Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Joi, 15 decembrie 2011, Tinerii Democrati au participat la o Cafenea politică cu invitatul special, vicepreşedintele PDM, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, doamna Valentina Buliga. Tema discuţiilor a fost “Tinerii şi politica socială a AIE”.
La eveniment au participat aproximativ 60 de tineri printre care şi reprezentanţi ai presei precum şi simpatizanţi ai altor formaţiuni politice. Discuţiile au avut loc într-o atmosferă cordială şi prietenoasă. Dna Ministru a caracterizat situaţia actuală din sfera socială din ţară: locurile de muncă pentru tineri, emigrarea acestora peste hotare, sărăcia din localităţile rurale, salariile mici a tinerilor angajaţi, reforma sistemului de pensii, corupţia din unele instituţii de stat, politicile de asistenţă socială, protecţia familiei şi drepturilor copilului, etc.
Totodată, în discuţiile avute cu tinerii, dna Valentina Buliga a specificat rolul important pe care îl joacă aceştia în orice societate. În acest sens, Ministrul a menţionat mai multe iniţiative ale ministerului printre care proiectul de Lege privind sistemul de salarizare al funcţionarilor publici, proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Planului de acţiuni privind stimularea reîntoarcerii şi reintegrării lucrătorilor migranţi, etc
La finalul discuţiilor, fiind întrebată care este cheia succesului în carieră şi în activitatea sa politică, Valentina Buliga a răspuns că pentru a avea succes este nevoie de multă muncă asiduuă, dăruire şi responsabilitate.
Totodată, Ministrul a mulţumit tinerilor pentru invitaţie la Cafenea politică, le-a dorit acestora mult succes în activitatea lor de mai departe şi a felicitat tinerii cu ocazia sărbătorilor de iarna: “fie ca sărbatorile de iarnă care se apropie să va aducă lumină în sufletele voastre, multă sănătate, realizări cît mai frumoase şi o viaţă mai prosperă pentru fiecare dintre noi”.
Organizaţia municipală de tineret a PDM Chişinău
Sursa: www.td.md