Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
“Este important ca relaţiile de parteneriat cu China să avanseze, astfel ca să rezulte proiecte investiţionale concrete, de care are nevoie ţara”, a declarat Igor Corman, vicepreşedintele PDM, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. Declaraţiile au fost făcute cu prilejiul întâlnirii reprezentanţilor la vârf ai PDM, cu o numeroasă delegaţie din China, aflată la Chişinău la invitaţia Partidului Democrat din Moldova.
Igor Corman a menţionat că relaţiile dintre Moldova şi China au evoluat semnificativ în ultimii ani şi s-a arătat încrezut că această vizită va deschide noi oportunităţi în acest sens: “Republica Moldova este interesată în dezvoltarea mai dinamică a relaţiilor cu China, care este o ţară cu un potenţial economic enorm, în ascensiune, şi foarte importantă pentru noi”.
Conducătorul delegaţiei chineze, directorul general al Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Hu Yanxin, a ţinut să menţioneze că din componenţa grupului venit la Chişinău fac parte oameni de afaceri, reprezentanţi a mai multor companii mari din China, care sunt interesaţi să realizeze proiecte de investiţii în Republica Moldova. “Avem posibilitate şi suntem interesaţi în dezvoltarea proiectelor investiţionale în aşa domenii precum telecomunicaţiile, dezvoltarea infrastructurii, construcţii etc.”, a adăugat conducătorul delegaţiei chineze.
Din componenţa delegaţiei chineze au mai facut parte reprezentanţi ai Grupului Corporativ Tehnologii Electronice, Corporaţiei de Construcţie a Căilor Ferate din China, ai corporaţiei de Import şi Export Tehnic al Chinei.
În cadrul vizitei, delegaţia chineză s-a deplasat şi la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, unde viceministrul Vitalie Tarlev a subliniat, la rândul său, interesul ţării noastre pentru atragerea investiţiilor chineze în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, inclusiv în realizarea proiectelor derulate de minister.
“Companiile chineze sunt printre principalii furnizori de echipamente şi terminale pentru operatorii de telefonie fixă şi mobilă, precum şi transport date din Republica Moldova, iar noi suntem interesaţi de proliferarea şi accesibilitatea serviciilor de comunicaţii calitative şi la preţ accesibil pentru fiecare cetăţean”, a declarat oficialul. Cu acest prilej, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a propus semnarea unui Memorandum cu omologii din Republica Populară Chineză, ceea ce va crea un cadru favorabil pentru dezvoltarea acestor relaţii de cooperare.
Viceministrul a invitat companiile din China la Summitul TIC 2015, ce va avea loc la Chişinău, pe 29–30 aprilie, şi la care MTIC va prezenta documentul de politici pentru consolidarea securităţii cibernetice a Republicii Moldova, eveniment la care pe lângă reprezentanţii sectorului public vor participa şi companiile private ce oferă soluţii tehnice în acest domeniu.
Li Rongjie, manager al Grupului Corporativ “Tehnologii Electronice”, s-a declarat interesat de participarea la summit a reprezentanţilor companiei sale, care este una reunumită în industria electronică şi transferul tehnologic.
Ulterior, delegaţia chineză a efectuat o vizită de documentare la Întreprinderea de Stat “Radiocomunicaţii”, operatorul naţional în domeniul difuzării programelor de radio şi televiziune. În cadrul acestei întrevederi au fost prezentate oportunităţi de cooperare cu companii din China.
“Din 2014, am început să testăm serviciile de televiziune digitală terestră. Realizarea acestui important program presupune investiţii majore în schimbarea echipamentului de recepţionare a semnalului, iar China dispune de potenţial enorm în producerea şi livrarea echipamentelor şi înaltelor tehnologii”, a menţionat directorul întreprinderii Mihai Iacob, care a invitat companiile chineze să participe la tenderele de achiziţii anunţate de ÎS “Radiocomunicaţii”.
Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md