Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Organizaţia de Femei a Partidului Democrat din Moldova a organizat o nouă şedinţă a Clubului Politic “La Tighina 32”, la care au participat peste 50 de Femei Democrate.
Subiectul acestei întruniri a vizat consolidarea abilităţilor de lideri şi management a membrelor OF PDM, în contextul participării active în cadrul campaniei electorale.
Prezentă la şedinţa Clubului Politic, vicepreşedintele PDM, preşedintele Organizaţiei de Femei PDM, Valentina Buliga, a salutat alăturarea echipei a 20 de membre noi, subliniind că acest fapt este o dovadă a activismului şi dedicaţiei de care dau dovadă femeile democrate. Preşedinta OF PDM a subliniat ascensiunea numerică a OF PDM, care la moment are peste 27 000 femei, cât şi dezvoltarea calitativă a acţiunilor care sunt implementate. “Prestaţia exemplară a doamnelor democrate în Legislativ, în Guvern, la conducerea raioanelor şi satelor, este un exemplu demn de urmat. Acolo unde doamnele democrate participă la luarea deciziilor se dă dovadă de responsabilitate, transparenţă, comunităţile se dezvoltă şi se modernizează”, a spus Valentina Buliga.
“Organizaţia de Femei PDM se deosebeşte prin muncă şi continuitate a activităţilor lansate. Prima şi unica noastră sursă de inspiraţie sunt oamenii, pe care îi întâlnim în vizitele noastre în raioanele ţării”, a spus la rândul său vicepreşedintele PDM, parlamentara Valentina Stratan.
Clubul Politic “La Tighina 32” a fost lansat de Organizaţia de Femei a Partidului Democrat din Moldova în anul 2008, fiind conceput în format de întâlniri lunare pentru discuţii politice.
Sursa: www.pdm.md