Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Peste 350 de tineri din toată ţara s-au întrunit sâmbătă seara la Reuniunea Tineretului Democrat, organizaţie de tineret al Partidului Democrat din Moldova. Juniorii din PD au fost încurajaţi de liderii formaţiunii să facă paşi fermi în politică, dacă le pasă de viitorul ţării.
Tinerii din Republica Moldova sunt acea forţă care poate şi trebuie să aducă adevărata schimbare în ţară, a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu, care a remarcat că Partidul Democrat este formaţiunea care, în cadrul alegerilor locale generale din 5 iunie, a promovat un număr mare de tineri pe listele electorale, tinerii regăsindu-se, inclusiv, pe locurile din frunte, cu şanse de a accede în consiliile locale.
Liderul PDM şi-a exprimat încrederea că “prin profesionalism, spirit de iniţiativă, dorinţă de a schimba spre bine situaţia, este posibil de a soluţiona orice problemă pe care o întâmpinăm astăzi în ţară, în capitală”.
Vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, i-a îndemnat pe tinerii democraţi să fie combativi şi să participe activ la viaţa politică din Moldova. “Voi, tinerii, puteţi aduce valoare. Aceasta pentru că voi nu sunteţi viitorul ţării, voi sunteţi prezentul, iar lipsa voastră din politică poate să vă lase să rămâneţi trecutul”, a afirmat Vlad Plahotniuc. “Doar prin participare vom putea îmbunătăţi starea de lucruri în Republica Moldova”, a adăugat vicepreşedintele PDM.
Candidatul Partdiului Democrat la funcţia de primar general al Chişinăului, Valentina Buliga, a declarat că astăzi tinerii sunt un potenţial, iar transformarea acestui potenţial în fapte şi acţiuni ţine doar de timp. “Prin pregătirea şi seriozitatea cu care abordează munca de partid, ambiţia şi curajul, tinerii noştri au depăşit demult etapa simplei ucenicii politice, câştigând în maturitate şi implicare”, a spus Valentina Buliga.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret PDM, Victor Zubcu, subliniat că în politică tinerii dresc să aibă o importanţă deosebită pentru că îşi doresc o Moldovă în care tinerii conduc. “Noi tinerii democraţi în continuare suntem pregătiţi să contribuim în a schimba ţara”, a precizat liderul tinerilor democraţi.
Sursa: www.pdm.md