Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM Chişinău a petrecut ziua de 1 iunie alături de copii

|versiune pentru tipar||
PDM / 2 iunie 2014
Partidul Democrat din Moldova

Sute de copii din Chişinău au sărbătorit ziua de 1 iunie în cel mai vesel mod. Organizaţia municipală a Partidului Democrat a pregătit evenimente speciale în toate sectoarele capitalei. Copiii au avut parte de muzică, întreceri, distracţie şi îngheţată pe săturate.

În sectorul Buiucani, petrecerea s-a dat în curtea liceului “Onisifor Ghibu”. Aici s-au adunat copiii din toate blocurile învecinate. Actorii Teatrului “Guguţă” au improvizat un spectacol cu participarea tuturor doritorilor. Spiritele s-au încins în timpul competiţiilor sportive, în care copiii s-au încadrat cu mult entuziasm. Printre surprizele zilei a fost şi evoluţia Iuliei Pestuşco, campioana Moldovei la gimnastică artistică. Graţie sprijinului acordat de PDM Chişinău, sportiva va reprezenta Republica Moldova la Campionatul European de la Baku.

Distracţia a fost la ordinea zilei şi în parcul “La Râşcani” unde a fost instalat un carusel de care copiii s-au putut bucura gratis. Iar în Parcul “Valea Trandafirilor” de la Botanica reprezentanţii Partidului Democrat au împărţi celor mici bilete la teatru.

Muzica şi voia bună au domnit pe Aleea Mircea cel Bătrân, unde tinerii democraţi s-au aflat alături de copii. În aceeaşi zi, la Gimnaziul din Ghidighici a avut loc o cursă pe biciclete.

Organizaţia municipală PDM Chişinău organizează tradiţional evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.

Organizaţia Teritorială Rezina a PDM a făcut sărbătoare pentru copii

De o sărbătoare cum n-au mai văzut de ani buni au avut parte, pe 1 iunie, copilaşii din satul Buşăuca şi părinţii lor. Pentru organizarea, desfăşurarea şi reuşita sărbătorii au depus efort organizaţia primară din sat, susţinută de OT Rezina a PDM. Atmosfera de basm s-a instaurat peste sat chiar de la primele ore ale dimineţii, cînd elevi ai gimnaziului din localitate au dat start sărbătorii copiilor pe terenul de sport din Buşăuca.

A continuat ziua cu o surpiză extraordinară pentru copilaşi şi săteni din partea OT Rezina a PDM — evoluarea cunoscutului interpret de muzică uşoară Gheorghe Ţopa. Artistul a întregit sărbătoarea din acea zi, împărţind cu drag oamenilor cîntecele sale atît de îndrăgite de publicul spectator.

După concertul susţinut de Gheorghe Ţopa, copilaşii şi-au încercat puterile în cadrul probelor din concursul “Starturi vesele”.

Tuturor copiilor, care au venit la sărbătoare, le-au fost servite dulciuri şi dăruite cadouri din partea Organizaţiei Teritoriale Rezina a PDM, dar şi multă distracţie, muzică şi voie bună.

Pentru suportul considerabil în buna organizare şi desfăşurare a sărbătorii, preşedintele organizaţiei primare Buşăuca a PDM, dl Ion Cazimir, şi preşedintele organizaţiei primare a tineretului democrat, dna Taisia Zagorodniuc, i-au mulţumit sincer dnei preşedinte al OT Rezina a PDM, Eleonora Graur.

Dumneaei, la rîndu-i, a felicitat copilaşii cu prilejul sărbătorii, iar pe părinţii acestora i-a îndemnat să-şi educe urmaşii astfel, încît să ajungă oameni adevăraţi, patrioţi ai neamului şi ai ţării în care s-au născut.

Si copiii mai trişti au fost trataţi cu bunătate şi căldură

Copilăria este ca un vis frumos, plin de veselie, joacă, poveşti, zbenguială… Însă nu toţi copiii trăiesc aceste sentimente, şi anume acei ce suferă de anumite maladii. Suferinţele fiecărui om sunt dureroase, dar o profunzime deosebită a durerii trăiesc copiii. Această categorie necesită grijă sporită, atenţie, susţinere şi însoţire pe drumul vieţii.

Din îndemnul să fim mai buni, să dăruim bunătate şi dragoste celor ce ne înconjoară, să-i ajutăm pe cei mai trişti să descopere minunea unei vieţi împlinite, membrii OT Rezina a PDM au găzduit la sediul organizaţiei, în ziua de 1 iunie — Ziua Ocrotirii Copilului, un gest de suflet. Cu braţele pline de căldură, duioşie şi iubire, organizatorii, angajaţi ai Serviciului de Asistenţă Psiho-pedagogică (SAP), i-au întîlnit pe cei 20 de invitaţi din localităţile raionului, copii cu cerinţe educaţionale speciale, dintre cei mai gravi. Trataţi cu multă bunătate, căci se spune că bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea, copiii au trăit clipe deosebite de bucurie — au recitat poezii, au interpretat cîntece, şi-au împărtăşit visele şi doleanţele. Dna Eleonora Graur, preşedintele raionului, preşedintele OT Rezina a PDM, i-a felicitat cu sărbătoarea pe copiii şi părinţii prezenţi, îndemnîndu-i să găzduiască în suflete numai bucurii, pace şi linişte şi să aibă parte de multă îndurare de la Domnul. La fel, de multe bune şi frumoase în viaţă i-a urat dna Lilia Lazari, şeful DÎTS Rezina. Dumnealor le-au dăruit copilaşilor jucării, rechizite ş. a., îndemnîndu-i să servească din dulciurile oferite tot din partea OT Rezina a PDM.

Potrivit dnei Elena Zbîrnea, logoped (SAP), sărbătoriţii în acea zi s-au distrat vizionînd filme în desen animat, împreună cu părinţii au mers în oraş, la alte manifestări de Ziua Copiilor, s-au simţit bine şi le-au mulţumit organizatorilor pentru clipele de neuitat oferite. Îi îndemnăm pe toţi oamenii de bună-credinţă să nu se zgîrcească la bine pentru cei suferinzi, căci e ştiut că binele neapărat este răsplătit.

Copilărie — dulce feerie!

Cea mai frumosă, inocentă şi nostalgică vîrstă pe care o purtăm în suflet indiferent ce vîrstă am avea este copilăria.

Tocmai deaceia, an de an de Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor organizaţia teritorială al PDM Ştefan Vodă este alături de generaţia în creştere. A face sărbătoare pentru fiecare, a aduce zîmbet pe faţa fiecărui copil este scopul nesofisticat urmărit de noi la început de vară în zi de sărbătoare. Pentru a-l face fericit pe un copil nu e atît de greu: puţină dragoste, puţină atenţie, o vorbă bună, un zîmbet şi, bineînţeles, un cadou. Aşa am şi făcut-o: în ziua de duminică pentru cei 500 copii veniţi din întregul raion la acţiune dedicată Zilei Internaţionale a Copiilor, am venit cu baloane şi steguleţe. Un grup de copii ce şi-au luat rămas bun de la grădiniţă şi la toamnă vor merge la şcoală, au primit în dar rechizite şcolare. Iar micuţii semiorfani şi orfani plasaţi în centrul comunitar din s.Olăneşti au primit cadouri dulci.

Voie bună, cîntec, dans, dulciuri, cadouri — de toate acestea au avut parte copii satului Palanca, r-ul Ştefan Vodă

Voie bună, cîntec, dans, dulciuri, cadouri — de toate acestea au avut parte copii satului Palanca, r-ul Ştefan Vodă de Ziua Internaţională a Ocrotiii Copiilor. Acţiunea s-a produs cu efortul organizaţiei primare al PDM, la iniţiativa preşedintelui dl Mircea Tanasov.

Surpriza zilei a fost teatrul de păpuşi “Licurici” din Chişinău. În pofida faptului că edificiul casei de cultură este avariat, totuşi piesa a fost prezentată în aer liber, fiind “sorbită” nu doar de copii, dar şi părinţi. După spusele locuitorilor, nu se mai ţine minte cînd în localitate a mai evoluat vreun asemenea teatru.

Acţiunea în cauză a confirmat încă o dată că pentru a fi fericit un copil nu caută confort, ci atenţie şi lucruri simple.

In raionul Soldanesti copiii au avut parte de ziua lor

In raionul Soldanesti copiii au avut parte de ziua lor, 1 Iunie, de multe activităţi plăcute şi instructive. În in centrul raional cit si in satele, Poiana, Raspopeni, Sipca, Climautii de Jos, au avut loc concursuri atrăgătoare, programe artistice, copiii au vizionat diferite spectacole, au concertat,au primit in dar de la membrii PDM dulciuri,cadouri,jucării.

Peste 350 de copii şi elevi de la grădiniţele şi şcolile din raion s-au bucurat de acest program artistic dedicat lor.

De asemenea, au fost rostite poezii pentru părinţi şi copii, după care le-au fost oferite daruri ce au constat în rechizite, dulciuri, cărţi.

Sursa: www.pdm.md

Partidul Democrat continuă să-şi consolideze rândurile în raionul Briceni O delegaţie a Partidului Democrat din Moldova va efectua o vizită de lucru în Republica Populară Chineză