Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Publicitatea produselor farmaceutice, a medicamentelor şi a oricăror articole cu destinaţie medicală, a remediilor şi preparatelor medicamentoase urmează a fi interzisă în Republica Moldova. O iniţiativă legislativă în acest sens este propusă de deputaţii democraţi Dumitru Diacov şi Oleg Ţulea.
Proiectul de lege al grupului de deputaţi democraţi prevede modificarea şi completarea art. 19 din Legea cu privire la publicitate şi a art. 19 din Codul Audiovizualului.
Potrivit autorilor iniţiativei legislative, va fi interzisă şi publicitatea pentru tratamentele medicale pentru care este necesară o prescripţie medicală. Este permisă doar publicitatea exterioară în locurile de producere şi de comercializare a medicamentelor şi în publicaţiile destinate lucrătorilor medicali. Iniţiativa mai prevede ca radiodifuzorii, prin al căror intermediu se face publicitate tratamentelor medicale ce nu necesită prescripţie medicală, vor include în mesajul publicitar recomandarea de a se adresa medicului sau farmacistului în cazul manifestării de reacţii adverse şi vor plasa pe ecran, timp de 5 secunde sau pe tot parcursul clipului publicitar, numărul licenţei de activitate eliberate de instituţia de stat abilitată. De asemenea, nu se va mai admite folosirea în clipurile publicitare a actorilor în rolurile de medic sau profesor pentru tratamente medicale.
Deputaţii din fracţiunea PDM consideră că respectivul proiect de lege va proteja interesele consumatorilor la procurarea medicamentelor, urmare a publicităţii prin intermediul mass-media. “Cetăţenii de multe ori evită consultaţiile medicului pentru prevenirea sau tratarea unor boli şi preferă procurarea de medicamente bazându-se doar pe informaţia care le este furnizată prin intermediul spoturilor publicitare televizate. Această metodă de tratament desinestătător este adeseori nocivă, în detrimentul sănătăţii pacientului şi poate aduce la complicaţii de sănătate pe termen scurt şi lung”, se menţionează în nota informativă a proiectului.
Potrivit autorilor, respectivul proiect de lege va permite respectarea dreptului cetăţenilor la asistenţă cu medicamente, inclusiv să obţină de la instituţiile farmaceutice, cele curativ-profilactice şi sanitaro-epidemiologice informaţia ce atestă calitatea şi inofensivitatea medicamentelor.
Iniţiativa legislativă a fost înregistrată la Cancelaria Parlamentului şi urmează a fi examinată în comisiile parlamentare.
Sursa: www.pdm.md
Vlad Plahotniuc: Propun să alegem în Parlament oameni şi nu liste!
PDM, 27 februarie 2012
Fracţiunea parlamentară PDM a depus în Comisia economie, buget şi finanţe amendamentele, propuse de PDM, la politica bugetar-fiscală pentru anul 2012
PDM, 7 decembrie 2011
Deputaţii PD au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului pentru că nu le-a fost acceptat proiectul de lege de indexare a pensiilor
PDM, 23 septembrie 2010