Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comentariul Serviciului de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 8 iulie 2010
Partidul Democrat din Moldova

Evenimentele care au urmat 7 iulie, în Parlament, au demonstrat ce pregătea PCRM pentru Moldova. Este vorba despre compromiterea reformei constituţionale, o nouă criză politică şi destabilizarea situaţiei din ţară. “Cu cât mai rău, cu atât mai bine”, acesta este principiul de care se conduc liderii PCRM. Evident interesele ţării şi ale societăţii îi interesează cel mai puţin.

Ieri Partidul Democrat din Moldova, susţinut de colegii din AIE, a dat curs apelului comuniştilor şi a exprimat disponibilitatea de a examina modificarea art. 78 a Constituţiei în Parlament. Partidul Democrat a făcut abstracţie de toate acuzaţiile, insultele şi atacurile la care a fost supus, nu s-a supărat, asemeni liderilor PCRM, nu le-a întors spatele, nu s-a izolat şi nu a ignorat propunerea opoziţiei, cum a făcut PCRM pe parcursul a opt ani de guvernare. Partidul Democrat în numele concordiei, a păcii şi a stabilităţii a anunţat că este pregătit pentru dialog şi compromis. În numele ţării şi a oamenilor. Ei şi?

Comuniştii nu au venit în Parlament! Ei au ajuns în propria capcană, pregătită minuţios deja de câteva luni pentru alţii. Ei au ajuns ostaticii propriei iresponsabilităţi. Refuzul de a veni şi de a vota în Parlament pentru modificarea art. 78 din Constituţie a arătat că toate promisiunile şi declaraţiile lor nu fac doi bani. Întreaga ţară a văzut că PCRM aruncă vorbe goale şi singurul lor scop este revenirea la putere CU ORICE PREŢ.

Deosebit de cinic a fost pretextul găsit de comunişti pentru a determina deputaţii să voteze proiectul de modificare a Constituţiei în Parlament. Ei şi-au explicat gestul prin grija pentru sinistraţi. Potrivit lor, ar fi fost mai bine să renunţăm la referendum, iar banii economisiţi să fie alocaţi celor care au suferit în urma inundaţiilor. “Bine!”, au spus deputaţii din Partidul Democrat. Ei au insistat ca Parlamentul să ia o pauză pentru ca fracţiunea comuniştilor să poată ajunge la şedinţă.

Amintim că deputaţii comunişti insistau că nu sunt chiulangii şi că lucrează în Parlament, boicotând exclusiv şedinţele plenare. Respectiv pentru ca să ajungă la şedinţă ei ar fi avut nevoie de cel mult o oră. Au fost aşteptaţi- câteva. În rezultat din 43 de deputaţi comunişti s-a prezentat numai Iurii Muntean.

Este evindent că liderii PCRM nici nu admiteau posibilitatea unei colaborări, unor tratative cu PDM şi cu Alianţa. Ei nu aveau nevoie de aceasta. Ei nici nu intenţionau să găsească o soluţie pentru criză, găsindu-şi un nou pretext pentru a vorbi despre uzurparea puterii şi alte chestii de genul acesta.

Apariţia în sala de şedinţe a deputatului Muntean, în locul întregii fracţiuni, cu o pretinsă declaraţie, însemnă că PCRM nu a avea argumente, nu putea riposta. Nu intenţionau comuniştii să facă pace, nu intenţionau să voteze.

Prin refuzul de a vota la 7 decembrie 2009 pentru un nou preşedinte al ţării, PCRM a împins Moldova într-o criză politică de proporţii, ieri comuniştii au încercat să toarne gaz pe focul înstabilităţii. Extremiştii pot fi opriţi numai de popor.

Zarurile au fost aruncate! La 5 septembrie Moldova va merge la referendum, iar ulterior la alegeri. În sfârşit oamenii, fără intermediari, vor decide cum vor să trăiască în continuare.

Sursa: www.pdm.md

Partidul Democrat donează 100 mii lei pentru susţinerea sinistraţilor din Hânceşti Apel al Partidului Democrat din Moldova