Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Platforma Social-Democrată pentru Moldova (PSDM) a fost constituită, astăzi, 24 decembrie, în Parlament, în baza unei declaraţii pe care au semnat-o 34 de deputaţi, reprezentând fracţiunea PDM şi grupul deputaţilor independenţi, care au părăsit fracţiunea comuniştilor la începutul săptămânii curente.
Prin consolidarea unei astfel de platforme, membrii grupului social-democrat din Parlament doresc să contribuie, într-un mod decisiv, la depăşirea crizei economice şi politice actuale, care îngreunează dezvoltarea ţării pe drumul european şi aplicarea măsurilor sociale în beneficiul cetăţenilor. Astfel, în Declaraţia de constituire a Platformei, membrii săi şi-au asumat la modul concret “asigurarea unei guvernări stabile şi reformatoare, prin învestirea Guvernului şi susţinerea politică a acestuia, precum şi identificarea soluţiilor şi asigurarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova”.
“Constituim o platformă parlamentară puternică, care ar putea deveni nucleul în jurul căruia să fie formată viitoarea majoritate parlamentară. Această idee s-a coagulat în timp şi astăzi ea capătă formă şi fond. Am avut mai multe serii de dialoguri, conduse, din partea PDM, de prim-vicepreşedintele Vlad Plahotniuc, iar astăzi avem, clar, un numitor comun. Noi am făcut un gest prin care arătăm responsabilitate politică faţă de problemele societăţii şi ale fiecărui cetăţean în parte”, a declarat democratul Sergiu Sârbu, după semnarea Declaraţiei de constituire a PSDM.
Totodată, PSDM şi-a asumat mai multe priorităţi legislative cu impact social. Sunt menţionate garantarea dreptului cetăţenilor la un sistem public de sănătate de calitate, la educaţie, pensie şi ajutor de şomaj pentru categoriile vulnerabile, dar şi măsuri privind protecţia familiei, sprijinirea tinerilor, creşterea salariului minim şi asigurarea drepturilor sindicale. “Noi credem în forţa acestei Platforme social-democrate şi pornim la drum, având drept obiectiv soluţionarea problemelor cu care se confruntă toate categoriile sociale, salariaţi şi pensionari deopotrivă, tineri şi vârstnici, persoane din mediul rural şi din oraşe, oameni care îşi doresc un viitor mai bun pentru copiii lor”, a declarat deputatul Igor Vremea.
Menţionăm că formarea PSDM în Parlamentul Republicii Moldova s-a concretizat după ce, în cursul acestei săptămâni, au avut loc mai multe runde de discuţii. Platforma rămâne deschisă dialogului pentru toţi cei care vor împărtăşi principiile acesteia, adoptate astăzi.
Luând în considerare situaţia dificilă economică şi politică din Republica Moldova, generată de instabilitatea politică, frauda bancară, corupţia instituţională care au subminat economia naţională, au afectat direct nivelul de trai al cetăţenilor, a deteriorat grav imaginea Republicii Moldova pe plan internaţional,
Considerând ca prioritară dezvoltarea Republicii Moldova pe un drum politic, economic şi social european, drumul democraţiei şi al prosperităţii, printr-o strategie de reconstrucţie şi modernizare a ţării, întărirea democraţiei şi a statului de drept, a unei economii performante şi a unei justiţii sociale reale,
Conştientizând necesitatea promovării şi stabilirii Statului Social, prin realizarea şi asigurarea fundamentelor acestuia conform standardelor europene, prin adoptarea şi aplicarea deciziilor de garantare a drepturilor privind accesul la sistemul public de sănătate, la educaţie, pensie, ajutor de şomaj, protecţia familiei, sprijinirea tinerilor, salariul minim, drepturile sindicale etc.,
Realizând necesitatea asigurării unei guvernări stabile şi reformatoare, prin investirea Guvernului şi susţinerea politică a acestuia, precum şi identificarea soluţiilor şi asigurarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova,
Deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, de Legislatura nr. XX, subsemnaţi ai acestei Declaraţii,
de comun acord
HOTĂRĂSC:
Constituirea în Parlamentul Republicii Moldova a Platformei Social-Democrate cu denumirea “Platforma Social-Democrată pentru Moldova” prescurtat PSDM.
Subsemnaţii acestei Declaraţii, înţeleg necesitatea unei acţiuni comune şi convergente în Parlamentul Republicii Moldova pentru a depăşi criza politică şi economică fără precedent.
Platforma Social-Democrată pentru Moldova este deschisă tuturor forţelor politice parlamentare şi deputaţi care doresc să contribuie la îndeplinirea obiectivelor asumate. Angajamentul comun fiind impus şi de uriaşul efort necesar pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen mediu şi lung.
Astăzi, interesul naţional ne impune unirea ideilor, energiilor, aspiraţiilor şi competenţelor în jurul şi în slujba valorilor în care credem împreună, şi NOI,
Credem în valorile social-democrate europene şi în necesitatea reformelor pro-europene menite să aducă stabilitate şi prosperitate Republicii Moldova;
Credem în valorile fundamentale care stau la baza civilizaţiei europene;
Credem în statutul social şi solidaritatea socială, aşa cum sunt definite de Constituţia Republicii Moldova, de Tratatul de la Lisabona şi de strategia Europa 2020;
Credem în democraţia parlamentară, în statul de drept, în libertatea individuală şi în egalitatea în faţa legii;
Credem în economia de piaţă liberă, în proprietatea privată, concurenţa loială şi spiritul antreprenorial;
Credem în necesitatea consolidării societăţii şi neadmiterea divizării cetăţenilor pe diverse criterii, şi considerăm importantă corelarea solidarităţii sociale cu responsabilitatea faţă de societate şi implementarea unui model european de edificare a naţiunii civice. Vrem şi vom realiza o societate mai dreaptă, prin repararea nedreptăţilor sociale existente, prin reaşezarea relaţiilor sociale între diverse categorii profesionale, prin refacerea dialogului social şi recâştigarea păcii sociale;
Credem în consolidarea statalităţii, independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi neutralităţii Republicii Moldova.
Sursa: www.pdm.md