Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 29 octombrie 2008
Partidul Democrat din Moldova

Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova a elaborat un proiect de lege privind facilitarea antreprenoriatului rural, care propune ca stimularea investiţiilor în zona rurală să devină o prioritate a politicilor economice în Republica Moldova.

Proiectul de lege elaborat de PDM prevede un set de măsuri menite să garanteze agenţilor economici, antrenaţi în business-ul mic şi mijlociu, o activitate liberă, cu scutirea de unele taxe şi impozite, fără a fi supuşi oricăror controale pe o perioadă de trei ani, din partea organelor fiscale, precum şi o serie de alte facilităţi dacă aceştia întrunesc următoarele condiţii: activează în cadrul legislaţiei în vigoare şi nu comit încălcări grave ale acesteia; îşi au sediul şi activeză în mediul rural (sate/comune, oraşe care au o populaţie de pînă la 30 mii de locuitori); generează noi locuri de muncă; defalcările la buget ale agentului economic beneficiar nu sînt mai mici decît cele din perioada precedentă.

Astăzi mediul de afaceri este caracterizat prin comasarea preponderentă a agenţilor economici în zonele urbane şi de prezenţa modestă în zonele rurale. Această stare de lucruri generează fenomenul migraţiei populaţiei active spre oraşe şi duce la concentrarea veniturilor în marile oraşe. Majoritatea antreprenorilor sînt nemulţumiţi de activitatea unui număr exagerat de organe de control, care exercită controale excesive, astfel antreprenorii fiind sustraşi de la activităţile lor curente şi conduc la irosirea resurselor de timp şi, implicit, provoacă pierderi economice. Reglementările imperfecte, barierele administrative în calea activităţii antreprenoriale în zonele rurale sînt doar unele din cauzele care limitează dezvoltarea antreprenoriatului rural. În aceeaşi ordine de idei, statul trebuie să acorde o atenţie prioritară dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea avînd o contribuţie decisivă la formarea PIB-ului în ţările dezvoltate ale lumii. Crearea şi stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii în zonele rurale ale R.Moldova este, poate, unica soluţie pentru depăşirea situaţiei de criză din economia naţională, ceea ce ar genera noi locuri de muncă, investiţii în infrastructură, dezvoltarea agriculturii şi potenţialului producătorilor autohtoni. Dezvoltarea antreprenoriatului rural este în avantajul statului, dar şi al antreprenorilor înşişi, deoarece aceştia şi-ar optimiza cheltuielile plecînd de la premisa că activitatea economică în zonele rurale este mai ieftină din punctul de vedere al resurselor, al forţei de muncă, al impozitelor imobiliare, taxelor locale etc.

Pornind de la aceste premise, fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova a elaborat acest proiect de lege, adoptarea de către Parlament a căruia va pune în sarcina Guvernului să creieze, în termen de 15 zile, un grup de lucru din reprezentanţi ai ministerelor de profil, ai administraţiei publice locale, experţi independenţi, precum şi organizaţii neguvernamentale care să elaboreze în detalii proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri urgente de salvgardare a antreprenoriatului rural.

Serviciul de Presă al PDM
Adresarea PDM către ex-colegii din PSDM şi către toţi concetăţenii care susţin valorile social-democrate Alocuţiunea preşedintelui PDM Dumitru Diacov în Parlamentul Republicii Moldova privind situaţia macroeconomică din Republica Moldova