Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Membrii Partidului Democrat din Moldova — deputaţi, miniştri, reprezentanţi ai democraţilor din teritoriu, tinerii democraţi au participat astăzi, 9 mai, la acţiunile prilejuite de Ziua Victoriei împotriva nazismului.
Acţiunile au demarat de la sediul PDM, unde s-au adunat peste 400 de persoane, în frunte cu Valentina Buliga, candidatul PDM la funcţia de primar general al mun. Chişinău, care ulterior s-au deplasat, în coloană, spre Complexul Memorial “Eternitate”, unde au participat la manifestaţiile oficiale prilejuite de Ziua Victoriei.
După discursul oficial al Preşedintelui interimar al R.Moldova, Marian Lupu, care a rostit cuvinte de felicitare în adresa veteranilor şi celor prezenţi la miting, membrii PDM au depus flori la mormintele ostaşilor căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial.
Conform programului de activităţi pentru ziua de 9 mai, preşedintele PDM, Marian Lupu şi Valentina Buliga, vor participa, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, la o întrevedere cu veteranii celui de-al doilea Război Mondial, unde va fi organizată şi o masă de pomenire.
Sursa: www.pdm.md