Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
A fost semnat un acord politic de constituire a unei noi majorităţi parlamentare, cu toate angajamentele care derivă: învestirea unui nou guvern şi revenirea în albia unor condiţii politice de stabilitate, pentru a oferi şi Legislativului, şi Executivului, acele premise ca să fie continuat, consolidat şi accelerat procesul de reforme în Republica Moldova.
Fără aceste condiţii de stabilitate, erau să fie puse la mare indoială interesul societăţii moldoveneşti, a statului nostru, a perspectivelor de dezvoltare a acestuia, riscând asigurarea caracterului ireversibil al procesului de integrare europeană.
Gândim că acest acord vine să stabilească echilibrul politic, noi condiţii pentru asigurarea eficienţei şi, nu mai puţin important, noi mecanisme de comunicare.
Am convenit să continuăm munca noastră comună în acest sens, să ne inspirăm din cele mai bune practici europene. Am discutat cu colegii şi vom munci în perioada următoare asupra unui proiect de lege privind coaliţiile, o situaţie existentă de mulţi ani în statele UE, în cadrul democraţiilor avansate.
Cred că semnificaţia momentului de azi constă nu doar în asigurarea stabilităţii şi eficienţei instituţiilor statului până la următoarele alegeri parlamentare, gândesc că importanţa este una de bătaie lungă. În această perioadă trebuie ca toţi, împreună, dând dovadă de clarviziune, să punem bazele unui sistem politic funcţional şi echilibrat pe mulţi ani înainte.
Un element foarte important la acest acord, spre deosebire de cele precedent: a fost semnat de toţi deputaţii, nu doar de liderii de partid. Pe această cale, gândesc că am consolidat responsabilitatea nu doar la nivelul formaţiunilor politice, ci la nivelul fiecărei persoane prezente aici.
Sarcina Guvernului nu va fi deloc una uşoară, sunt multe probleme de rezolvat, multe procese de reformare care trebuie continuate, timpul este scurt. Sunt absolut convins că odată ce vom da dovadă toţi de ataşament faţă de mecanismele pe care le-am elaborat împreună şi vom asigura buna lor implementare, aceste obiective pot să fie atinse.
Astăzi vom alege Speakerul Parlamentului. Nu este secret — PDM l-a înaintat ca propunere pe dl Igor Corman şi decizia nu a fost întâmplătoare, fiindcă din momentul în care punem accentul pe procesele de integrare europeană, trebuie să fie un tandem în această muncă, la nivelul forurilor legiuitor şi executiv. În aceste condiţii, va fi asigurată o foarte bună colaborare la nivelul celor două instituţii, celor două ramuri ale puterii.
Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru munca depusă în cadrul negocierilor, cât şi colegilor din celelalte formaţiuni, pentru că am reuşit să punem deoparte interesele personale şi interesele corporative de partid, înţelegând că trebuie să prevaleze interesul naţional, cel pe care ne-am angajat să-l promovăm în activitatea noastră politică.
Democratul Igor Corman a fost ales, astăzi, preşedinte al Parlamentului. Pentru alegerea lui Igor Corman în această funcţie au votat 58 de parlamentari.
“Vă asigur din start că am să încerc în continuare să fiu foarte corect cu toţi deputaţii din sală, indiferent că aceştia sunt din opoziţie sau au altă culoare politică. Voi face tot ce depinde de mine pentru a îmi îndeplini responsabilităţile funcţiei”, a declarat Igor Corman din prezidiul Parlamentului RM.
Şedinţa Parlamentului de astăzi continuă, fiind prezidată în premieră de Igor Corman.
Vicepreşedintele PDM Andrian Candu a fost votat, astăzi, în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului. Pentru deputatul democrat au votat 58 de parlamentari. De asemenea, în şedinţa de astăzi a Parlamentului a fost ales un nou vicepreşedinte al Legislativului — deputatul Oleg Bodrug (din partea liberalilor reformişti).
Sursa: www.pdm.md