Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Prim-vicepreşedintele Parlamentului şi al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, însoţit de deputaţii PDM Igor Corman şi Adrian Candu, a avut, în Statele Unite ale Americii, o întrevedere cu Fondul Monetar Internaţional, reprezentat de Directorul adjunct al Departamentului European din cadrul Fondului, Aasim Husain. Reforma din domeniul fiscal a fost tema principală în discuţia parlamentarilor moldoveni cu FMI. În context, ambele părţi şi-au confirmat angajamentul pentru continuarea relaţiei de cooperare dintre Republica Moldova şi FMI, în vederea dezvoltării economice a ţării noastre.
Printre priorităţile pe care Vlad Plahotniuc le-a enumerat, în cadrul întrevederii cu FMI, se numără: reformarea administraţiei publice locale, încurajarea iniţiativei private, sporirea disciplinei fiscale, reglementarea sistemului de pensii private şi asigurarea independenţei Băncii Naţionale a Moldovei.
“În calitate de Prim-vicepreşedinte al Parlamentului, am optat permanent pentru implicarea legislativului în îndeplinirea la timp a tuturor angajamentelor asumate cu FMI. Toate legile restante au fost votate în Parlament, până la încheierea sesiunii din această vară. În continuare, toată atenţia se îndreaptă spre managementul instituţiilor statului, spre obiectivul de a îşi îndeplini angajamentele conform acordului cu FMI”, a declarat Vlad Plahotniuc, în cadrul întrevederii din SUA.
La rândul său, Directorul adjunct al Departamentului European din cadrul FMI a declarat: “Ne bucurăm că priorităţile dumneavoastră coincid cu cele ale FMI. Relaţia dintre Fondul Monetar Internaţional şi Moldova a fost bună şi consecventă. Pentru noi, este încurajator că dumneavoastră vedeţi o oportunitate pentru implementarea reformelor în cei doi ani şi jumătate, cât a mai rămas până la următoarele alegeri. Îmi exprim speranţa că există dorinţă politică în a lua măsuri pentru îmbunătăţirea sistemelor fiscale”. De asemenea, Aasim Husain a încurajat Republica Moldova să asigure creşterea economică şi să încurajeze mediul de afaceri privat.
De asemenea, despre măsurile concrete care urmează a fi luate pentru a sprijini mediul de afaceri, în special întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova, parlamentarii moldoveni au discutat, în SUA, cu reprezentanţi ai Overseas Private Investment Corporation (OPIC). Această organizaţie este cunoscută pentru suportul pe care îl oferă IMM-urilor, cu participare americană, iar în Republica Moldova OPIC desfăşoară un parteneriat cu Organizaţia de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului (MIEPO).
Centrul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md
Vlad Plahotniuc, în vizită la USA Today
PDM, 7 septembrie 2012
Vlad Plahotniuc a participat la Forumul Internaţional al Liderilor
PDM, 5 septembrie 2012
Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, s-a deplasat astăzi în SUA
PDM, 30 august 2012