Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
“În Uniunea Europeană, cunoscând legislaţia” — este genericul seminarelor tematice care vor fi organizate în toate raioanele ţării de Organizaţia persoanelor în etate a PDM. Seniorii din PDM şi-au propus în acest mod să informeze persoanele vârstnice despre beneficiile apropierii Republicii Moldova de UE, dar şi privind reformele implementate de către autorităţi în parcursul ţării de integrare europeană.
Potrivit Ninei Ţurcan, preşedintele Organizaţiei Naţionale a Persoanelor în Etate “Tezaurul Naţiunii” a PDM, astfel de cursuri de perfecţionare, instruire şi mobilizare vor avea loc în toate raioanele din ţară, ca răspuns la cererea membrilor de a fi în pas cu noile schimbări ale legislaţiei, legate de ajustarea la normele şi standardele UE.
De asemenea, pe parcursul acestui an, conform deciziei Consiliului Coordonator Naţional al Organizaţiei Persoanelor în Etate, vor avea loc cursuri interactive cu preşedinţii organizaţiilor primare ale Persoanelor în Etate, cu genericul “Tehnicile şi instrumentele de lucru cu alegătorii în compania preelectorală”.
Seniorii din PDM şi-au mai propus să desfăşoare diverse măsuri cultural-sportive la care să fie antrenate persoane de vârsta a treia, inclusiv prin organizarea Festivalului colectivelor artistice din rîndul Persoanelor în Etate‚ “Anii tinereţii mele”, precum şi competiţiilor sportive la dame, şah şi tenis de masă.
Membrii Consiliului Coordonator au decis şi desfăşurarea acţiunii pascale “Un strop de bucurie pentru cei mai trişti ca noi”, la care sunt invitaţi să participe prin donaţii toţi cei care nu sunt indiferenţi şi doresc să contribuie pentru a oferi daruri de Paşti persoanelor nevoiaşe.
Sursa: www.pdm.md