Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM susţine convocarea Parlamentului în şedinţă specială pe 21 septembrie, pentru revotarea legilor respinse de preşedintele Dodon

|versiune pentru tipar||
PDM / 19 septembrie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Parlamentul se va convoca în şedinţă specială pe 21 septembrie, pentru a revota legile pe care preşedintele Igor Dodon a refuzat să le promulge. Printre legile care vor fi votate repetat sunt Legea cu privire la combaterea terorismului, Legea privind reforma Academiei de Ştiinţe, Legea cu privire la energetică, Legea tichetelor de masă. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului Andrian Candu, în cadrul briefingului săptămânal al PDM.

“Refuzul Preşedintelui de a promulga aceste legi afectează mai multe sectoare de activitate, înseamnă timp şi bani pierduţi, greutăţi în implementarea Acordului de Asociere cu UE, împiedicarea implementării reformelor de pe agenda Guvernului. Egoismul preşedintelui nu trebuie să afecteze soarta cetăţenilor”, a declarat Andrian Candu, care este şi vicepreşedinte al PDM.

Cu referire la refuzul lui Igor Dodon de a-l desemna pe Eugen Sturza în funcţia de Ministru al Apărării, speakerul Parlamentului a menţionat că hotărârea Curţii Constituţionale nu descrie ce se întâmplă dacă preşedintele încalcă Constituţia şi nu desemnează candidatul înaintat repetat. “Vom aştepta interpretarea Constituţiei, care a fost sesizată azi de Guvern, pentru că suntem la moment într-un blocaj instituţional, pe care sperăm că îl vom depăşi curând”, a spus preşedintele Parlamentului.

Andrian Candu a avut şi câteva precizări despre protestul opoziţiei de duminică, inclusiv în legătură cu solicitările înaintate. În acest context, el a catalog drept ridicolă situaţia în care Maia Sandu cere anularea votului mixt, ea venind din PLDM, partid care a promovat intens schimbarea sistemului electoral. La fel de cinic, în opinia speakerului, arată şi Andrei Năstase, care aduna înainte lumea în stradă să ceară, împreună cu cei din Platforma DA, susţinerea votului uninominal, iar acum îi cheamă pe oameni în stradă împotriva a ceea ce chiar echipa lui le-a cerut. “Aceşti lideri aduc o confuzie mare în mintea cetăţenilor. Ei nu mai înţeleg ce vrea opoziţia, iar duminică am văzut o debandadă în rândurile lor”, a opinat Andrian Candu. El a sugerat opoziţiei să formuleze mai clar mesajele, astfel încât guvernarea să înţeleagă exact ce vor şi de ce vor ceea ce solicită.

În acest context, preşedintele Parlamentului a comunicat că opoziţiei urmează să i se dea acces la anumite procese importante ale instituţiilor, să poată vedea realitatea şi să critice ce nu merge bine în cunoştinţă de cauză, dar chiar şi să vină cu soluţii. Până săptămâna viitoare, urmează să fie definitivate propunerile concrete, cu soluţiile legale pentru a pune în practică această iniţiativă. Andrian Candu a precizat că discuţia aceasta a apărut după protestul de duminică, când s-a văzut modul în care partidele de opoziţie se critică unele pe altele şi au mesaje care se contrazic, exprimându-şi speranţa că opoziţia va accepta propunerea guvernării.

De asemenea, preşedintele Legislativului a adus mulţumiri poliţiştilor, care duminică au stat în stradă să asigure ordinea publică, au oferit apă manifestanţilor şi au avut un comportament foarte corect. “Am văzut poliţişti care împărţeau apă protestatarilor, chiar dacă erau blamaţi de opoziţie”, a punctat Candu.

Un alt subiect discutat azi a vizat starea infracţională din ţară. În urma discuţiilor, s-a solicitat Ministrului Afacerilor Interne elaborarea cât mai curând a unui plan de măsuri care să vizeze în primul rând prevenţia, dar şi combaterea fenomenului infracţional.

În cadrul şedinţei săptămânale s-a discutat şi despre convocarea Consiliului Politic Naţional al PDM. Decizia Biroului a fost ca această şedinţă să aibă loc la începutul lunii octombrie.

Sursa: www.pdm.md

PDM condamnă modul în care, în timpul protestului organizat de opoziţie, câteva persoane au încercat să intre cu un microbuz în mulţime Preşedintele Partidului Democrat s-a întâlnit cu noul ambasador european în Republica Moldova