Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Discursul Preşedintelui PDM, Marian Lupu la şedinţa în plen a Parlamentului din 22.10.2013

|versiune pentru tipar||
PDM / 22 octombrie 2013
Partidul Democrat din Moldova

Stimate Domnule Preşedinte, stimaţi colegi,

Astăzi, suntem în cadrul dezbaterilor pe marginea celei de- a doua moţiuni, pe parcursul a două săptămîni. Cred că voi avea dreptate dacă voi spune că ne aşteptam şi în viitor şi la a treia, a patra, a cincea moţiune sau a altei iniţiative.

Subiectele au fost şi cu certitudine vor fi subiecte diferite, lucru care mă face să gîndesc că acest proces la care asistăm astăzi, nu ţinteşte ca importanţă subiectul, el ţinteşte un alt obiectiv, anume destabilizare situaţiei în ţară, o tentativă de deviere a atenţiei de la priorităţile majore de ordin social, economic, de la agenda de integrare europeană, iată care este în viziunea mea logica acţiunilor opoziţiei.

Vilnius. parafarea Acordului de Asociere nu este un sfîrşit de proces, este un nou început al acestuia. Eu presupun că aceste tentative au drept scop, de a ne abate de la agenda strategică pe plan intern şi extern a Republicii Mooldova, aceste tentative vor continua şi după Vilnius, pentru a încerca zădărnicirea semnării acestui acord, pentru a încerca tergiversarea ratificării acestuia.

De aici, de la această tribună, trebuie să ne anunţăm în continuare ferma determinare şi fermul angajament, ca Acordul de asociere RM — UE, sa fie parafat la Vilnius, ca Acordul de asociere să fie semnat şi ratificat de către Parlament pîna la următoarele alegeri parlamentare. Acesta este obiectivul nostru comun, obiectiv care trebuie şi va fi atins. De ce? Pentru că este mult prea important nu atît pentru clasa politică, dar în primul rînd pentru cetăţenii statului independent şi suveran Republica Moldova, iar oferirea, acestei perspective, acestui viitor european pentrucetăţenii ţării noastre, este funcţia şi obligaţia politică, civică şi morală, a noastră, a clasei politice.

Stimaţi colegi şi din opoziţie şi din majoritate, în ceea ce ţine de Acordul de Asociere, haideţi să spunem răspicat, tare, simplu şi foarte clar, este o acţiune care vine în beneficiul statului nostru. Acest Acord vine să ne aducă comerţ liber cu UE. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este una retorică fiindcă răspunsul e evident, vine oare acest Acord de Asociere, de Liber Schimb în interesul companiilor, interprinderilor, firmelor mari şi mici din Republica Moldova, atît din dreapta cît şi din stînga Nistrului? Răspunsul este cu siguranţă afirmativ. Cu siguranţă este un acord care aduce beneficii. Pornind de la faptul că Republica Moldova are Acord de Liber Schimb în zona CSI, care trebuie păstrat şi consolidat şi are pe de altă parte Acord de Liber Schimb cu Vestul, este o opurtunitate investiţională deosebită pentru susţinerea dezvoltării economice calitative, dezvoltării de durată.

A doua latură, a acestui subiect, e regimul liberalizat de vize. Stimaţi colegi avem regim fără de vize pentru cetăţenii Moldovei în direcţia estică, e nevoie oare să avem un asemenea regim de vize şi în partea vestică? Răspunsul este da, cu siguranţă da, fiindcă vine în interesul cetăţeanului Republicii Moldova, atît din dreapta cît şi din stînga Nistrului.

Iată care sunt subiectele la care trebuie să gîndim întîi de toate şi să realizăm aceste sarcini, deoarece orice polemică în afară acestor subiecte se reduce la luptăde partid, la speculaţii politice, la satisfacerea unor interese înguste corporative degrup.

Subiectul de astăzi, subeictul legat de regiunea Transnistreană, este un subiect complex, un subiect dureros, un subeict care rămîne a fi nesoluţionat 22 de ani de la declararea Independenţei şi Suveranităţii Republicii Moldova.

Este un subiect care nu reprezintă doar o problemă internă a RepubliciiMoldova, vine să se anunţe ca un pericol de securitate pe plan regional. Este o problemă care întîlneşte ciocnirea intereselor marilor jucători geopolitici, dar în pofida acestor aspecte, responsabilitatea pentru soluţionare revine cu siguranţă clasei politice de la Chişinău.

Şi aici stimaţi colegi care este îndemnul meu? Tema Transnistreană, spre deosebire de multe alte subiecte economice, sociale, politice, categoric nu trebuie să fie un subiect pentru speculaţii politice şi pentru satisfacerea unor interese înguste corporative de partid. Configuraţia puterii şi opoziţiei, de la un cicluelectoral la altul este diferită, azi e una mîine este alta, însă responsabilitatea pentru statalitatea Republicii Moldova, iar aceasta depinde în mare măsură de reintegrarea statului, este în egală măsură, responsabilitatea atît a guvernării cît şi a opoziţiei. Să lăsăm această temă la o parte pentru conferinţe, dezbateri, audieri dar nicidecum teme de moţiuni sau pe alte platforme care duc la scindarea clasei politice.

Am citit în nota informativă o frază: “că deciziile adoptate de Guvern vin să îndepărteze perspectivele de soluţionare a problemei Transnistrene”. Stimaţi colegi, ceea ce se întîmplă astăzi, modul în care se discută acest subiect, cum sunt puse accentele, iată ce ne îndepărtează de perspectiva soluţionării problemei transnistrene. Şi invers responsabilitatea, consolidarea tuturor formaţiunilor politice, conlucrarea, constructivismul — iată calea spre succesul şi realizările palpabile la subiectul transnistrean. Solidaritatea noastră, a clasei politice, este un factor care va determina perspectiva de apropiere a soluţionării acestei probleme.

Vreaua să închei discursul cu apelul la solidaritate, la maturitate şi la păstrarea calmului politic.

Partidul Democrat în mod evident nu va susţine moţiunea înaintată de opoziţie.

Va mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: www.pdm.md

Organizaţia Persoanelor în Etate a PDM Chişinău şi-a desemnat conducerea Victor Zubcu, preşedintele Tineretului Democrat al PDM, a participat la lucrările Congresului Tineretului Social Democrat din România