilor nu doar că e mult mai scăzută — 107% nominal şi 102,9% în expresie reală — dar, totodată, e mai scăzută faţă de ritmul creşterii salariului.

Asta se află în legătură directă cu volumele comerţului intern, care face comanda şi lansează producţia internă, oferindu-i condiţii stimulatoare benefice, sau importul cu condiţii stimulatoare defavorabile pentru acesta pe interior. În acest sens, în ultimii patru ani de guvernare a PCRM, ritmurile creşterii comerţului intern alcătuiau 11% la capitolul mărfuri alimentare şi mai mult de 13% la mărfuri nealimentare. Pe cînd în patru ani ai conducerii ţării de către alianţe şi coaliţii acest ritm a fost doar de 4% atît la un grup, cît şi la al doilea grup de mărfuri. Cum se spune, meditaţi asupra acestei diferenţe. Iar acum, în contextul aceluiaşi mecanism de lansare a economiei: sporirea veniturilor populaţiei — creşterea volumului de comerţ intern — protecţia pieţei interne — stimulente pentru investiţii în producţia internă — să apreciem actuala situaţie. Sporirea veniturilor a descrescut, se cumpără mai puţin, protejarea pieţei interne a fost spartă de Acordul de Asociere, condiţiile stimulatoare pentru investiţii au fost anulate. Şi să vedem concluzia care se conturează, şi anume: stagnarea economiei este inevitabilă. Ea se strînge ca pielea şagrinată. În orice caz, baza fiscală nu creşte, veniturile bugetare nu reuşesc să se egaleze cu cheltuielile pentru principalele necesităţi ale ţării. FMI nu permite majorarea deficitului bugetar. Cum soluţionează respectiva problemă alianţele şi coaliţiile? Optimizează şcolile, reduc numărul de paturi în spitale, micşorează pînă la jumătate investiţiile pe care le face statul, măresc povara fiscală, majorează vîrsta de pensionare, tarifele absolut la tot şi la toate, inclusiv la servicii medicale, le numesc pe toate acestea “istorie de succes”, se ceartă cu partenerii strategici tradiţionali şi stau cu mîna întinsă ca să li se dea următoarea pomană. Iar această pomană li se dă pentru “purtare bună”, altfel spus, pentru ascultare şi executare a tot ce li se spune să facă. Ei folosesc pomana pentru aşa-numitele reforme (doar auzind acest cuvînt, te apucă greaţa), rezultatele cărora nu le vede şi nu le simte nimeni. În schimb, datoria statului creşte şi în viitor va trebui cel mai mult din venit să-i întorci lui “nenea”, nu să cheltuieşti pentru dezvoltarea propriei ţări. Gata, cercul s-a închis, spirala dezvoltării a început să descrească, transformîndu-se în spirală a degradării. Cum s-a putut ajunge la această situaţie? Una din două: sau în mod conştient, şi atunci asta nu e puterea poporului, ci a trădătorilor; sau din nechibzuinţă, din ignoranţă şi lipsă de competenţă. Şi în primul, şi în al doilea caz, aceste alianţe şi coaliţii nu mai au ce căuta la conducerea ţării. În dialogul lor cu oamenii, comuniştii trebuie să le explice anume acest lucru: în situaţia creată, nu există altă soluţie decît a-i schimba pe cei de la conducerea ţării şi a o încredinţa celor care au demonstrat nu în vorbe, ci în fapte că sunt capabili şi consideră drept sarcină principală pentru sine să facă mai bună viaţa cetăţenilor Republicii Moldova.

Concluziile sunt evidente, deoarece înseşi cifrele vorbesc de la sine, iar ele, cifrele, sunt un factor incontestabil: PCRM a promovat o politică social-economică mai eficientă, direcţionată la satisfacerea necesităţilor oamenilor. Rezultatele expuse mai sus nu sunt întîmplătoare, ele sunt rezultatul politicilor PCRM, acestea fiind bine chibzuite şi în mod strict orientate spre sporirea veniturilor cetăţenilor şi creşterea bunăstării lor. Pînă acum, nici pe departe nu au fost soluţionate toate problemele existente, însă, cu regret, asta îi îngrijorează doar pe cei care consideră drept principalul lor scop să le soluţioneze, şi anume comuniştii. Actualilor guvernanţi nu le pasă de ele.

Concluziile sunt evidente

A venit timpul ca fiecare cetăţean să-i aprecieze pe cei care l-au condus. Alegerea poate fi simplă: “fiecare să fie răsplătit după faptele lui!”.

Misiunea organizaţiilor noastre de partid, a tuturor comuniştilor în ansamblu şi a fiecărui în parte e ca anume prin aceste comparaţii să trezească în oameni dorinţa de a face o apreciere obiectivă tuturor guvernărilor de pînă acum şi a face respectiva alegere în favoarea PCRM. Va fi foarte bine dacă şi comitetele raionale, şi organizaţiile primare vor putea prezenta pe aceste direcţii de critică şi agitaţie exemple luate direct din viaţa raioanelor, oraşelor şi satelor lor.

Anume de asta actualii guvernanţi se tem ca de moarte, de aceea ei au “curăţat” de comunişti şi de adepţii lor toate instituţiile publice şi de stat, au închis NIT-ul şi ţin PCRM într-o încercuire de blocadă informaţională. Anume de asta ei formează grupuri de trădători şi încearcă să convingă lumea de la ecranele tuturor posturilor de televiziune şi prin Internet că de acum comunişti nu mai există, iar PCRM a murit.

Sunt convins, cauzele problemelor de astăzi în dezvoltarea economică a ţării constau în faptul că actualii conducători au renunţat să preia continuitatea obiectivelor naţionale. Ei nu le pot accepta, deoarece scopurile lor nu ţin de interesele întregii ţări, ele poartă un caracter îngust de partid sau, şi mai rău, ţin de anumite interese de grup. Ele se exprimă prin faptul că, mai întîi, ei jefuiesc BEM, distrug una din cele mai stabile sisteme financiare din lume, iar după aceea “cu eforturi eroice”, se prefac că restabilesc acest sistem şi o fac pe contul populaţiei şi al paralizării încercărilor lui de a dezvolta sistemul creditar în economie. Asta se face la indicaţia FMI şi a altor aşa-numiţi parteneri de dezvoltare, adică prin limitarea suveranităţii economice şi politice, prin trădare pe scară naţională.

Un act grăitor de acest gen de trădare a fost semnarea Acordului de Asociere cu UE, care a imobilizat exportul nostru şi a deschis calea importului scutit de taxe vamale. Anume din această cauză, în perioada actualei guvernări, Moldova a început să importe mai multe produse alimentare decît să exporte. Au fost pierdute în totalitate avantajele obţinute de acordul privind comerţul asimetric, la care s-a ajuns în timpul guvernării comuniştilor.

Astăzi, tot mai des şi mai des răsună opinia că perioada de guvernare a ţării de către PCRM a fost cea mai rodnică pentru Moldova, el fiind cel mai bun din punctul de vedere al organizării conducerii şi al organizării dezvoltării ţării. Dar astăzi aceşti trădători, — socialiştii în frunte cu Dodon şi Greceanîi, — nu în zadar încearcă să tragă de partea lor succesele guvernării PCRM. Sarcina noastră e ca întotdeauna şi pretutindeni să demonstrăm că ei au fost doar funcţionari ai guvernării comuniste, că în timpul acela au îndeplinit obiectivele programice ale PCRM şi că, dacă le-ar fi încălcat, nu ar fi stat nici un minut mai mult în fotoliile ce le ocupau atunci.

Despre socialişti e necesar să vorbim în mod separat. Astăzi ei sunt principalii noştri concurenţi în cîmpul electoral. Creat fără excepţie din trădători, din cei care au trădat PCRM, condusă de cei mai cinici, mercantili şi însetaţi de putere trădători de tipul lui Dodon, Greceanîi, Ceban, acest partid nu este capabil să alcătuiască un program politic şi să efectueze o practică politică în avantajul societăţii moldoveneşti. Respectiva afirmaţie e greu de perceput, dar că e anume aşa o demonstrează mai multe dovezi convingătoare.

Lozincile politice ale PSRM, bazate pe demagogie sau pe idei furate de la PCRM, sunt într-un total dezacord cu acţiunile lor practice. Opoziţia de ochii lumii faţă de actuala guvernare se transformă în acţiuni practice de sprijinire şi păstrare a guvernării de fiecare dată cînd aceasta începe să se clatine. Lucru ce s-a manifestat şi în timpul votării lui Nicolae Timofti în calitate de preşedinte al ţării, şi în violarea în grup a Constituţiei atunci cînd s-a revenit la alegerile directe ale preşedintelui statului.

Prin aceste eforturi ale socialiştilor şi cu participarea lor activă s-a reuşit divizarea societăţii după aşa-numitul vector de dezvoltare. Pasiunea lui Dodon în ceea ce priveşte deţinerea puterii i-a cerut nu atît trădarea PCRM, cît trădarea intereselor naţionale. El i-a minţit pe oameni referitor la alegerile parlamentare anticipate, la denunţarea Acordului de Asociere, conştientizînd pe deplin caracterul limitat al împuternicirilor prezidenţiale, dar, intrînd în biroul prezidenţial, aşezîndu-se pe moliciunea pernuţelor din Mercedesul prezidenţial, vizitînd reşedinţa prezidenţială de la Condriţa, a început să ceară extinderea împuternicirilor prezidenţiale. El, desigur, îşi dă seama că acestea nu vor fi extinse — doar nu pentru asta i s-a permis să devină preşedintele ţării. Şi, de fapt, nici nu are nevoie de ele, deoarece împuternicirile presupun responsabilitate, şi tocmai de aceasta, adică de responsabilitate, Dodon se teme ca de foc. De aceea, astăzi, el cu plăcere face poza de preşedinte şi în mod destul de transparent colaborează cu puterea tuturor. Măştile au fost aruncate. De frunze de viţă pentru acoperirea ruşinii nu mai este nevoie — Dodon negociază la Moscova ca la conducerea Moldova-gaz să fie numit un om din partea democraţilor, iar el însuşi îl promovează în puterea executivă ca ambasador al RM în RF pe Andrei Neguţă, care sau e consilier, sau e deputat, sau, la fel ca dumnealui, e trădător al comuniştilor. Şi asta în timp ce ambasadorul nu este reprezentant al preşedintelui ţării, el e colaborator al MAE, îndeplineşte instrucţiunile Guvernului şi ale ministrului său. Şi în acest caz, concluzia este evidentă: Dodon sprijină şi consolidează puterea majorităţii corupte. Iar concomitent cu el, de acelaşi lucru este preocupată şi fracţiunea sa în Parlament, şi fracţiunea socialiştilor în Consiliul Municipal Chişinău.

Nici socialiştii, nici aliaţii lor democraţi nu prezintă prin sine formaţiuni politice care să aibă scopul de a contribui la dezvoltarea Moldovei. Democraţii se agaţă de putere, mizînd pe sprijinul extern din partea Occidentului. Socialiştii încearcă să muşte o felie din putere, în mod fariseic folosind contradicţiile dintre Vest şi Est. Ambele partide sperie Vestul cu Estul şi invers, totodată, depunînd eforturi să menţină societatea divizată. Divizarea societăţii e un impediment în calea dezvoltării ţării. Prin urmare, concluzia privind faptul că puterea nici a unora, nici a altora nu asigură respectarea principalelor interese ale Republicii Moldova este justă. Anume din acest considerent, respectivele formaţiuni nu pot fi aliaţii noştri. Noi pledăm pentru respectarea intereselor Moldovei. Ei — pentru interesele lor în Moldova.

Partidul Comuniştilor apreciază rezultatele aflării la putere a diferitelor alianţe şi a diferiţilor pseudopreşedinţi (chiar dacă undeva se va face remarcată o avansare) doar din punctul de vedere al sarcinilor sale programatice şi istorice de creare şi dezvoltare a unui stat socialist. Dar, după cum vedem, rezultate pozitive în viaţa oamenilor şi în condiţiile lor de existenţă nu sunt. Prin urmare, în atare situaţie, noi nu putem trece din opoziţie la sprijinirea nici a majorităţii parlamentare şi a Guvernului ei, nici a socialiştilor în frunte cu Dodon, care zilnic sprijină această putere.

De aici reies sarcinile organizaţiilor primare şi raionale de partid.

În primul rînd, e necesar să însuşim acest material comparativ, să-i găsim confirmare în situaţii şi împrejurări concrete din raioanele, oraşele şi satele noastre şi să operăm cu aceste comparaţii într-un limbaj şi într-un context accesibil pentru populaţie.

Reprezentanţii puterii centrale să fie întîmpinaţi în raioane cu pichete.

La întîlnirile cu ei, să fie asaltaţi cu întrebări incomode privind problemele din viaţa respectivei localităţi: locuri de muncă, salariul şi pensia — pentru ce ajung acestea şi ce ajutor se aşteaptă din partea statului; cum să ajungă copiii la şcolile în care au fost transferaţi după optimizare, cu ce sunt ei alimentaţi, în şcoli sunt pedagogi la toate obiectele sau nu, elevii au toate manualele necesare sau nu etc.; pensiile să fie comparate cu preţurile la cărbune, la transport şi medicamente, la serviciile medicilor de familie şi celor urgente, la condiţiile spitaliceşti; să fie abordată activitatea administraţiei locale — certificate, impozit funciar; unde este cota patrimonială conform programului “Pămînt”, doar anume acest partid a implementat respectivul program, calitatea apei, scumpetea gazelor, starea străzilor şi a drumurilor în sat şi în raion. Să se ceară în permanenţă dare de seamă cu privire la situaţia în ceea ce priveşte întoarcerea “miliardului”.

Permanent, la orice fel de înîlniri cu oamenii, operînd cu fapte concrete, să se afirme şi să se demonstreze că viaţa devine tot mai grea, pe cînd în timpul comuniştilor se simţea o schimbare spre bine.

În mod deosebit să fie demascate planurile de îndepărtare de la putere a oamenilor prin reducerea numărului de primării, prin restabilirea judeţelor şi în ansamblu prin orientarea spre românizarea în toate privinţele a societăţii.

Să se ceară încetarea împrumuturilor pentru consum curent, prezentarea dărilor de seamă privind intrările în buget, deoarece statul, guvernarea au obligaţia de a asigura cu propriile forţe cheltuielile publice curente.

Stimaţi tovarăşi! Ca partid politic, PCRM nu poate şi nu trebuie să se tîrîie în coada tendinţelor sociale manipulate cu iscusinţă şi a stereotipelor de tipul “unitatea forţelor de stînga”. Sarcina PCRM nu e de a se uni cu cineva sau a se dezuni de cineva, ci de a aduce la cunoştinţa oamenilor adevărata stare de lucruri din ţară, inclusiv în domeniul social-economic, în acel domeniu în care omul trăieşte în fiecare zi şi ceas: şi cînd plăteşte pentru curentul electric consumat, şi cînd îşi conduce copilul la şcoală, şi cînd îşi pregăteşte casa pentru anotimpul de iarnă, şi cînd pleacă la părinţii bătrîni să-i ajute cu ceva, şi cînd alege o bicicletă să i-o dăruiască nepotului.

Conducerea e cu adevărat bună nu atunci cînd vorbeşte ea însăşi despre sine cît de mare grijă îi poartă poporului, ci atunci cînd rezolvă în mod real problemele oamenilor — ale celor mici şi ale celor mari. Contradicţia dintre “televizor şi frigider” e necesar să fie evidenţiată şi prin ea să fie demascată această putere, care, după cum v-am expus mai sus, a creat respectiva contradicţie şi continuă pînă azi s-o facă şi mai acută.

Contez pe faptul că tovarăşii care vor lua cuvîntul la plenara de astăzi a CC vor completa tabloul cu descrierea acţiunilor întreprinse de putere şi acoliţii ei, care trebuie să fie demascaţi. Asta ne va ajuta pe toţi să ne înarmăm şi mai serios şi din punct de vedere ideologic, şi din punct de vedere factologic pentru a lupta cu izbîndă împotriva acestei puteri.

Sursa: www.pcrm.md

Discursul preşedintei fracţiunii parlamentare a PCRM I. Şupac la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului Declaraţie a Comitetului Central al PCRM în legătură cu încercările de a modifica sistemul electoral din Republica Moldova