Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM va susţine reforma spitalicească numai după ce vor exista garanţii că aceasta este în beneficiul cetăţenilor

|versiune pentru tipar||
PDM / 18 iulie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Reforma spitalicească nu va primi avizul politic al PDM până nu se va ajunge la un concept definitivat, care să fie validat în dezbaterile publice şi care să aducă certitudinea că cetăţenii vor avea de câştigat de pe urma acestei reforme importante. Despre acest lucru a anunţat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, după şedinţă săptămânală a Partidului Democrat de astăzi, în cadrul căreia s-a cerut ministerului Sănătăţii să prezinte în perioada următoare un raport amplu cu soluţiile privind reforma spitalicească din ţara noastră.

Potrivit lui Gamurari, s-a ajuns la concluzia că, actualul concept nu satisface încă toate cerinţele pentru a deveni un proiect de reformă care să răspundă nevoilor societăţii. Deocamdată sunt doar discuţii şi analize care se fac, urmând ca după finalizarea lor să se ajungă la un proiect care va fi supus dezbaterii publice.

“Au fost făcute concluzii pripite, multe din ele nu au avut acoperirea reală. De aici şi concluzii greşite referitor la închiderea de spitale şi alte informaţii care nu corespund realităţii. I s-a transmis Ministrului Sănătăţii, că până la momentul când va fi foarte clară poziţia referitor la reforma în domeniul sănătăţii, care să aducă beneficii reale pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova, din partea coaliţiei majoritare nu va exista o susţinere politică în promovarea reformei”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDM.

Un alt subiect discutat azi în şedinţa PDM a fost situaţia de la frontierele ţării, unde s-a atestat un trafic ridicat în ultimele zile, problemă care apare in fiecare an în lunile iulie şi august, o dată cu revenirea acasă a cetăţenilor noştri. În acest sens, s-a cerut instituţiilor responsabile să-şi unească eforturile pentru ca în următoarele zile situaţia la frontiere să fie îmbunătăţită, iar traficul fluidizat, aşa încât cetăţenii să poată ajunge în condiţii optime în Republica Moldova sau în ţările unde se deplasează.

Tot în cadrul şedinţei săptămânale au fost prezentate rezultatele unui sondaj de opinie, realizat în perioada 22 iunie — 9 iulie. Aşa cum a fost anunţat în briefingurile precedente, PDM şi-a propus să facă asemenea sondaje o dată la 2 luni, astfel încât să poată verifica opinia cetăţenilor pe subiectele de actualitate şi atât partidul, cât Guvernul sau Parlamentul, să poată acţiona în cât mai bună concordanţă cu aşteptările cetăţenilor. “PDM, de fiecare dată, îşi asumă politic aceste sondaje, o facem în mod deschis. Este o poziţie pe care ar fi bine să o abordeze şi alte partide politice, în sensul ca să fie declarate deschis că anumite sondaje au fost făcute la comanda partidelor politice şi să nu se ascundă după diferite ONG-uri sau alte organizaţii fantome”, a punctat Vitalie Gamurari.

Sondajul prezentat în şedinţa de azi şi care a fost publicat pe pagina web a partidului, arată că oamenii percep, în cea mai mare parte, bine rezultatele proiectelor implementate de UE în Republica Moldova. Datele sondajului mai arată că oamenii îşi doresc în mod categoric să aleagă prin vot direct deputaţii şi preşedintele ţării. Pe de altă parte, oamenii se arata dezamăgiţi nu doar de politicieni, dar şi de societatea civilă, pe care o consideră excesiv de politizată şi nu o simt ca un sprijin suficient pentru cetăţeni.

Un alt subiect discutat astăzi a vizat întâlnirea pe care au avut-o recent liderii PDM cu reprezentanţii celor mai importante companii din Republica Moldova. În acest sens, s-a discutat despre importanţa dialogului dintre instituţiile statului şi mediul de afaceri din ţara noastră. PDM doreşte să impulsioneze acest dialog pentru că el poate contribui la îmbunătăţirea climatului de afaceri şi la atragerea investiţiilor străine în economia Republicii Moldova. În acest sens, PDM va veni cu un set de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri care să fie sprijinite prin politicile Guvernului.

Sursa: www.pdm.md

Vlad Plahotniuc a susţinut un discurs la Consiliul Internaţionalei Socialiste de la New York Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova