Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Lansarea Academiei Tinerelor în zona Sud şi Nord

|versiune pentru tipar||
PDM / 24 mai 2014
Partidul Democrat din Moldova

Liga Tinerelor Democrate a lansat Academia Tinerelor la nivel zonal. Astfel, activistele din organizaţiile teritoriale vor beneficia de pregătire politică, perfecţionarea cunoştinţelpr politice şi abilităţilor de comunicare.

Prima sesiune de seminare tematice s-a desfăşuarat la Cahul, cu prezenţa democratelor din raioanele Cahul, Cantemir, Căuşeni, Cimişlia, Leova şi Ştefan Vodă. În cadrul atelierelor de grup participantele au făcut schimb de informaţii importante, dar şi de opinii neobişnuite. Preşedintele Tineretului Democrat din Moldova, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţilor, Victor Zubcu, prezent la lansarea Academiei a încurajat implicarea tinerelor în activitatea de partid şi cea publică.

“Este un proiect ambiţios care vine să contrbuie la fortificarea rolului politic pe care îl joacă femeia, iar Liga Tinerelor Democrate reprezintă o formă instituţionalizată de promovare a acestui drept. Avem nevoie de o Moldovă egală pentru toti, în creaţie politică şi execuţie politică unde diferenţa se face prin performanţa intelectuală şi muncă. Academia Tinerelor va da un suflu nou de încredere şi mobilitate în rîndurile tinerelor.”, a menţionat preşedintele.

În zona Nord, deschiderea Academiei a avut loc la Bălţi. Timp de o zi, participantele din Bălţi, Floreşti, Glodeni, Ocniţa, Sângerei, Soroca au primit sugestii privind managemntul organizaţional, planificarea strategică şi liderism.

Responasabilul de proiect, Ana Carpovici a subliniat în cadrul discuţiilor cu tinerele depre acest program ca fiind o adevărată provocare: “Benificiul acestui proiect este consolidarea unei cooperării regionale între structurile de tineret. O urmare importantă este că tinerele vor avea ocazia să se asculte, să se cunoască şi să se instruiască reciproc. În acelaşi timp, instruirea politică le va permite tinerelor să se afirme inteligent pe arena publică.”

De comun accord, s-a stabilit o următoare etapă de instruire va fi realizat prin invitaţia doamnelor de succes din politică care vor comunica despre recordurile personale, dar şi despre secretele succesului.

La finalul proiectului particpantele îşi vor perfeţiona discursul politic, îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele în materie politică, economică şi socială.

Sursa: www.pdm.md

Declaraţie de aderare la PDM a primarului s. Goleni, r-nul Edineţ Tinerii democraţi din sectorul Râşcani se mobilizează în perspectiva alegerilor parlamentare