Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Democrat din Moldova a luat act de acuzaţiile formulate de partenerii de alianţă din PLDM. Le considerăm nefondate, însă înţelegem că sunt făcute într-o atmosferă de tensiune şi emoţie şi, din acest motiv, ne vom abţine de la orice calificare a lor în acest moment.
Totodată, PDM apreciază că domnul Vlad Filat beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi noi nu ne vom exprima nicio poziţie legată de acuzaţiile care i se aduc, câtă vreme nu există o decizie definitivă a instanţei.
Credem că această situaţie delicată nu trebuie inflamată şi amplificată. Orice speculaţii acum sunt, în opinia noastră, extrem de periculoase, cu atât mai mult cu cât nu cunoaştem toate acuzaţiile şi probele aflate la dosar.
PDM consideră că în acest moment este important să se găsească echilibrul, atât de necesar pentru a nu ne lăsa atraşi într-o criză politică profundă, trebuie să manifestăm maturitate, înţelepciune, mult calm şi responsabilitate.
Destrămarea alianţei de guvernare ar pune într-o situaţie delicată Republica Moldova şi pe cetăţenii ei. Ţara noastră are nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate şi de unitate, pentru a putea împreună să reclădim încrederea în instituţiile statului.
Pentru a elimina orice speculaţii, declarăm cu toată fermitatea că Partidul Democrat din Moldova nu doreşte denunţarea acordului AIE şi nici alegeri anticipate.
Astfel de acţiuni ar putea să ne arunce în criză politică, aşa cum s-a întâmplat la precedenta denunţare a acordului Alianţei, dar şi la conflicte politice prin care am trecut.
Noi trebuie să arătăm că am învăţat din greşelile trecutului şi nu le repetăm. PDM nu vrea alegeri anticipate, chiar dacă un partid trebuie, oricând, să fie pregătit pentru anticipate, iar noi suntem. Dar credem că acum este important să ne apucăm de reforme, nu să intrăm în campanie electorală.
Partidul Democrat din Moldova îşi reafirmă angajamentul ferm de a menţine Republica Moldova pe calea europeană, singura care ne poate duce la modernizarea ţării.
Sursa: www.pdm.md