Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Mesaj de felicitare cu prilejul marcării a 65 de ani de la fondarea Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi

|versiune pentru tipar||
PDM / 11 octombrie 2010
Partidul Democrat din Moldova

Dragi prieteni,

În numele Partidului Democrat din Moldova, vă felicit cu ocazia marcării a 65 de ani de la fondarea Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi.

Profit de această frumoasă ocazie pentru a le aduce cele mai sincere felicitări tuturor cadrelor didactice şi studenţilor Universităţii de Stat din Bălţi, pentru a le ura sănătate, elan şi multe realizări frumoase!

Deoarece această instituţie a atins o vîrstă respectabilă, astăzi putem vorbi despre aportul semnificativ adus de Universitatea “Alecu Russo” în educaţia şi creşterea unor noi şi noi generaţii de persoane bine instruite.

În toţi aceşti ani, Universitatea “Alecu Russo” din Bălţi şi-a executat cu demnitate nobila sa misiune, cea de a disemina cunoştinţe, de a duce lumina ştiinţei în societate, de a promova tineretul studios şi de a crea elite intelectuale, care să-şi pună talentul şi cunoştinţele în serviciul societăţii, al ţării.

Este de remarcat că, un element definitoriu, concomitent cu formarea specialiştilor, acest centru universitar a realizat o activitate rodnică de cercetări ştiinţifice, aducînd o contribuţie primordială la tezaurul cultural, social-politic şi economic al Republicii Moldova.

Astăzi, statul trebuie să investească mult mai mult în tineri, să le ofere cele mai bune condiţii pentru a studia, pentru a creşte pe plan profesional. Cunoaştem neajunsurile existente la acest capitol şi, în viziunea Partidului Democrat din Moldova, statul trebuie să interacţioneze cu tinerii nu doar prin declaraţii şi proiecte de viitor, dar să confirme prin fapte concrete că se îngrijeşte de soarta de mîine a acestei societăţi, a acestei ţări.

Vă felicit încă o dată, dragi prieteni, vă urez multă sănătate, perseverenţă şi realizări frumoase!

Cu profund respect,

Marian Lupu
Preşedinte PDM
Consilierii PDM din consiliul or.Codru au cerut reviziuirea deciziei Consiliului orăşănesc privind atribuirea denumirii str. Vila Antonescu M.Lupu: “Autorităţile Moldovei au obligaţia morală de a înlesni, cât mai mult posibil, dialogul cu conaţionalii noştri stabiliţi peste hotare”