Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În data de 14 iulie, miniştrii Guvernului şi deputaţii legislativului au efectuat o vizită de lucru îtoate localităţile raionului Dubăsari. În fiecaresat au avut loc întâlniri cu localnicii şi primarii, în cadrul cărora au fost puse în discuţii în primul rând problemele cu care se confruntă localitatea dată. Toată atenţia demnitarilor a fost focusată anume la necesităţile cetăţenilor. Importanţa strategică a satelor din raionul Criuleni este binecunoscută de demnitari. În cadrul vizitelor s-a discutat despre problemele şi incomodităţile la care sunt supuşi de autorităţile de la Tiraspol.
Preşedintele Partidului Democrat, dl Marian Lupu aremarcat la finele întâlnirii:
“Astăzi, împreună cu fracţiunea parlamentară PDM şi colegii din Guvern, am efectuat o vizită în raionul Dubăsari. Am avut mai multe întâlniri cu locuitorii satelor din regiune şi am reuşit să vizitez instituţii publice aflate în proces de renovare. A fost o vizită utilă pentru mine, pentru colegii mei şi cred eu şi pentru locuitorii raionului Dubăsari. Am reuşit să discutăm pe seama subiectelor politice şi economice din ţară, inclusiv pe cele de politică externă.
Am remarcat un fapt important — vizitele noastre în teritoriu, informarea corectă a cetăţenilor, din prima sursă, comunicarea directă cu aceştia îşi au rezultatul scontat. Pot afirma cu siguranţă că PDM, în calitate de partid politic, îşi onorează una din funcţiile sale de bază şi anume — socializarea politică a cetăţenilor.”
Vicepreşedintele Parlamentului RM, dl Sergiu Sârbu a avut un şir de întâlniri cu localnicii din satul Molovata Veche. Documentându-se cu problemele la faţa locului, dl Sârbu şi-a luat angajamentul de a găsi şi soluţionarea lor.
Ministrul Muncii, protecţiei sociale şi familiei, dna Valentina Buliga a avut un şir de întâlniri în satul Oxentea. Evident că având în consideraţie domeniul pe care în conduce dna Buliga, discuţiile au fost aprinse dar cu siguranţă foarte necesare. În marea majoritate a cazurilor cea mai mare problemă a locuitorilor de la sate este lipsa de informare şi anume în cadrul întâlnirilor date se aduce la cunoştinţa oamenilor, din prima sursă, explicaţiile de rigoare.
În satul Oxentea, dna Buliga a vizitat şi un agent economic specializat pe confecţionarea hainelor la comanda unor companii de peste hotare. Dna ministru s-a familiarizat cu condiţiile în care activează angajaţii, a discutat cu ei, menţionând că Guvernul este obligat să susţină asemenea afaceri şi anume la sate, care oferă locuri de muncă şi oferă posibilitatea fie chiar şi la 50 de oameni să nu plece peste hotare.
În cadrul întrevederilor s-a discutat despre oportunităţile pe care ni le oferă integrarea europeană şi facilităţile pe care le primeşte Republica Moldova în urma semnării Acordului cu UE. Fiecare deputat şi ministru din echipa Partidului Democrat îşi va depune toate eforturile pentru ca cetăţenii Republicii Moldova nu doar să audă despre integrarea europeană, dar şi să simtă ce înseamnă a fi european în sensul deplin al cuvântului.
Sursa: www.pdm.md