Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Democraţii lărgesc echipa şi în sudul ţării. Încă 300 de noi membri au primit carnet de partid

|versiune pentru tipar||
PDM / 30 martie 2014
Partidul Democrat din Moldova

Organizaţia teritorială a Partidului Democrat din Taraclia s-a lărgit. Astăzi, 300 de noi membri au primit carnete de partid,care au fost înmânate de preşedintele formaţiunii, Marian Lupu. La eveniment au fost puse în discuţie şi priorităţile partidului.

Liderul democraţilor, Marian Lupu, a subliniat că PD este formaţiunea care promovează drepturile oamenilor, indiferent de apartenenţa etnică.

“Este specificul Partidului Democrat, care are atitudine respectuoasă pentru absolut toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de apartenenţă etnică. Deci o abordare europeană, una foarte civilizată, formează o platformă foarte avantajoasă, o platformă pe înţelesul colegilor”, a declarat Marian Lupu.

Reprezentanţii formaţiunii din mai multe regiuni ale ţării au apreciat politicile promovate de conducerea partidului.

“Găgăuzii şi bulgarii din Taraclia trebuie să se unească şi să facă tot posibilul pentru a nu permite dezvoltarea separatismului înţara noastră, în aceste timpuri grele, ca să nu permitem cuiva să ne dirijeze. Noi trebuie să susţinem echipa, care îndeamnă la pace”, a declarat liderul organizaţiei teritoriale PD din Găgăuzia, Nicolae Dudoglu.

Proaspeţii membri ai Partidului Democrat spun că împărtăşesc ideile formaţiunii şi sunt gata să le promoveze.

“Toate naţii, care sunt în Republica Moldova, trebuie să fie unite, ca nu să fie dezbinări. Noi singuri suntem din satul Valea Perjei, suntem cu vorbitori de limba bulgară. Noi ne înţelegem în sat”, susţine un nou membru de partid.

“Am decis să ader la acest partid, deoarece vedem o politică corectă, care prezintă interesele majorităţii, este un drum European”, susţine o femeie.

Săptămână trecută, la Partidul Democrat au aderat alţi 600 de noi membri în organizaţiile teritoriale din Ungheni şi Călăraşi.

Sursa: www.pdm.md

Democratele din sectorul Centru au organizat o sărbătoare pentru copiii cu sindromul Down Partidul Democrat vrea egalitate de gen în politică: 50% dintre candidaţii la scrutin să fie femei