Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputatul democrat Valentina Stratan a depus o interpelare în Parlament prin care solicită ministrului educaţiei, Mihail Şleahtiţchii, să prezinte o informaţie amplă privind asigurarea cu locuri în grădiniţe de copii şi creşe a familiilor cu copii de vârstă preşcolară, atât în localităţile rurale din ţară, cît şi în cele din zona urbană.
De asemenea, deputatul PDM a solicitat prezentarea informaţiei despre măsurile concrete ce se întreprind în acest sens de către Guvern şi Ministerul Educaţiei, în comun cu autorităţile publice locale.
“Necesitatea prezentării informaţiei respective rezultă din conţinutul multiplelor petiţii, parvenite la adresa deputaţilor în Parlament, precum şi din adresările frecvente înaintate de către cetăţenii din sate, comune şi oraşe nemijlocit în cadrul întâlnirilor deputaţilor cu alegătorii”, a spune în interpelarea Valentinei Stratan.
Sursa: www.pdm.md