Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Organizaţiei PDM din Chişinău, Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a participat la un nou şir de dezbateri interne, împreună cu membrii democraţi din cadrul filialei municipale.
Membrii PDM din Chişinău şi suburbiile Capitalei au transmis conducerii partidului sugestiile şi soluţiile lor pentru consolidarea organizaţiei şi îndeplinirea cu succes a cât mai multe din necesităţile cetăţenilor.
“Noi avem posibilitatea şi datoria de a lucra zi de zi în Chişinău şi în suburbii, pentru a păstra legătura cu prietenii şi simpatizanţii noştri. Aceşti oameni şi-au pus încrederea în PDM, care îi va ajuta şi le va reprezenta interesele în toate structurile statului în care avem şi vom avea reprezentanţi”, a declarat Pavel Filip, în discuţia avută cu preşedinţii organizaţiilor primare ale partidului din localităţile suburbane.
Totodată, liderul PDM Chişinău i-a încurajat pe democraţi să discute la fel ca până acum, zi de zi, cu toţi locuitorii Chişinăului, fie că aceştia locuiesc în suburbii sau în Municipiu.
Sursa: www.pdm.md