Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Vlad Plahotniuc: Despre referendumuri penale, acţiuni antistatale şi trădare

|versiune pentru tipar||
PDM / 13 februarie 2014 | 
Partidul Democrat din Moldova

Astăzi, PDM a luat o decizie importantă, dar dificilă, de a exclude din partid şi din fracţiune mai mulţi colegi care au participat la organizarea referendumului ilegal din Găgăuzia. Deşi eu am fost cel care a venit cu această propunere în cadrul şedinţei de astăzi a PDM, pentru mine a fost, de fapt, cel mai complicat acest moment.

PDM a încercat să creeze în Găgăuzia o echipă puternică şi a reuşit. Iar acest lucru nu era important doar pentru PDM, ci pentru stabilitatea din regiune. Referendumul ilegal nu a fost singurul moment delicat din Găgăuzia, au fost şi alte astfel de momente în ultimul an, dar tocmai pentru că PDM şi-a constituit o fracţiune puternică în Adunarea Populară, am reuşit să oprim anumite posibile derapaje.

La fel am făcut şi în cazul referendumului ilegal, le-am cerut colegilor noştri să nu participe, să-i lase pe Formuzal şi PCRM să se facă de râs, să-şi developeze adevăratele intenţii antistatale. Am avut mai multe discuţii pe această temă cu colegii de acolo, ei mi-au explicat că dacă nu participă vor pierde electoral în regiune. De acord! Exista şi posibilitatea asta. Dar dincolo de politică, e matematica politică: le-am explicat că PDM are o strategie clară legată de viitorul Moldovei, că se află într-o coaliţie Pro Europeană şi nu ne putem permite să fim cu un picior în UE şi cu altul în alte părţi, în necunoscut sau în aer, altfel riscăm să ne dezechilibrăm. Unii au înţeles, alţii nu. Însă nu am încercat să le impun o decizie sau alta, i-am lăsat să decidă singuri în modul cel mai democratic cu putinţă.

Dincolo de aspectul evident de ilegalitate al referendumului din Găgăuzia, pe care trebuie să-l califice mai departe instituţiile statului, există şi un alt aspect care ţine de PDM, acela că cei care au participat la organizarea referendumului ilegal au participat, de fapt, la acţiunea PCRM şi a lui Formuzal de dezbinare a ţării. Iată încă un aspect care nu poate fi trecut cu vederea. Este o abatere gravă de la principiile PDM.

Au fost şi colegi din Găgăuzia care au înţeles mesajul nostru şi au stat deoparte, iar eu le mulţumesc pentru că au dat dovadă de înţelepciune. Cei care au ales altă cale au ales practic să meargă pe un drum separat de PDM, deci excluderea lor este firească şi nu cred că ar trebui să surprindă pe nimeni.

Eu cred că este nevoie şi de astfel de exemple în politica de la noi şi sper ca toţi cei care au participat la organizarea acestui referendum să fie excluşi, unii de către partidele din care fac parte, iar alţii să fie excluşi de pe scena politică chiar de către electorat. Cei care se joacă cu stabilitatea Moldovei ar trebui să conştientizeze că dacă situaţia din Găgăuzia va degenera, ştim de pe acum cine sunt vinovaţii: PCRM şi başcanul Formuzal! Iar ei vor trebui să-şi asume consecinţele modului în care au încercat să vândă Găgăuzia şi consecinţele faptului că i-au minţit pe locuitorii din Găgăuzia. Iar pentru acţiuni de destabilizare a ţării, legea este foarte clară!

Legat de aşa-zisele referendumuri locale, ele nu vor avea nici o şansă de reuşită şi sper ca în acest caz instituţiile de drept să iasă din amorţeală şi să aplice legea acolo unde este ea încălcată.

Sursa: www.plahotniuc.md

Marian Lupu a avut întrevederi cu Stefan Fule şi Hannes Swoboda Cu referire la noua campanie de manipulare lansata în mass media la adresa sa, prim-vicepresedintele PDM, Vlad Plahotniuc, face următoarele precizari