Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Tinerii democraţi din municipiul Chişinău şi-au testat cunoştinţele generale şi în materie de politică în cadrul jocului intelectual “Ce? Unde? Când?”.
Întrecerea s-a desfăşurat în trei runde, iar concurenţii au trebuit să recunoască în imagini personalităţi politice, să răspundă la 15 întrebări despre Partidul Democrat din Moldova, precum şi la întrebări de cultură generală.
Participanţii au fost susţinuţi de liderii aripii de tineret a democraţilor. Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat, Victor Zubcu, viceministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, a salutat ideea desfăşurării acestui concurs .
“În fiecare echipă se regăseşte cel puţin un tânăr care participă la astfel de competiţii în cadrul facultăţii sau la nivel naţional. Această seară ma face să fiu mândru de voi, pentru că demonstraţi spirit de echipă şi perfomanţă. Sper că tinerii democraţi nu se vor opri aici şi vor fi antrenaţi într-un joc intelectual cu bune tradiţii”, a declarat Victor Zubcu.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret PDM Chişinău, Igor Usturoi, spune că acesta e doar un început.
“Este o primă încercare pentru tinerii democraţii din capitală şi pot să afirm că ne-a reuşit. Aţi demonstrat un joc interesant, captivant şi interactiv”, a menţionat Igor Usturoi.
Potrivit rezultatelor concursului, tineretul democrat din sectorul Buiucani a avut cea mai bună prestaţie, fiind urmat de echipa din sectorul Râşcani şi Centru.
Prin acest concurs, Organizaţia municipală PDM Chişinău urmăreşte cultivarea spiritului de echipă, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi a dialogului între organizaţiile sectoriale.
Evenimentul a fost dedicat Săptămânii Tineretului.
Sursa: www.pdm.md