Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În perioada 28–30 martie, va avea loc şedinţa comună dintre Tineretul Democrat din Moldova şi Tineretul Social Democrat din România. Acest eveniment are ca scop promovarea valorilor social-democrate şi europene pentru fortificarea dialogului public şi de partid. La eveniment vor participa preşedinţii organizaţiilor teritoriale din Tineretul Democrat şi Tineretul Social Democrat, conducerea naţională a organizaţiilor de tineret TD PDM şi TSD, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României.
“Tinerii din PDM şi PSD cred în parcursul european al Republicii Moldova. Avem oportunitatea de a ne aduce contribuţia la acest proces printr-o strânsă colaborare în spiritul valorilor Uniunii Europene şi a vocaţiei europene comune. Programele dezvoltate în comun de organizaţiile noastre urmăresc promovarea principiilor de libertate individuală, pluritate politică, conducere democratică a societăţii, dreptate socială, egalitatea şanselor şi solidaritate”, a declarat Victor Zubcu, preşedintele TD PDM.
În spiritul bunelor practici social-democrate şi a crezului european, Tineretul Democrat, Partidul Democrat din Moldova şi Tineretul Social Democrat, Partidul Social Democrat din România vor semna PROTOCOL DE PARTENERIAT ŞI COLABORARE care va contribui la instituţionalizarea relaţiilor dintre organizaţii şi extinderea lor prin parteneriate publice şi de partid.
Tinerii democraţi şi social-democraţi îşi propun extinderea parteneriatelor social-democrate la nivelul organizaţiilor teritoriale pentru fortificarea drumului nostru european.
Protocolul de colaborare va fi semnat în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc sâmbătă 29 martie, la ora 11.30, în incinta Business Centrului de Instruire şi Şcolarizare Moldtelecom, Ivancea — Orhei.
Amintim ca TD PDM şi TSD au o bună colaborare care împlineşte 11 ani, formând o platformă social democrată în spirit european.
Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md