Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

La sugestia PDM, Guvernul lansează reforma sistemului de pensionare

|versiune pentru tipar||
PDM / 19 mai 2010
Partidul Democrat din Moldova

Astăzi, prin hotărîre de guvern, a fost aprobată iniţiativa Partidului Democrat din Moldova de reducere a pensiilor demnitarilor de stat, inclusiv a deputaţilor, miniştrilor, preşedintelui, ş.a., până la nivelul pensiilor medii pe ţară.

Potritiv iniţiativei PDM, treptat pensiile membrilor de guvern, deputaţilor, judecătorilor, aleşilor locali, procurorilor, funcţionari publici, etc vor fi reduse cu cel puţin 30 la sută. De menţionat că la această oră categoriile nominalizate de salariaţi primesc pensii în valoare de 75 la sută din valoarea salariului.

“Parlamentarul trebuie să simtă pe pielea proprie modul în care conduce ţara, dacă reuşeşte să crească pensiile oamenilor, va creşte şi propria pensie, iar de nu va trăi în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi oameni” — a declarat Marian Lupu, Liderul Partidului Democrat din Moldova.

Amintim că, Partidul Democrat din Moldova a promovat această iniţiativă, pentru că este convins de necesitatea unor condiţii egale de pensionare pentru toţi cetăţenii RM. Această modificare ar putea permite majorarea pensiilor celor care în prezent primesc câte 350 de lei, dată fiind reducerea plăţilor celor care primesc în prezent pensii de circa 3000–7000 lei.

Serviciul de presă al PDM

PDM salută eforturile partenerilor internaţionali de promovare a principiului soluţionării politice a diferendului transnistrean PDM cere Primăriei să ţină cont de necesităţile persoanelor cu handicap locomotor la renovarea parcului de troleibuze