Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Democrat din Moldova a luat act de gestul politic al conducerii PLDM, prin care liberal-democraţii refuză participarea la formarea viitoarei guvernări pro-europene a Republicii Moldova.
Partidul Democrat din Moldova consideră că gestul PLDM este unul iresponsabil şi laş, având în vedere contextul actual, din ţară şi din regiune.
Observăm că această decizie a foştilor noştri colegi de alianţe pro-europene face parte din acel şir de acţiuni populiste şi declaraţii instigatoare, cu care PLDM a şocat opinia publică şi cetăţenii Republicii Moldova, începând cu momentul în care liderul de facto al acestui partid a fost acuzat de fapte de corupţie. Ceea ce ascunde PLDM de opinia publică este faptul că se află în prag de scindare, iar decizia de a fugi de responsabilitatea guvernării într-un moment foarte greu pentru ţară are şi dedesubturi de alt gen, prin care acest partid încearcă să-şi ascundă agonia: PLDM se teme să intre în negocieri, tocmai pentru că nu ştie pe câţi deputaţi mai poate conta. Acesta este motivul real al deciziei liberal-democraţilor de a fugi în opoziţie — o încercare de a se autoconserva şi de a se ascunde de opinia publică, pentru a nu răspunde politic pentru acţiunile de corupţie patronate de unii dintre liderii săi.
Totodată, remarcăm că unii dintre foştii colegi din PLDM nu au mai avut nici măcar bărbăţia politică să se aşeze la masa de negocieri. În schimb, au ales să abandoneze într-un mod ruşinos guvernarea pro-europeană şi să fie astfel răspunzători de toate consecinţele care vor decurge din acest gest iresponsabil al lor.
Noi, spre deosebire de foştii noştri colegi de alianţe pro-europene, nu ne permitem să plecăm din faţa responsabilităţilor, chiar şi atunci când situaţia nu este prea uşoară. Ţara trebuie guvernată, iar direcţia pro-europeană de dezvoltare pe care ne-am pornit — trebuie protejată şi continuată.
De aceea, PDM anunţă că negocierile cu partidele responsabile pro-europene şi cu parlamentarii independenţi care urmăresc aceste idealuri de dezvoltare în interesul celor mulţi — vor continua zilele următoare. Obiectivul nostru nu este unul politic, ci unul naţional: acţionăm pentru ca Republica Moldova să poată avea curând un nou guvern pro-european, capabil să implementeze rapid reformele necesare, în condiţii de stabilitate.
Sursa: www.pdm.md