Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele PDM Marian Lupu şi premierul român Victor Ponta au vizitat, în această seară, Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău. Cu această ocazie, cei doi au anunţat că, urmare a unei discuţii dintre democraţi şi PSD din România, discuţie la care a participat şi premierul Ponta, statul român alocă 730.000 euro pentru susţinerea campaniei Renaşte Moldova, dedicată modernizării maternităţii din Chişinău.
“Îi mulţumesc lui Victor Ponta pentru rapiditatea cu care a răspuns şi a intervenit pentru a susţine campania Renaşte Moldova. Mă bucură faptul că, făcând parte din aceeaşi familie politică, noi punem în centrul preocupărilor noastre proiectele ce ţin de nevoile oamenilor. Anume astfel de dovezi de ajutor vizează familiile, mamele şi copiii, viitorul ţării”, a declarat Marian Lupu,alături de colectivul medical de la Institutul Mamei şi Copilului.
La rândul său, premierul României Victor Ponta a transmis felicitări iniţiatorilor campaniei dedicate modernizării Institutului Mamei şi Copilului (prim-vicepreşedintele PDM Vlad Plahotniuc, fondator al Fundaţiei de caritate Edelweiss — n.n.). “Faceţi un gest extraordinar! Îi felicit pe cei care au iniţiat acest proiect şi pentru că ne-au spus şi nouă cât este de important. (…) Pentru mine, va fi o mare onoare să sprijin toate proiectele dumneavoastră”, a spus Victor Ponta.
Premierul român a insistat să trimită el însuşi un SMS la numărul 9944, pentru a dona şi prin această metodă pentru renovarea maternităţii, în cadrul campaniei Renaşte Moldova. Donaţia de 730.000 euro, însă, făcută din partea statului român, va fi transferată în conturile instituţiei medicale prin procedurile obişnuite.
La 6 luni de la lansare, campania de colectare de fonduri pentru renovarea maternităţii din Chişinău, iniţiată de Vlad Plahotniuc, a generat un val de solidaritate, în ţară şi peste hotare.
Sursa: www.pdm.md