Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Dragele noastre doamne,
Cu stimă şi un profund sentiment de respect, în numele Partidului Democrat din Moldova, vă felicit cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Femeii din Mediul Rural.
Profit de această ocazie pentru un gând curatpentru dumneavoastră, femei de la sate, pentru grija cu care protejaţi tradiţia şi spiritul popular într-un mediu unde veşnicia se simte în special în ale voastre mâini ca acasă.
Toamna, anotimpul împlinirilor şi al vieţii din belşug, face ca această sărbătoare să vă fie mai plină de feminitate şi căldură sufletească. Ştiu că viaţa de la sat este una în care, în primul rând, vi se pune în valoare munca, stăruinţa şi grija faţă de familie şi gospodărie, dar vreau ca spiritul acestei zile prin împliniri frumoase, sănătate şi respect să vă însoţească pretutindeni.
Vă doresc o sărbătoarecât mai caldă şi frumoasă, petrecută alături de cei care vă iubesc şi preţuiesc. Vă asigur, că noi, vom fi întotdeauna alături de voi,mamele, surorile şi fiicele noastre.
Cu profund respect,
Marian Lupu
Preşedinte PDM