Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu: Filat a desfiinţat AIE şi a aruncat ţara în instabilitate

|versiune pentru tipar||
PDM / 13 februarie 2013 | 
Partidul Democrat din Moldova

Liderul PLDM, Vlad Filat, a desfiinţat Alianţa pentru Integrare Europeană şi a lăsat Republica Moldova fără majoritate de guvernare. Astfel a apreciat Partidul Democrat anunţul făcut de Filat privind retragerea PLDM, începând cu ora 14.00, 13 februarie, din AIE.

Într-o declaraţie a Partidului Democrat, făcută publică într-un briefing de către preşedintele PDM, Marian Lupu, acest gest al liderului PLDM este apreciat drept unul aventurier.

“Oricât ar încerca să ascundă esenţa gestului său, nu mai are rost, nu poate păcăli pe nimeni. Plângerile sunt ridicole, în condiţiile în care Guvernul a avut condiţiile necesare pentru exercitarea pe deplin a atribuţiilor sale. Adevăratele motive ale distrugerii AIE ţin de cu totul altceva: Filat a înţeles ca promisiunile lui principale sunt deşarte. Nici el, nici diplomaţia sub conducerea sa nu s-au isprăvit cu sarcina de a obţine ca la Vilnius Moldova să semneze Acordul de asociere şi cel de liber schimb cu UE. Acest lucru ne-a fost adus la cunoştinţă de către autorităţile europene acum câteva zile. Această realitate a detonat bomba aruncată de premier. Filat se teme sa recunoască în faţa cetăţenilor că nu face faţă sarcinii de a conduce Guvernul. Avem o situaţie dezastruoasă în domeniile finanţe, administrare fiscală, administraţie vamală, achiziţii publice, justiţie, agricultură, educaţie, sănătate — toate administrate de PLDM. Efectele acestei situaţii dramatice în domeniile enumerate cetăţenii le cunosc nu din mass-media, ci pe propria lor piele.

Lovind în partenerii care l-au votat în calitate de premier, liderul PLDM anunţă că doreşte să exercite un regim de dictatură personală în cadrul coaliţiei de guvernare.

PLDM a făcut un pas spre satisfacerea interesului PCRM de a ajunge la alegeri anticipate — aceasta fiind o parte a târgului ascuns dintre Filat şi Voronin. În rest, toate sunt poveşti”, a declarat Marian Lupu.

În acest context, Partidul Democrat consideră că PLDM a aruncat Republica Moldova într-o situaţie de criză politică profundă şi în instabilitate.

“Având în vedere situaţia creată prin retragerea PDLM din Alianţă, eu voi propune mâine la Biroul Permanent al Parlamentului să demarăm discuţiile între fracţiuni şi să vedem ce fel de majoritate s-a format în Parlament. După aceasta vom decide cum activăm mai departe. În aceste condiţii, este firesc, s-ar impune o amânare cu cel puţin o săptămână a startului noii sesiuni parlamentare. E o propunere constructivă, care să prevină degenerarea totală a situaţiei create de decizia de azi a PLDM. PDM optează pentru a lansa acţiunile necesare ca să asigurăm o majoritate parlamentară stabilă, care să ofere sprijin politic pentru o guvernare cu adevărat eficientă”, a conchis liderul PDM.

Sursa: www.pdm.md

Deputat democrat despre votul comun al PLDM şi PCRM: Nu s-a ţinut cont de niciun argument juridic Tinerele Democrate la o discuţie cu Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, Valentina BULIGA