Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Partidul Democrat lansează o nouă ediţie a campaniei sociale “Ajut Moldova!”

|versiune pentru tipar||
PDM / 4 aprilie 2014 | 
Partidul Democrat din Moldova

Pentru al doilea an consecutiv, Partidul Democrat din Moldova va mobiliza peste 10 mii de voluntari în cadrul unor acţiuni de solidaritate socială, desfăşurate în cadrul campaniei naţionale “Ajut Moldova!”. Iniţiativa aparţine tinerilor din PDM, fiind anunţată astăzi, 4 aprilie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă a Organizaţiei de Tineret a formaţiunii.

“Este important ca cetăţenii să înţeleagă că lucrurile bune nu sunt doar acţiuni care vin şi se consumă, dar sunt şi acţiuni are trebuie menţinute în permanenţă”, a declarat preşedintele Organizaţiei de tineret a PDM, Victor Zubcu.

Vicepreşedintele PDM, parlamentarul Oleg Ţulea, a subliniat că iniţiativa tinerilor este susţinută plenar de conducerea PDM, pentru realizarea acţiunilor urmând să se implice toate organizaţiile teritoriale ale partidului. “Salut această iniţiativă a Organizaţiei de tineret, care promovează responsabilitatea şi solidaritatea socială. Este foarte important că această campanie se va desfăşura la nivel naţional, iar prima acţiune va avea loc deja pe 5 aprilie, când democraţii din toată ţara vor participa la acţiunea ecologică de salubrizare şi amenajare a arealelor naturale din cca 500 de localităţi ale Moldovei”, a menţionat vicepreşedintele PDM.

“Scopul aceste campanii este să sensibilizăm opinia publică că fiecare dintre noi poate face ceva în localitatea sa, pentru ca ea să fie mai curată”, a adăugat deputatul Sergiu Sîrbu.

Campania “Ajut Moldova”, ediţia a II se va finaliza în aprilie 2015, timp în care participanţii şi-au propus să reabiliteze şi salubrizeze areale naturale, să organizeze acţiuni de caritate, campanii de sensibilizare a diverselor probleme acute cu care se confruntă societatea.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Democraţii participă activ la campania de caritate “Împreună pentru fiecare” Democraţii din toată ţara au participat la salubrizarea de primăvară