Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Democraţii moldoveni au prelungit, până în 2019, Acordul de colaborare cu Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, cel de-al doilea grup ca mărime în Parlamentul European. Documentul a fost semnat, la Bruxelles, de către preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu şi preşedintele Grupului socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, Gianni Pittella.
Liderul Partidului Democrat susţine că documentul semnat la Bruxelles va impulsiona integrarea europeană a ţării noastre.
“Acest acord, conform prevederilor sale, oferă noi posibilităţi pentru formaţiunea pe care o conduc, să contribuim la sprijinul şi susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, pe calea menţinerii unui dialog politic permanent, pe calea promovării unui lobby, în sensul bun al acestui cuvânt, aici la Bruxelles”, s-a exprimat preşedintele PDM, Marian Lupu.
La rândul său, parlamentarii europeni sunt de părere că relaţiile Moldovei cu ţările UE vor deveni şi mai strânse.
“Este vorba de instituţionalizarea relaţiilor dintre grupul socialiştilor şi democraţilor,unul dintre grupurile influente şi în mod cert cel mai vehement, cel mai puternic suporter al integrării europene al Republicii Moldova şi PDM. Asta înseamnă că din acest moment vom pune în aplicare un mecanism de cooperare, pe această cale vom consolida sprijinul pentru PDM şi pentru eforturile pro-europene ale Moldovei”, a declarat coordonatorul Grupului S&D în Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European, Victor Boştinaru.
“Republica Moldova se află la un moment important pentru că după ce anul trecut a semnat acordul Acordul de Asociere, acum clasa politică de la Chişinău are datoriasă implementeze în totalitate reformele şi agenda de asociere, prin acest mod Republica Moldova ar urma să se ancoreze într-un spaţiu de stabilitate, de prosperitate şi să fie cât mai aproape de UE”, a spus europarlamentarul Andi Cristea.
Acordul de colaborare dintre grupul socialiştilor şi democraţilor din cadrul Parlamentului European şi Partidul Democrat a fost semnat la sfârşitul anului 2012. Partidul Democrat este membru observator al Partidului Socialiştilor Europeni din 2010 şi este membru cu drepturi depline al Internaţionalei Socialiste, din 2009.
Sursa: www.pdm.md