Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu: Interzicerea însemnelor comuniste-cel mai frumos cadou pentru PCRM

|versiune pentru tipar||
PDM / 25 mai 2010
Partidul Democrat din Moldova

“Declaraţia de interzicere a însemnelor comuniste, a partidului, etc — este cel mai frumost cadou la care putea spera PCRM înainte de alegeri. În lipsa unor propuneri constructive, autodistanţându-se de lucru în parlament, partidul lui Voronin ar putea atrage atenţia asupra sa numai prin scandal. Din păcate, preşedintele Parlamentului, le-a dat această ocazie.

Nu este nici o legătură logică, ştiinţifică sau juridică între concluziile comisiei, oricare ar fi acestia, şi dizolvarea parlamentului. Prevederile Constituţiei nu sunt reglementate de părerea unor grupuri de istorici sau chiar de preşedintele interimar. Poziţia de principiu a Partidului Democrat este că parlamentul trebuie dizolvat necondiţionat, iar alegerile pentru un nou legislativ trebuie să aibă loc nu mai târziu de toamna anului 2010.

Trezeşte îngrijorare tendinţa comună a unor lideri AIE şi a comuniştilor de a tensiona situaţia. Aceste acţiuni nu au nimic în comun cu dorinţa de a instaura armonia socială, cu dezvoltarea democratică a ţării noastre. În schimb răspunde tacticii testate bolşevice de provocare. Îmi pare rău că asemenea strategie a fost aprobată şi de stânga şi de dreapta.

Partidul Democrat din Moldova cheamă la neadmiterea unei derulări a evenimentelor după un scenariu care ne-ar face să uităm pentru mult timp despre alegeri democratice. Discuţia despre interzicerea însemnelor comuniste trebuie oprită, cel puţin trebuie amânată până după alegerile parlamentare”.

Serviciul de presă al PDM

PDM susţine renovarea şcolii din Corjăuţi Studenţii fără impozite este noua iniţiativă a tinerilor din PDM