Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Departamentul Partidului Democrat pe domeniile economie, buget şi finanţe va propune soluţii care urmăresc atât îmbunăţatirea mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă, cât şi dezvoltarea socială a statului.
“Cea mai bună protecţie socială este când oferi oamenilor locuri de muncă bine plătite. Investiţia in oameni este cea mai eficientă, iar noi, cei de la PDM, avem propuneri şi iniţiative realiste în aceasta direcţie. Vom fi proactivi, prin generarea de idei şi soluţii desprinse din problemele existente, dar şi mai insistenţi în promovarea obiectivelor social-democrate, care să fie reflectate inclusiv în politica bugetar-fiscală a statului”, a spus coordonatorul Departamentului de specialitate, vicepreşedintele formaţiunii, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul şedinţei de constituire, care a avut loc astăzi, 11 septembrie.
Cât despre planificarea bugetar-fiscală pentru următorii ani, subiectul fierbinte al acestei toamne în Parlament, cuvântul de ordine, consideră experţii PDM, este predictibilitatea. “Sub egida Departamentului a demarat lucrul pentru elaborarea propunerilor PDM pentru promovarea politicii fiscale echilibrate pe anii 2014–2016, care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a mediului antreprenorial din Moldova. Reprezentanţii mediului de afaceri trebuie să activeze într-un mediu predictibil, care să permită o planificare nu doar pe termen scurt, dar şi pe perioade mai îndelungate”, a adăugat şeful Departamentului, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Amintim că PDM a decis înfiinţarea a 13 departamente de specialitate responsabile pe domenii, adoptând un model occidental de organizare internă a activităţii formaţiunii. Până la acest moment, au fost şi-au început activitatea 6 Departamente.
Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md