Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a donat astăzi bani în cadrul Campaniei de caritate a PDM Chişinău “Împreună pentru fiecare”. Liderul democraţilor a venit la sediul Organizaţiei municipale de partid unde este instalată cutia pentru donaţii.
Marian Lupu a semnat şi câte un mesaj de felicitare pentru o familie nevoiaşă din fiecare sector al capitalei, care va primi un Coş Pascal din numele său.
Preşedintele a apreciat iniţiativa colegilor săi din PDM Chişinău şi s-a arătat plăcut surprins de modul de organizare a campaniei.
Preşedintele Organizaţiei PDM Chişinău, Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, i-a mulţumit lui Marian Lupu pentru participare şi l-a informat despre mersul acţiunii.
Potrivit lui Pavel Filip, campania a demonstrat un înalt grad de mobilizare a echipei municipale, precum şi susţinere din partea colegilor din alte organizaţii ale PDM. Doritorii mai sunt aşteptaţi cu donaţii, la sediul PDM Chişinău de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt 3, până marţi, 15 aprilie — ultima zi de colectare a banilor.
Din sursele adunate, vor fi cumpărate produse pentru Coşul Pascal care va ajunge în 600 de familii nevoiaşe din capitală. De miercuri, activiştii democraţi vor merge la destinatari pentru a transmite darurile.
Sursa: www.pdm.md