Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PCRM la tema “Politica externă / integrare europeană”

Discursul preşedintelui fracţiunii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Ina Şupac, în cadrul şedinţei Parlamentului din 7 decembrie
7 decembrie 2017
Mai mult de 85 la sută din locuitorii Moldovei consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. Potrivit datelor BBC, în fiecare zi, din Moldova pleacă, în medie, 106 persoane. 24 la sută dintre cetăţeni afirmă că planifică, pentru viitor, să plece pentru totdeauna din Moldova[]
Declaraţia Preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu privire la poziţia Preşedintelui FR, Vladimir Putin exprimată la summitul CSI de la Minsk
10 octombrie 2014
Pe 10 octombrie preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a declarat că partea moldovenească este responsabilă de întroducerea de către Federaţia Rusă a restricţiilor în comerţul bilateral[]
Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Pirkka Tapiola
7 octombrie 2014
Astăzi, 7 octombrie 2014, Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola[]
Discursul Preşedintelui PCRM V.Voronin în cadrul conferinţei de presă din 15.07.2014 | 
15 iulie 2014
Ultimii cinci ani au fost pierduţi pentru Moldova. Instituţiile statului sînt discreditate, economia este la pămînt, poporul — sărăcit. şi aceste realizări coaliţia le numeşte “poveste de succes”[]
Alocuţiunea Preşedintelui PCRM Vladimir Voronin în şedinţa plenară a Parlamentului
2 iulie 2014
Am auzit că, pentru prima dată Moldova 1 transmite în direct şedinţa noastră. De aceia eu mai mult o să mă adresez cetăţenilor noştri[]
Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — un grup de senatori americani
2 iulie 2014
Astăzi, 2 iulie preşedintele PCRM Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu un grup de senatori americani, care se află în Moldova într-o vizită de documentare[]
Expoziţie organizată de Ambasada Ungariei în RM
2 iulie 2014
Pe 2 iulie 2014, Ambasada Ungariei în RM a organizate vernisarea expoziţiei “Centrul Comun de Vize în perioada 2007–2014. Activitate şi rezultate”[]
Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Kalliopi Avraam
1 iulie 2014
La 1 iulie 2014, Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Cipru în Republica Moldova cu sediul la Bucureşti, Kalliopi Avraam[]
Vladimir Voronin despre semnarea Acordului de Asociere RM-UE
27 iunie 2014
Astăzi, 27 iunie 2014, Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a comentat pentru presă poziţia formaţiunii pe care o reprezintă vis-a-vis de semnarea Acordului de Asociere RM-UE[]
Discuţii pe marginea proiectului platformei electorale a PCRM în or. Taraclia
25 iunie 2014
La 25 iunie, în oraşul Taraclia a avut loc o întrunire în cadrul căreia s-a discutat proiectul platformei electorale a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Au participat deputaţi în Parlamentul RM, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile[]
Declaraţia CC al PCRM cu privire la Acordul de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană
24 iunie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova obligă fracţiunea parlamentară să nu voteze pentru ratificarea acestui Acord[]
Declaraţia fracţiunii Parlamentare a PCRM cu privire la acordul de Asociere UE-RM
19 iunie 2014
Guvernul RM cu o insistenţă deosebită, impune semnarea la 27 iunie a.c. a proiectului parafat anterior a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană[]
Întrevederea lui Vladimir Voronin cu Jose Manuel Barroso
12 iunie 2014
Astăzi, 12 iunie 2014, Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. În special, cei doi oficiali au discutat despre Acordul de Asociere RM-UE[]
Comunicat de presă: Masă rotundă la OrheiRU
9 iunie 2014
Luni, 9 iunie la Orhei, PCRM a organizat masa rotundă cu genericul: “Cum ar trebui să fie Acordul de Asociere cu UE?”.[]
Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea cu ambasadorii statelor-membre ale Uniunii Europene
28 mai 2014
La 28 mai 2014 Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor-membre ale Uniunii Europene. Părţile au făcut un schimb de opinii privind Acordul de Asociere şi a consecinţelor acestuia asupra economiei Republicii Moldova[]
Raportul privind rezultatele analizelor preliminare a efectelor semnării Acordului de Asociere cu UE de către Republica MoldovaRU
20 mai 2014
Acordul de Asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre, pe de o parte, şi Republica Moldova pe de altă parte, Acord parafat la Vilnius pe 29 noiembrie 2013, are drept scop inclusiv următoarele[]
Adresarea fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova către Nicolae Timofti
14 mai 2014
Partidul Comuniştilor Vă cere să veniţi cu o iniţiativă de a organiza un referendum naţional cu privire la semnarea Acordului de Asociere cu UE. Doar un plebiscit naţional este în drept să decidă soarta ţării în astfel de probleme riscante[]
Comunicat de presă în legătură cu întrevederea lui Vladimir Voronin cu Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka TapiolaRU
30 aprilie 2014
Pe 30 aprilie 2014, a avut loc întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola[]
Integrare europeană: plusuri şi minusuri
12 aprilie 2014
Partidul Comuniştilor a organizat sîmbătă, 12 aprilie, un atelier public pe marginea conţinutului Acordului de Asociere al Moldovei cu Uniunea Europeană, pentru a vedea care sînt plusurile şi minusurile acestui document[]
Discursul deputatului Grigore Petrenco la APCE din 9 aprilie 2014RU | 
9 aprilie 2014
Cu părere de rău constat că noi, deja a cîta oară trebuie să revizuim raportul neobiectiv şi provocator privind situaţia din Ucraina[]
Discursul Preşedintelui PCRM Vladimir VORONIN la şedinţa Legislativului din 3 aprilie | 
3 aprilie 2014
Atunci cînd la fracţiune se discuta problema votului de neîncredere Prim-ministrului am fost într-o poziţie dificilă. De ce? Deoarece anume fracţiunea PCRM a obţinut demisia lui Filat şi a Guvernului său cu formularea “pentru corupţie”[]
Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului privind aderarea la sancţiunile UE faţă de unii cetăţeni ai Federaţiei Ruse
28 martie 2014
Recent, pe data de 19 martie 2014, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, dna Catherine Ashton, a declarat precum că şase state europene, care nu sînt membri ai UE au aderat la sancţiunile Uniunii Europene impuse unor cetăţeni din Ucraina şi Federaţia Rusă[]
Comunicat de presă privind întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu eurodeputaţi, membri ai Comitetului parlamentar pentru cooperare Republica Moldova — Uniunea EuropeanăRU
25 martie 2014
La 25 martie curent, a avut loc întrevederea liderului PCRM, Vladimir Voronin cu deputaţii din cadrul Parlamentului european, membrii Comitetului parlamentare pentru cooperare Republica Moldova — Uniunea Europeană[]
Trei etape. Cum poate evita Republica Moldova scenariul Ucrainei?RU
11 martie 2014
Tensiunea în jurul Ucrainei a atins punctul culminant. În mass-media domneşte o isterie uniformă[]
Vladimir Voronin a mulţumit comuniştilor din Găgăuzia pentru contribuţia lor la organizarea referendumului din autonomieRU
3 martie 2014
Pe 1 martie 2014, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a efectuat o vizită în capitala Găgăuziei, Comrat[]
Poziţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova referitor la situaţia din Ucraina
26 februarie 2014
Deznodămîntul tragic a conflictului politic intern din Ucraina, umbrit de moartea a zeci de oameni în Kiev şi escaladarea violenţelor în toată ţara, reprezintă consecinţa a unui şir de circumstanţe fatale[]
Declaraţia Uniunii Tineretului Comunist din Moldova către SUA şi UE: Jos dublele standarde!RU
21 februarie 2014
Uniunea Tineretului Comunist din Moldova protestează împotriva dublelor standarde în politica Uniunii Europene şi SUA, aplicate în raport cu ţara vecină Ucraina[]
Cuvîntarea lui Mark Tkaciuk în cadrul conferinţei internaţionale “Moldova în Parteneriatul Estic după Vilnius”
5 februarie 2014
În 2009, Partidul comuniştilor din Republica Moldova a participat la alegerile parlamentare cu deviza “Moldova europeană o construim împreună”[]
Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova privind referendumul din GăgăuziaRU
3 februarie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova felicită locuitorii autonomiei găgăuze cu rezultatele fără precedent, înregistrate la referendumul de duminică[]
Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova cu privire la situaţia din Găgăuzia
15 ianuarie 2014
Pe 2 februarie, în Găgăuzia va avea loc un eveniment politic extrem de important: referendumul cu privire la viitorul integraţionist al ţării noastre[]
Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova | 
11 decembrie 2013
Partidul Comuniştilor a constatat încă în luna iulie că Guvernul Leancă este guvernul trădării de ţară, guvernul lichidării statalităţii moldoveneşti şi a discreditării definitive a ideii suveranităţii şi independenţei moldoveneşti[]
Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului privind Acordul de Asociere cu UE
5 decembrie 2013
În perioada 28–29 noiembrie 2013 la Summit-ul al III-a al Parteneriatului Estic de la Vilnius de către reprezentanţii Guvernului Republicii Moldova N.Gherman, O.Calmîc, în frunte cu Prim-ministrul Iurie Leancă, cu susţinerea cetăţenilor V.Filat şi M.Lupu au fost efectuate procedurile de parafare a unui Acord interstatal de Asociere, secret[]
Acţiunea Anti-Summit în Chişinău: rezultatele primei zileRU
28 noiembrie 2013
Organizatorii acţiunii “Moldova — pentru libertatea cetăţenilor şi un viitor prosper”, au evaluat rezultatele din prima zi a acţiunii[]
Zurab Todua: 5 concluzii despre Marş
26 noiembrie 2013
Pe 23 noiembrie, Partidul Comuniştilor a organizat o manifestaţie grandioasă, îndreptată împotriva Coaliţiei de la guvernare, împotriva participării Moldovei la summit-ul de la Vilnius şi pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală[]
Cuvînt introductiv al lui Vladimir Voronin la conferinţa de presă din 25 noiembrie 2013 | 
25 noiembrie 2013
Resimţiţi cu toţii că Moldova se află într-o criză de proporţii. Subliniez din start: nu este vorba de criza alegerii între Europa şi Rusia. Este vorba de criza relaţiilor dintre majoritatea societăţii şi regimul antipopular, antidemocratic, hoţesc, între popor şi guvernare[]
Discursul lui Vladimir Voronin la mitingul de protest din 23 noiembrie 2013 | 
23 noiembrie 2013
Noi nu am venit astăzi în principala piaţă a ţării ca să vă chemăm să votaţi Partidul Comuniştilor. Astăzi noi, toţi cetăţenii, am venit aici să apărăm Moldova! Să o apărăm în sensul direct al cuvîntului[]
Adresare către poporul Moldovei din 23 noiembrie 2013
23 noiembrie 2013
Noi, participanţii la Marşul spre Chişinău, constatăm cu regret: actuala guvernare a pierdut definitiv nu doar legitimitatea politică, dar şi rămăşiţele de onoare omenească[]
Comunicat de presă privind întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu un grup de jurnalişti, experţi şi colaboratori europeniRU
13 noiembrie 2013
Pe 13 noiembrie 2013, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întîlnire cu un grup de jurnalişti, experţi şi colaboratori ai instituţiilor europene, aflaţi într-o vizită de familiarizare în ţara noastră, în cadrul proiectului German Marshall Fund of the United States[]
Întrevederea lui Vladimir Voronin cu ex-preşedintele Estoniei, Arnold RuutelRU
11 noiembrie 2013
Pe 11 noiembrie 2013, a avut loc întîlnirea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu fostul preşedinte al Estoniei, Arnold Ruutel, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova[]
Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova
31 octombrie 2013
În ultimele luni, întreaga ţară, toată societatea moldovenească au fost martori oculari al căderii rapide a popularităţii guvernării actuale[]
Declaraţia CC PCRM privind referendumul din Găgăuzia pentru aderarea la Uniunea VamalăRU
3 octombrie 2013
În legătură cu demararea discuţiilor în cadrul Adunării Populare a Găgăuziei pe marginea iniţiativei de organizare a unui referendum consultativ privind aderarea la Uniunea Vamală Rusia, Belorusia şi Kazahstan, Comitetul Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova declară următoarele[]
Comunicat de presă privind întrevederea Preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Topiola
25 septembrie 2013
În cadrul întrevederii părţile au discutat situaţia politică curentă, precum şi chestiuni privind relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană[]
Grigore Petrencu: “Alianţa joacă un joc periculos ca alegătorii să nu observe situaţia în care se află alianţa”RU
6 iulie 2013
Ultimele scandaluri, iniţiate de Alianţa de guvernare poartă în sine nu doar un pericol pentru Moldova[]
PCRM organizează Ziua politică comună în toată ţara
6 iulie 2013
Membrii Partidului Comuniştilor din Moldova de pe tot teritoriul ţării participă, sâmbătă, 6 iulie la Ziua politică comună, unde se discută problemele curente cu care se confruntă Moldova[]
Vladimir Voronin s-a întîlnit astăzi cu viceministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Grigorii KarasinRU
5 iulie 2013
Pe 5 iulie, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu viceministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Grigorii Karasin, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova[]
Vladimir Voronin: Corupţia, mafiotizarea, creşterea criminalităţii — acestea sînt rezultatele alianţei de guvernare în ultimii 4 ani
11 iunie 2013
Pe 11 iunie 2013, a avut loc întrevederea preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, dl Phil Batson[]
Discursul preşedintelui PCRM Vladimir Voronin prezentat în cadrul conferinţei de presă 7 mai 2013 | 
7 mai 2013
Cunoaşteţi că în ultimele zile asupra Moldovei s-a năpustit o avalanşă de declaraţii a reprezentanţilor Uniunii Europene, Consiliului Europei şi României. Toate declaraţiile acestea conţin îngrijorări cu privire la viitorul Moldovei[]
Adresarea Preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, Participanţilor la conferinţa “Republica Moldova şi perspectivele integrării euroasiatice”
26 aprilie 2013
În starea actuală a Republicii Moldova, integrarea euroasiatică reprezintă un stimulent puternic, ba chiar principal pentru restabilirea imediată a potenţialului economic, a resurselor umane şi a independenţei statului[]
Declaraţia cu privire la criza de primăvară a Partidului Socialiştilor
12 aprilie 2013
Resursa informaţională Replika.md, apropiată Partidului Socialiştilor lui Igor Dodon, a ieşit cu o provocare primitivă[]
Vladimir Voronin: Imitarea reformelor de către alianţa de guvernămînt a dus la pierderea încrederii poporului faţă de integrarea europeană
19 februarie 2013
Imitarea reformelor de către alianţa de guvernămînt a dus la pierderea încrederii poporului faţă de integrarea europeană. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin[]
Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica MoldovaRU
19 februarie 2013
Pe 19 februarie curent, a avut loc întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu miniştrii afacerilor externe ai Marii Britanii, Suediei şi Poloniei, aflaţi într-o vizită de lucru în Republica Moldova[]
Grigore Petrenco a fost ales în calitate de vice-preşedinte al Grupului Stîngii Europene Unite la APCERU
23 ianuarie 2013
Astăzi, 23 ianuarie 2013, în cadrul lucrărilor sesiunii de iarnă a APCE la Strasbourg, deputatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Grigore Petrenco a fost ales în calitate de vice-preşedinte al Grupului Stîngii Europene Unite la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei[]
Vladimir Voronin: Procesul de aderare la Uniunea Vamală nu trebuie politizat
10 decembrie 2012
Aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, la care în scurt timp se vor alătura Ucraina şi Kîrgîstan, are perspective, dar acest proiect nu trebuie politizat, susţine ex-preşedintele Moldovei, liderul PCRM, Vladimir Voronin[]
Fracţiunea PCRM insistă repetat pe denunţarea Pachetului energetic III al UE
6 decembrie 2012
Deputatul fracţiunii PCRM, Victor Mândru, a propus, joi, 6 decembrie, repetat, includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectului de hotărâre privind pachetul energetic III al tratatului de constituire al Comunităţii energetice, care prevede retragerea semnăturii Moldovei de pe acest document[]
Parlamentarii cer ca partidul lui Lupu să renunţe la presiuni asupra deputaţilor din Găgăuzia | 
6 decembrie 2012
Deputatul fracţiunii PCRM, Irina Vlah, a anunţat, joi, 06 decembrie, în plenul Parlamentului că liderii Partidului Democrat din Moldova fac presiuni enorme asupra Adunării Populare a UTA Găgăuzia[]
Declaraţia fracţiunii Partidului Comuniştilor în Parlamentul Republicii Moldova | 
29 noiembrie 2012
Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso efectuiază o vizită oficială în Republica Moldova. Nu este nici o îndoială, că această vizită reprezintă un fel de demonstraţie a susţinerii politice şi morale din partea Uniunii Europene acordate Alianţei pentru integrare europeană[]
Preşedintele PCRM a avut o întrevedere cu ambasadorii acreditaţi în Moldova
27 noiembrie 2012
În cadrul întrevederii s-au discutat situaţia actuală din ţară, precum şi problemele social-economice şi politice din Moldova[]
Declaraţia PCRM şi PSD privind evaluarea solidară a cauzelor crizei politice şi social-economice din Republica MoldovaRU
4 octombrie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi Partidul Social Democrat, în baza evaluării consolidate a cauzelor crizei politice şi social-economice din Republica Moldova[]
În Moldova vor începe acţiuni de protest în masă în legătură cu refuzul autorităţilor de integrare în Uniunea Vamală
1 octombrie 2012
Preşedintele celei mai mari forte politice din Moldova, a Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a anunţat despre începerea acţiunilor de protest în masă, în legătură cu refuzul partidelor de guvernământ de a organiza un referendum de aderare a Moldovei la Uniunea Vamală[]
Declaraţia PCRM: Doar rezistenţa naţională va recupera suveranitatea poporuluiRU
29 septembrie 2012
Sîmbătă, 29 septembrie, în trei oraşe din Moldova — Chişinău, Bălţi şi Cahul s-au desfăşurat şedinţele organizaţiilor teritoriale ale Partidului Comuniştilor din Republica Moldova[]
Acţiunea Socială cere demisia conducerii Parlamentului
18 septembrie 2012
Membrii Acţiunii Sociale, care au organizat, marţi, 18 septembrie, o nouă acţiune de protest la Reşedinţa de Stat, au cerut demisia conducerii Parlamentului, care au ignorat doleanţa a peste 60 la sută din doleanţa poporului[]
Acţiunea Socială continua a treia zi acţiunile de protest împotriva politicii antisociale ale actualei guvernări
14 septembrie 2012
Reprezentanţii Acţiunii Sociale au revenit, vineri, 14 septembrie, la Reşedinţa de Stat, unde cer, “pentru a protesta împotriva dezmăţului Alianţei de guvernare”[]
Acţiunea Socială cere Parlamentului să respecte deciziile poporului
13 septembrie 2012
Participanţii la protestele organizate de Acţiunea Socială au pichetat joi, 13 septembrie, clădirea Ministerului Agriculturii, unde temporar se află birourile parlamentarilor[]
Acţiunea Socială cere conducerii ţării organizarea referendumului de aderare la Uniunea Vamală
12 septembrie 2012
Reprezentanţii “Acţiunii Sociale” au protestat, miercuri, 12 septembrie, în faţa Reşedinţei de Stat, împotriva refuzului Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de a demara procedura de organizare a referendumului naţional de aderare a Moldovei la Uniunea Vamală[]
Luarea de cuvînt a Preşedintelui PCRM Vladimir VORONIN în cadrul brifingului din 10 septembrie 2012 | 
10 septembrie 2012
Pe 3 septembrie Partidul Comuniştilor a făcut o declaraţie prin care şi-a exprimat intenţia de a iniţia şedinţa extraordinară a Parlamentului pentru examinarea ordnei de zi cu o singură chestiune[]
Candidaţii PCRM la funcţia de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei solicită aderarea Moldovei la Uniunea VamalăRU
7 septembrie 2012
Candidaţii Partidului Comuniştilor la funcţia de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei au îndemnat toţi concurenţii electorali să manifeste unitate privind aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan[]
Vladimir Voronin a informat ambasadorul Rusiei cu privire la acţiunile de iniţiere a referendumului pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală
6 septembrie 2012
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin a informat ambasadorul Federaţiei Ruse, Farid Mukhametshin, cu privire la acţiunile de iniţiere a referendumului pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală[]
PCRM cere convocarea şedinţei extraordinare a Parlamentului pentru discuţii pe marginea aderării la Uniunea Vamală
3 septembrie 2012
Fracţiunea Partidului Comuniştilor, care este cea mai numeroasă în legislatura actuală, a remis o Declaraţie în care cere convocarea unei şedinţe extraordinare a Legislativului pe data de 13 septembrie cu un singur punct din agendă[]
Raportul politic al Comitetului Central PCRM la Congresul al VII-lea al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova | 
9 iunie 2012
Raportul politic pe care vi-l prezint din partea Comitetului Central este conţinutul şi analiza tuturor activităţilor partidului în ultimii patru ani[]
Comunicat de presă privind întrevederea lui Vladimir Voronin cu Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere şi Politică de VecinătateRU
5 iunie 2012
Astăzi, 5 iunie, a avut loc întrevederea preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin cu comisarul UE pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule[]
Vladimir Voronin s-a întîlnit astăzi cu Dmitri RogozinRU
16 aprilie 2012
Astăzi, 16 aprilie 2012, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin s-a întîlnit cu viceprim-ministrul Federaţiei Rusiei, co-preşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, reprezentantul preşedintelui Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin[]
Comunicat de presă privind întrevederea lui Vladimir Voronin cu Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Dirk SchuebelRU
13 aprilie 2012
Astăzi, 13 aprilie, a avut loc întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel[]
Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Valerii KuzminRU
6 aprilie 2012
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzmin, care îşi incheie misiunea sa diplomatică în Moldova[]
Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova
12 decembrie 2011
Luni, 12 decembrie 2011, a avut loc întrevederea Preşedintelui PCRM, Vladimir VORONIN, cu Ambasadori, membri ai delegaţiei Comitetului pentru politică şi securitate a Uniunii Europene care se află în vizită de lucru în Republica Moldova[]
Luare de cuvânt şi întrebări formulate de membrul Comitetului de cooperare parlamentară UE-Moldova deputatul Alexandr Petkov după prezentarea rapoartelor Reprezentatului UE în Moldova şi a reprezentantului MAEIE
29 noiembrie 2011
Moldova are sentimente deosebite faţă de Uniunea Europeană, faţă de civilizaţia europeană. Şi acest sentiment se trage de sute şi sute de ani[]
Discurs la deschiderea Comitetului de Cooperare UE-RM al drei Şupac Inna, din partea fracţiunii parlamentare a PCRM
28 noiembrie 2011
Astăzi, în cadrul Comitetului Parlamentar pentru Cooperare RM-UE, noua deputaţilor Parlamentului European şi Parlamentului Republicii Moldova ne este nevoie de un dialog deschis şi sincer, cel puţin aşa cred eu[]
Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Serghei LavrovRU
22 noiembrie 2011
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin s-a întîlnit astăzi cu ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova[]
Declaraţia Partidului Stîngii Europene privind situaţia din Republica MoldovaRU
22 noiembrie 2011
Partidul Stîngii Europene a făcut o declaraţie specială privind situaţia din Republica Moldova. Declaraţia a fost adoptată ieri seara la Atena în cadrul şedinţei extraordinare a conducerii Partidului Stîngii Europene privind situaţia din Grecia şi din alte state europene şi din zona euro, care se confruntă cu o gravă criză social-economică[]
Comunicat de presă privind întrevederea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin cu vice-ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Grigorii KarasinRU
27 octombrie 2011
În cadrul întrevederii a fost discutată situaţia actuală şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor moldo-ruse[]
Discursul preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin la masa rotundă “200 de ani de relaţii moldo-ruse: etape, problem, perspective”RU
24 octombrie 2011
Am vrut să încep scurta mea prezentare cu un paradox binecunoscut în politica moldovenească[]
PCRM propune discutarea posibilităţii aderării Moldovei la Uniunea Vamală şi Spaţiul Economic Eurasiatic
5 octombrie 2011
Partidul Comuniştilor din opoziţie propune discutarea posibilităţii aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi Spaţiul Economic Eurasiatic, format de Rusia, Kazahstan şi Belorus. Declaraţia a fost făcută de ex-preşedintele Vladimir Voronin[]
Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse, Dl. Valeri KUZIMIN
13 septembrie 2011
Marţi, 13 septembrie 2011, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Dl. Valeri KUZIMIN[]
Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu Aleksander KWASNIEWSKI, ex-preşedinte al Republicii Poloneze
30 martie 2011
Părţile au discutat diverse subiecte ale vieţii social-politice din Republica Moldova, a colaborării dintre state, dar şi a perspectivei de integrare europeană a ţării noastre[]
Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dl. Asif CHAUDHRY
21 decembrie 2010
Pe parcursul discuţiei, Vladimir VORONIN, a accentuat o dată în plus îngrijorările PCRM în legătură cu multiplele încălcări realizate de guvernare în perioada electorală, dar şi în ziua alegerilor din 28 noiembrie 2010[]
Vladimir VORONIN: “Pentru noi, alegerea europeană, înseamnă un lucru enorm care urmează a fi realizat în ceea ce ţine de implementarea reformelor pe interior, înseamnă reintegrarea ţării şi consolidarea statalităţii”
8 decembrie 2010
Astăzi, a avut loc o întrevedere între Preşedintele PCRM, Vladimir VORONIN şi miniştrii afacerilor externe a Poloniei, Radislaw Sikorski şi cel al Suediei, Karl Bildt, ultimii fiind într-o scurtă vizită în Republica Moldova[]
Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir Voronin a avut o întervedere cu Stefan Fule, Comisar European pentru extindere şi politica europeană de vecinătate
30 septembrie 2010
Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN a avut o întervedere cu delegaţia Comisiei Europene, condusă de Stefan Fule, Comisar European pentru extindere şi politica europeană de vecinătate[]
PCRM este gata şi va apăra alegerea europeană a Moldovei
23 septembrie 2010
Ex-preşedintele Moldovei, liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii grupului de lucru al Uniunii Europene pentru Europa de Est şi Asia Centrală (COEST), a dat asigurări oficialilor europeni că PCRM va apăra democraţia în Moldova în pofida tăcerii elocvente a instituţiilor europene[]
Preşedintele PCRM, dl Vladimir Voronin a avut o întervedere cu Dirk Schubel, Ambasadorul delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău
8 septembrie 2010
Miercuri, 8 septembrie 2010, Preşedintele Preşedintele PCRM, Dl Vladimir Voronin a avut o întervedere cu Dirk Schubel, Ambasadorul delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău. Părţile au abordat diverse subiecte cu caracter politic[]
Vladimir Voronin, Preşedinte al PCRM a avut o întrevedere cu Felix Leon Carballo, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cuba în Republica Moldova
27 august 2010
Pe data de 27 august 2010 Vladimir Voronin, Preşedinte al PCRM a avut o întrevedere cu Felix Leon Carballo, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cuba în Republica Moldova. În cadrul întrevederii părţile au discutat subiecte ce ţin de situaţia politică internă, cît şi internaţională[]
Vladimir Voronin a avut o convorbire telefonică cu Secretarul General al Consiului Europei Dl. Thorbjorn Jagland
1 iunie 2010
Marţi, 1 iunie 2010, Preşedinetele PCRM, Dl. Vladimir Voronin a avut o convorbire telefonică cu Secretarul General al Consiului Europei Dl. Thorbjorn Jagland. Părţile au discutat diverse aspecte cu privire la situaţia politică din Republica Moldova, în special în contextul depăşirii crizei politice[]
Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu delegaţia condusă de Stefan Fule, Comisar European pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate
15 mai 2010
Sîmbata, 15 mai 2010, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu delegaţia condusă de Stefan FULE, Comisar european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate[]
Opiniile PCRM şi Comisiei de la Veneţia cu privire la eventuala modificare a Constituţiei şi evoluţia sistemului politic din Repubilca Moldova în linii mari coincid
25 februarie 2010
Astăzi, 25 februarie 2010, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi altor structuri europene, delegaţia fiind condusă de Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio[]
Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Irji Mastalka, deputat al Parlamentului European, membru al comitetului de cooperare inter-parlamentară RM-UE
17 februarie 2010
Miercuri, 17 februarie 2010, Preşedintele PCRM şi ex-preşedinte a Republicii Moldova, Dl. Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Irji Mastalka, deputat în Parlamentul European, membru al comitetului de cooperare inter-parlamentară RM-UE[]
Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova
27 ianuarie 2010
Pe parcursul ultimilor ani, după cum se cunoaşte, relaţiile moldo-române au trecut prin diferite etape. Am fost martorii unor perioade de cooperare constructivă, dialog larg întru realizarea scopurilor de integrare europeană, încercărilor de dezvoltare a cooperării bilaterale bazate pe corectitudine reciprocă şi respect a statalităţii moldoveneşti[]
Vladimir Voronin, preşedintele PCRM a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Lituaniei, Dl. Andrius Kubilius
27 ianuarie 2010
Miercuri, 27 ianuarie 2010, ex-preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Partidului Comuniştilor din Moldova, Dl. Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu delegaţia Lituaniei, condusă de Prim-ministrul Dl. Andrius Kubilius[]
Preşedintele PCRM Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Dl. Nikolaus Graf Lambsdorff, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania
17 decembrie 2009
Pe parcursul întîlnirii au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de dezvoltarea social-economică dar şi politică a ţării, inclusiv perspectivele de integrare a RM în Uniunea Europeană[]
Vladimir Voronin s-a înîlnit cu Dl. Dirk Schubel, Şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău
14 decembrie 2009
Pe parcursul întîlnirii au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de dezvoltarea social-economică dar şi politică a ţării, inclusiv perspectivele de integrare a RM în Uniunea Europeană[]
Declaraţia PCRM privind secretizarea procesului de semnare a Convenţiei cu privire la micul trafic la frontieră dintre Republica Moldova şi România
13 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu secretizarea procesului de iniţiere a negocierilor şi semnare a Convenţiei cu privire la micul trafic la frontieră dintre Republica Moldova şi România[]
Declaraţia PCRM privind mimarea procesului de integrare europeană de către actuala guvernare
3 noiembrie 2009
PCRM constată cu îngrijorare că acţiunile iresponsabile ale partidelor aflate în prezent la guvernare duc la tergiversarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi de negociere a unui nou cadru juridic cu Uniunea Europeană[]
Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Serghei Narîşchin
24 septembrie 2009
Astăzi Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu şeful Administraţiei Preşedintelui Federaţiei Ruse, Serghei Narîşchin, care participă la lucrările Forului intelectualităţii de creaţie şi ştiinţifice din statele participante la CSI organizat la Chişinău[]
Apel al Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin
15 aprilie 2009
Alegătorii din Republica Moldova încă mai urmează să dea aprecieri evenimentelor din 6 şi 7 aprilie 2009. Societatea moldovenească s-a convins de următorul lucru: în ţară există forţe care sînt capabile să sacrifice instituţiile democratice[]
Raportul politic al Comitetului Central Congresului al V-lea (al XXII-lea) al PCRM şi sarcinile partidului
11 decembrie 2004
Raport prezentat de Preşedintele PCRM Vladimir Voronin[]
Scrisoarea preşedintelui Vladimir Voronin adresată secretarului general al Consiliului Europei Walter Schwimmer
13 februarie 2003
Stimate domnule Walter Schwimmer! Vă sînt recunoscător pentru publicarea unui articol foarte oportun care defineşte cert şi clar poziţia Consiliului Europei în aprecierea situaţiei interpolitice din Republica Moldova[]
Declaraţia Comitetului Executiv Politic al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova
5 februarie 2003
Ultimele evenimente cu privire la Irak au trezit mişcări de masă nemaivăzute după al doilea război mondial împotriva soluţionării conflictelor internaţionale cu mijloace militare[]

Arhiva

2017 [23]
2016 [14]
2015 [67]
2014 [167]
2013 [120]
2012 [252]
2011 [136]
2010 [128]
2009 [90]
2008 [7]
2007 [1]
2006 [4]
2005 [4]
2004 [6]
2003 [4]
2002 [4]
Alegeri [136]
Politica externă / integrare europeană