Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În Săptămâna Tineretului, 10–17 noiembrie, tinerii democraţi vor merge în instituţiile de învăţământ şi în căminele studenţeşti pentru a colecta mesajele profesorilor şi studenţilor pentru liderii europeni.
Despre aceasta a anunţat preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat din Moldova, Victor Zubcu, viceministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, în cadrul Conferinţei Organizaţiei de Tineret PDM Buiucani.
Acţiunea face parte din Campania naţională “Respect pentru oamenii Moldovei- Scrie Europei”, desfăşurată de Partidul Democrat din Moldova cu prilejul Summitului de la Vilnius, ce va avea loc pe 28–29 noiembrie.
Potrivit lui Victor Zubcu, prin această campanie, Partidul Democrat urmăreşte să informeze tinerii despre avantajele aderării la Uniunea Europeană.
“Uniunea Europeană e frumoasă, în special prin standardele sale, care creează confortul cetăţenilor, începând cu drepturile lor şi terminând cu viaţa de zi cu zi. Tinerii noştri merită să aibă condiţii de studii şi de viaţă la fel ca şi ale semenilor lor europeni”, a declarat Victor Zubcu.
Sergiu Sârbu, deputat în Parlament, a îndemnat tineretul democrat să se implice activ în promovarea campaniei pro-europene a PDM, apreciind echipa de la Buiucani drept una puternică şi consolidată.
Conferinţa a adoptat o rezoluţie prin care aripa de tineret de la Buiucani se angajează să promoveze mai activ, prin acţiunile sale, imaginea Partidului Democrat. În aceeaşi şedinţă a fost aleasă conducerea Organizaţiei de Tineret din sectorul Buiucani. Cu vot unanim, în funcţia de preşedinte a fost reconfirmat Igor Strechi.
Sursa: www.pdm.md