Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

De Ziua Familiei Marian Lupu a oferit o donaţie din partea PDM unei tinere familii din Chişinău cu 4 copii

|versiune pentru tipar||
PDM / 15 mai 2013
Partidul Democrat din Moldova

De Ziua Familiei, marcată anual pe 15 mai, Marian Lupu a oferit o donaţie din partea Partidului Democrat din Moldova unei tinere familii din Chişinău cu 4 copii.

Marian Lupu şi soţia sa Victoria au mers astăzi în vizită la familia lui Vasile şi Cristina Popuşoi, pe care i-au felicitat cu Sărbătoarea Familiei şi au adus mai multe cadouri fiicei Mădălina şi gemenilor Bogdan, Cristian şi Vasile.

Marian Lupu a menţionat că a aflat de la un coleg de partid de problemele cu care se confruntă această tânără familie şi a decis să o ajute. “Cu toţii am fost impresionaţi de familia dumneavoastră frumoasă, pe care o admirăm pentru curaj. Am considerat că Ziua Familiei este un bun prilej pentru a vă face o surpriză, pe care o pregătim cu colegii din momentul în care am aflat despre problemele cu care vă confruntaţi. Astăzi, nu este uşor să creşti un copil, iar naşterea tripleţilor necesită un efort multiplu. Împreună cu colegii de la PDM am reuşit să acumulăm o sumă de bani, care sper să constituie un ajutor pentru construirea propriului cămin sau pentru achitarea chiriei pe un an”, a spus Marian Lupu, care a precizat că la această donaţie a contribuit şi familia sa, inclusiv cei doi copii, care pentru aceasta şi-au deschis puşculiţa. De asemenea, membrii PDM au procurat hrană pentru copii, jucării, scutece.

Dna Victoria Lupu a menţionat că a ţinut să aducă familiei Popuşoi şi o icoană, ca să-i păzească Dumnezeu de cele rele. Victoria Lupu i-a dorit Cristinei Popuşoi multă răbdare şi forţe pentru a creşte cei 4 copii. “Îmi amintesc de greutăţile prin care am trecut când copii erau mici, dar acum cred că a fost o perioadă deosebită din viaţă”, a menţionat ea.

Cristina Popuşoi le-a mulţumit pentru sprijinul acordat, specificând că sunt primii care au reacţionat. Marian Lupu şi soţia sa Victoria au discutat cu Cristina despre toate prin cate au trecut tripleţii în primul lor an de viaţă, au făcut poze, iar Mădălina a recitat poezii.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Membrii PDM au participat la acţiunile prilejuite de Ziua Victoriei Femeile democrate au organizat un târg de caritate pentru susţinerea copiilor bolnavi de la Institutul Mamei şi Copilului